Find your $100k business idea in 10 days and get the first clients fast

Tara Soarelui Rasare pe ecranele Cocor Channel

Pentru a marca Ziua Nationala a Japoniei, pe data de 23 decembrie, Cocor Channel va difuza pe ecranele montate pe viitorul magazin Cocor Luxury Store, o parte din peisajul, arta si cultura nipona.

Respectul imens pe care japonezii il acorda casei imperiale se regaseste si in data la care se sarbatoreste ziua nationala: 23 decembrie, ziua de nastere a singurului imparat in viata de pe Pamant, Majestatea Sa Imperiala Akihito. Cele doua clipuri, care vor rula pe mediafatada Cocor Channel includ o serie de imagini spectaculoase si reprezentative ale naturii si artei Japoniei, puse la dispozitie prin amabilitatea Ambasadei Japoniei la Bucuresti, dar si a Galeriei de Arta Digitala 115.

Atasatul cultural al Ambasadei Japoniei la Bucuresti, Seiko Takesono ne-a declarat: "In 2009 Japonia si Romania vor marca aniversarea a 50 de ani de relatii diplomatice reluate din anul 1959. Pentru a sarbatori aceste momente speciale, de legaturi de prietenie si cooperare intre cele doua tari, Ambasada Japoniei va organiza in 2009 o multitudine de evenimente culturale. Aniversarea va debuta in luna februarie, cu teatrul NOH, una din cele mai vechi forme de teatru traditional din Japonia urmand ca doua astfel de reprezentatii sa aibe loc la Teatrul National Bucuresti.

Bucurestenii care sunt interesati de Japonia sau cei care se afla in Centru Istoric la 23 decembrie vor fi interesati sa afle ca pot surprinde cate ceva din ceea ce reprezinta Japonia prin imagini pline de culoare afisate pe gigantica Mediafatada Cocor Channel.

A doua mare putere economica din lume, Japonia, a intrat adanc in constiinta globala, dezvoltind, in acelasi timp, o cultura de tip hibrid, perfect adaptata epocii remixurilor, sample-urilor si colajelor. Printr-un proiect realizat impreuna cu Galeria de Arta Digitala 115, va invitam sa faceti cunostinta atat cu natura ei specatcuoasa cat si cu cea mai interesanta figura a artei digitale nipone – tanara artista Aya Kato. 

"Sunt foarte bucuroasa ca am posibilitatea sa imi expun lucrarile in Romania. Imaginea mea despre Romania este cea a unei lumi in care abunda un farmec nedeslusit, de tara din povesti: tara in care omul e in armonie cu natura, tara in care ai timp sa vorbesti cu natura, tara in care scurgerea timpului e frumoasa, tara care cunoaste adevarata libertate. O imagine frumoasa unei tari de poveste, care linisteste sufletul. Credinta mea e ca in lucrurile, locurile si timpurile frumoase salasluieste spiritul adevarului si armoniei. Sunt sigura ca am ajuns sa expun lucrarile mele in Romania indrumata fiind de acest spirit al armoniei."

Aya Kato, la varsta de 25 de ani este una dintre cele mai apreciate artiste contemporane din Japonia. Kato a studiat pictura si designul grafic la Universitatea Aichi din Japonia. Si-a expus lucrarile in galerii celebre in orase ca Barcelona, Los Angeles, New York sau Sao Paolo, ceea ce o confirma in calitatea de unul dintre cei mai influenti artisti digitali din lume.  Lucrarile ei reprezinta un mix inovativ intre artele Europene si traditiile Japoneze.

Galeria de Arta Digitala 115 este prima galerie din Europa de Est dedicata promovarii artei digitale avand scopul de a face cunoscute creatiile artistice contemporane din intreaga lume prin initierea sau sustinerea diverselor proiecte din campul artei contemporane.

Sistemul administrat de Cocor Channel in valoare de 4 milioane de euro este format din 13 ecrane LED High Definition. Pe o singura cladire este cea mai mare instalatie de ecrane din Europa continentala si a doua dupa Picadilly Circus din Londra, insumand 565 mp. Suprafata totala a mediafatadei este de 3320mp. Este prevazut ca investitia sa fie amortizata in 4 ani prin vanzarea a 50% din spatiul de difuzare. Mediafatada este echipata de liderul pietei Daktronics, companie care asigura si mentenanta ecranului NASDAQ din Times Square.

Cocor Channel emite zilnic peste 12 ore. Jumatate din spatiul de difuzare este alocat, promovarii brandurilor care au incheiat contracte de inchiriere pentru Cocor Luxury Store, stirilor cu caracter local, de trafic, piata financiara, evenimente culturale, campanii sociale, informatii turistice, transmisiuni TV in direct, dar si campaniilor interactive utilizand accesul de pe telefonul mobil sau internet prin wifi, bluetooth, sms. O parte din aceste informatii de interes general sunt furnizate de catre partenerii Cocor Channel precum Primaria Municipiului Bucuresti sau Brigada Politiei Rutiere Bucuresti.

Pentru cealalta jumatate a timpului de difuzare, destinata publicitatii outdoor digitale, Cocor a incheiat un contract de colaboare cu agentia Media Mall. Tarifele si alte informatii legate de publicitate sunt publicate pe site-ul oficial www.cocorchannel.ro .

Bucuresti, 22.12.2008

{mosloadposition user10}

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *