free download 78 travel guides written by experts

Tag: Ziua Internationala a Dunarii

Asociația MaiMultVerde a sărbătorit Ziua Internațională a Dunării “Cu apele curate” la Drobeta-Turnu Severin

Asociația MaiMultVerde a sărbătorit Ziua Internațională a Dunării “Cu apele curate” la Drobeta-Turnu Severin

Events, LifeStyle
Asociația MaiMultVerde a marcat Ziua Internațională a Dunării printr-un eveniment comunitar în centrul orașului (zona Fântânii Cinetice). Evenimentul face parte din programul “Cu apele curate”, un apel la implicare a locuitorilor orașelor riverane în combaterea și prevenirea poluării cu plastic a apelor Dunării, inițiat împreună cu Lidl Romania și implementat în parteneriat cu Centrul de Resurse pentru Participare Publică (CeRe), One World România la Școală și Asociația pentru Relații Comunitare (ARC).Potrivit declarațiilor lui Joao Aguiar Machado, Șeful Direcției Generale MARE a Comisiei Europene, Marea Neagră conţine cea mai mare densitate de deşeuri produse de om şi ajunse în mediul marin, din Uniunea Europeană, 90% din aceste deşeuri constituie plastic, iar obiectivul UE este zero