creative night talks

Tag: Telekom Romania

Telekom Romania lansează cea de-a unsprezecea ediție a programului „Bursele Telekom”

Telekom Romania lansează cea de-a unsprezecea ediție a programului „Bursele Telekom”

Business, Financial, LifeStyle
Ediția a unsprezecea a programului „Bursele Telekom” se adresează studenţilor din anul I ai unei instituții de învățământ superior de stat din România, învățământ la zi, profil real. Cinci studenți vor beneficia de câte o bursă lunară în valoare de 2.230 de lei, acordată în perioadele ianuarie – iunie și octombrie – decembrie 2021. Peste 2.300 de aplicanți, peste 400.000 de euro oferiți prin burse lunare, 115 studenți beneficiari ai sprijinului financiar acordat de Telekom Romania de la lansarea programului și până în prezent.Telekom Romania anunţă lansarea celei de-a unsprezecea ediții a programului „Bursele Telekom”, prin care urmărește să identifice și să susțină financiar cinci tineri cu rezultate academice excepționale. Programul este deschis studenților admiși într-o in
Copiii, cetățenii digitali care suferă din cauza abuzurilor online și care rar vorbesc despre traumele prin care trec

Copiii, cetățenii digitali care suferă din cauza abuzurilor online și care rar vorbesc despre traumele prin care trec

Business, LifeStyle
Sondaj Telekom Romania: 53% dintre copii nu sunt conștienți că există pericole onlineEducația, protecția și sănătatea copiilor reprezintă priorități pentru orice părinte. În mod cert, pandemia a generat noi preocupări pentru aceștia, fiind nevoiți să găsească varianta echilibrată dintre a le oferi copiilor educație, alternative de petrecere a timpului liber și serviciu. Dar responsabilitățile părinților nu se limitează la perioada dificilă prin care trecem, și nici nu au început cu aceasta.Lipsa informării părinților despre pericolele online care pot traumatiza copiii, inexistența unei comunicări deschise și sincere cu aceștia despre prietenii, preocupările și pasiunile lor, accesul neîngrădit la tehnologie și internet, au făcut din copii cetățeni digitali care suferă din cauza abu
Telekom România modernizează serviciul pe teren în perioada COVID-19 și nu numai

Telekom România modernizează serviciul pe teren în perioada COVID-19 și nu numai

Business, IT
Compania folosește software Cloud în timpul serviciilor de pe teren, pentru a optimiza procesele și a reduce costurile.Grupul de servicii pe teren Telekom România se bazează pe automatizarea proceselor de afaceri și pe o reorganizare provizorie, pentru a-și proteja angajații și clienții de COVID-19, ca parte a unei modernizări mai vaste, multianuale, a organizației de servicii.În perioadele normale, organizația de servicii pe teren Telekom România, ce însumează 1.500 de persoane, se întrunește zilnic în echipe de 20-25 de persoane în 50 de birouri din România, și apoi se îndreaptă spre locațiile clienților. „Mai devreme sau mai târziu, urmau să infecteze pe cineva”, declară Andrei Popovici, directorul operațiunilor locale de vânzări și clienți Telekom România, care deservește 8
Telekom Romania şi Fundația Telekom Romania susțin micii IT-iști printr-o nouă ediție a atelierelor CoderDojo București

Telekom Romania şi Fundația Telekom Romania susțin micii IT-iști printr-o nouă ediție a atelierelor CoderDojo București

Events, Marketing
Atelierele de programare CoderDojo București se pregătesc să întâmpine o nouă serie de participanți în anul școlar 2020-2021. Peste 300 de copii cu vârste cuprinse între 8 și 17 ani vor învăța despre programare în cadrul atelierelor susținute de Telekom Romania, Fundația Telekom Romania și Asociația Coder Dojo București. Acestea sunt gratuite și se vor desfășura online pe toată perioada în care vor exista restricții impuse în contextul pandemiei de Covid-19, urmând ca datele, frecvența și durata fiecărui atelier să fie stabilite de către mentori, împreună cu participanții.Anul acesta, cursanții au putut alege dintr-o gamă de 21 de ateliere care prezintă concepte și contribuie la dobândirea de aptitudini digitale pentru o plajă mare de tehnologii. Astfel, la înscriere, participanții au
Telekom Romania și Asociația Telefonul Copilului atrag atenția asupra pericolelor la care copiii sunt expuși în mediul online

Telekom Romania și Asociația Telefonul Copilului atrag atenția asupra pericolelor la care copiii sunt expuși în mediul online

Business, IT, LifeStyle
Fenomenul cyberbullying este în creştere, iar pericolele se extind şi în offlineTelekom Romania, împreună cu Asociația Telefonul Copilului, partener de lungă durată al companiei în protejarea copiilor din România împotriva abuzurilor, continuă programul național de conștientizare și prevenire a pericolelor din mediul online. Cu susținere financiară și logistică din partea Telekom Romania, Asociația Telefonul Copilului pune la dispoziția copiilor trei instrumente gratuite prin care pot solicita sprijin în situația în care sunt victime ale abuzului, indiferent de forma pe care acesta o îmbracă: prima aplicație mobilă prin care se oferă acces la servicii de consiliere adolescenților și tinerilor, direct de pe telefonul mobil, Happygraff, platforma educațională și de consiliere online www.
Noi condiții tehnice pentru transmiterea apelurilor la numărul de urgență 112, în consultare la ANCOM

Noi condiții tehnice pentru transmiterea apelurilor la numărul de urgență 112, în consultare la ANCOM

Business, Business
În contextul procesului de modernizare a infrastructurii Sistemului Național Unic pentru Apeluri de Urgență (SNUAU), ANCOM supune consultării publice condițiile tehnice de interconectare pe baza tehnologiei IP între SNUAU și Telekom România, operatorul care asigură preluarea apelurilor către 112, potrivit reglementărilor în vigoare. Noul tip de interconectare IP va funcționa în paralel cu soluția actuală de interconectare, fiind asigurată preluarea tuturor apelurilor, indiferent de condițiile tehnice utilizate. Tehnologia de interconectare a SNUAU În urma demersurilor inițiate de Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) pentru modernizarea SNUAU, sistemul informatic centralizat de preluare şi dispecerizare a apelurilor către 112 va utiliza o infrastructură bazată pe un nou tip de inte
Finanțări pentru dotarea smart a școlilor oferite de Junior Achievement și Telekom Romania

Finanțări pentru dotarea smart a școlilor oferite de Junior Achievement și Telekom Romania

Business, Events, Financial, IT, LifeStyle, Marketing
4.000 de elevi de gimnaziu din 43 de școli din 12 județe¹ au participat la o competiție organizată de Junior Achievement, cu susținerea Telekom Romania.Competiția a urmărit încurajarea inițiativelor ce au ca obiectiv orientarea profesională și prevenirea abandonului școlar în rândul elevilor, prin utilizarea tehnologiei și a resurselor educaționale disponibile în format digital interactiv.Profesorii și elevii participanți au parcurs online modulul Junior Achievement (JA), acumulând astfel puncte pentru școala lor, și au realizat și prezentat, în echipe, proiecte practice prin care au identificat soluții pentru prevenirea abandonului școlar în comunitatea din care provin.Feedback-ul oferit de participanți demonstrează faptul că tehnologia joacă un rol din ce în ce mai important
Leo Burnett Bucharest și Telekom Romania au câștigat șapte premii la Festivalul internațional de creativitate Golden Drum 2019

Leo Burnett Bucharest și Telekom Romania au câștigat șapte premii la Festivalul internațional de creativitate Golden Drum 2019

Events, Marketing
• Două trofee Gold și cinci Silver câștigate de Leo Burnett Bucharest și Telekom Romania la Festivalul internațional de creativitate Golden Drum 2019, pentru campania StoryTime; • StoryTime este cel mai premiat proiect românesc în cadrul ediției 2019 a festivalului; • Cele șapte premii poziționează Leo Burnett Bucharest și Telekom Romania în top 5 agenții și clienți din regiunea Europei Centrale și de Est.În cadrul galei de premiere a Festivalului internațional de creativitate Golden Drum 2019, Leo Burnett Bucharest a primit două trofee Gold și cinci Silver pentru campania implementată pentru Telekom Romania, StoryTime.Cele două trofee Gold au fost acordate campaniei StoryTime în cadrul categoriilor: - Digital & Mobile – Interactive tools and other digital solutions - Socia
Leo Burnett și Telekom Romania câștigă două trofee la Effie Awards Europe 2019

Leo Burnett și Telekom Romania câștigă două trofee la Effie Awards Europe 2019

Events, Marketing, Public Relations
· Două trofee Gold și Silver câștigate la Effie Awards Europe 2019 de Leo Burnett Bucharest și Telekom Romania pentru campaniile #NETLIBERARE și Vloggers Swap; · Leo Burnett este singura agenție din România, iar Telekom Romania singurul brand din România premiate în cadrul competiției Effie Awards Europe 2019.În cadrul galei de premiere a competiției Effie Awards Europe 2019, Leo Burnett România a primit două trofee pentru campaniile implementate pentru Telekom Romania - #NETLIBERARE și Vloggers Swap.#NETLIBERARE a fost premiată cu GOLD Effie în cadrul categoriei Best of the Best: Consumer Goods & Telecom, iar Vloggers’ Swap a primit SILVER Effie în categoria Best of the Best: Media Innovation/Idea.Ruxandra Rău - Director Brand & Communication Strategy, Telekom Romania
Go StarTech – provocarea lansată start-up-urilor tech de către GoTech World și Telekom Romania

Go StarTech – provocarea lansată start-up-urilor tech de către GoTech World și Telekom Romania

Business, Events, IT, Marketing
GoTech World (eveniment denumit anterior Internet & Mobile World), în colaborare cu Telekom Romania, a lansat, pentru al doilea an la rând, o provocare către mediul antreprenorial IT & Tech din România.Go StarTech este un program de accelerare care se adresează start-up-urilor din domeniul tech, cu un model de afaceri scalabil și o cifră de afaceri pe anul trecut de până la 200.000 Euro.Perioada de înscriere s-a finalizat în 6 septembrie, iar în urma acesteia au fost acceptate 20 de start-up-uri tech. Acestea vor beneficia de un stand de expunere în cadrul evenimentului GoTech World, unde își vor putea prezenta soluțiile în fața celor 10.000 vizitatori de business pe 2 și 3 octombrie la Romexpo, în pavilionul B1 într-o zonă special amenajată pentru acestea care măsoară 230