Find your $100k business idea in 10 days and get the first clients fast

Tag: Plastic

Alegeri „smart” ce pot aduce schimbarea: plastic sau doze de aluminiu?

Alegeri „smart” ce pot aduce schimbarea: plastic sau doze de aluminiu?

Business, Business, LifeStyle
În anii '70, cercetătorii din Marea Britanie au descoperit că umanitatea consumă mai mult decât poate produce planeta și, astfel, au venit cu ideea de Ziua Suprasolicitării Pământului sau Ziua Datoriei Ecologice. Practic, vorbim despre ziua din an în care am terminat resursele pe care le poate produce planeta în acel an. Dacă în 1970 această zi a fost la sfârșitul lunii octombrie, în acest an a fost pe 29 iulie. Practic, avem deja două luni de când consumăm „pe datorie”.De la an la an consumăm mai mult, dar poluăm și mai mult. Soluțiile pot părea complexe, dar toate încep cu pași mici, care, dacă sunt urmați, vor aduce rezultate vizibile: de la alegerea produselor locale, la reducerea irosirii mâncării, alegerea bicicletelor în loc de mașini pe combustibil fosil, până la alegerea unor
4,2 tone de plastic ajung zilnic din Dunăre în Marea Neagră

4,2 tone de plastic ajung zilnic din Dunăre în Marea Neagră

LifeStyle
Asociația MaiMultVerde face apel la o Dunăre “Cu apele curate”Rezervația Biosferei Delta Dunării, Sfântu Gheorghe, 3 iunie 2019. La finalul unei tabere de voluntariat de patru săptămâni (5-31 mai) – în cadrul căreia 100 de participanți au scos 5 tone de deșeuri de plastic din aria de protecție specială Insula Sacalin - Zătoane – Asociația MaiMultVerde lansează programul “Cu apele curate”, un apel la implicare în combaterea și prevenirea poluării cu plastic a apelor Dunării, adresat membrilor comunităților și autorităților publice din localitățile dunărene.Programul este deruat la initiațiva Lidl Romania și MaiMultVerde, în parteneriat cu Centrul de Resurse pentru Participare Publică (CeRe), One World România la Școală și Asociația pentru Relații Comunitare (ARC) și vine în contextu
Spectacolul de teatru “Plastic” de Marius von Mayenburg deschide stagiunea de teatru 2019 cu o nouă reprezentație pe scena de la ARCUB

Spectacolul de teatru “Plastic” de Marius von Mayenburg deschide stagiunea de teatru 2019 cu o nouă reprezentație pe scena de la ARCUB

Marketing, Media
ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului București redeschide porțile sălii mari de spectacole începând de luni, 14 ianuarie 209, cu excelenta montare a piesei de teatru ”Plastic”de Marius von Mayenburg, în regia lui Theodor-Cristian Popescu, fiind urmată de noi reprezentații ale spectacolelor de teatru de succes cuprinse în cadrul stagiunii de teatru 2018 - 2019 organizată de Primăria Capitalei prin ARCUB.Comedia romantică ”Idolul și Ion Anapoda” regizată de Mariana Cămărășan se va juca în data de 19 ianuarie, ”Artists Talk” în regia Gianinei Cărbunariu – una dintre cele mai originale și bine primite producții de la ARCUB va fi prezentată pe 21 ianuarie, iar spectacolul de teatru înțesat cu momente pline de umor, ”Schneider și Schuster” va fi readus în atenția publicului pe 27 ianuari
Spectacolul ”plastic” de Marius von Mayenburg, în regia lui Theodor-Cristian Popescu, deschide stagiunea de teatru 2018-2019 de la ARCUB

Spectacolul ”plastic” de Marius von Mayenburg, în regia lui Theodor-Cristian Popescu, deschide stagiunea de teatru 2018-2019 de la ARCUB

Events, Marketing
În stagiunea de teatru 2018-2019, Primăria Capitalei prin ARCUB îi așteaptă pe iubitorii de teatru la spectacole pentru toate gusturile, în care pot fi urmărite și trăite povești despre iubire și universul intim al femeilor, în Am iubit, am purtat, am pierdut, tristeți, dar și umorul condiției artiștilor de aici și de pretutindeni, în Artists Talk, atmosfera boemă a epocii interbelice, în Idolul și Ion Anapoda, nebunia și gingășia unui suflet chinuit, în Însemnările unui nebun, nedreptățile istoriei și avatarurile celor doi actori evrei din Schneider și Schuster, dar și neliniștile omului modern, în Plastic.Primul spectacol programat al acestei stagiuni este Plastic de Marius von Mayenburg, în regia lui Theodor-Cristian Popescu, și se va juca în data de 11 septembrie, ora 19:00, la
PepsiCo triplează cantitatea de plastic reciclat în producția de PET-uri, dorind să ajungă la peste 50% rPET, până în 2030

PepsiCo triplează cantitatea de plastic reciclat în producția de PET-uri, dorind să ajungă la peste 50% rPET, până în 2030

LifeStyle, Marketing, Public Relations
PepsiCo și-a prezentat astăzi obiectivul de a realiza ambalajele sale din plastic reciclat (rPET) în proporție de 50%, până în 2030, în țările din UE, cu un țel intermediar de 45%, până în 2025. Prin atingerea acestui obiectiv, compania va tripla cantitatea de plastic reciclat pe care o folosește, până la echivalentul a peste 50.000 de tone de rPET.Anunțul vine în sprijinul campaniei voluntare derulate de Comisia Europeană privind utilizarea plasticului reciclat, care prevede ca, până în 2025, zece milioane de tone de plastic reciclat să fie folosite în realizarea de produse noi pentru piața europeană. Obiectivul PepsiCo acoperă toate țările din UE până în 2025, vizând toate brandurile de băuturi din portofoliul companiei, care utilizează ambalaje din PET (principalul material folosit
Kaufland anunță noi măsuri împotriva utilizării plasticului

Kaufland anunță noi măsuri împotriva utilizării plasticului

Business, LifeStyle
Compania anunță o nouă strategie prin care: · Va reduce consumul de plastic cu cel puțin 20% până în 2025; · Va asigura ambalaje 100% reciclabile pentru toate produsele marcă proprie până în 2025; · Va delista articole din plastic până la sfârșitul lui 2019, precum bețișoarele pentru urechi din plastic, paiele de plastic marcă proprie și vesela de unică folosință din plastic marcă proprie.Lupta împotriva plasticului ajunge tot mai sus pe agenda publică, iar Kaufland își asumă că industria de retail are un rol cheie în această chestiune și demarează un plan de acțiune.Astfel, Kaufland dă startul unei ample strategii de 360 grade în privința plasticului, implementată internațional, la nivelul întregului grup. În cadrul acesteia, compania a definit clar principiile evitării
Agendă spectacole de teatru, decembrie 2017, ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București

Agendă spectacole de teatru, decembrie 2017, ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București

Media
6 decembrie, ora 20:00 / BUCUREȘTI. INSTALAȚIE UMANĂ, un spectacol coordonat de Radu-Alexandru Nica după un concept de Florin Fieroiu ARCUB, Str. Lipscani, nr. 84-90Dramaturgia: Ada Lupu, Florin Fieroiu, Radu-Alexandru Nica Cu: Nicholas Cațianis, Ada Galeș, Dumitru Georgescu, Flavia Giurgiu, Denis Hanganu, Ilinca Manolache, Ioana Marchidan, Dana Marineci, Ciprian Nicula.Bucureștiul ne reprezintă pe toți. Este așa cum îl îngrijim, așa cum îl construim, așa cum îi permitem să se dezvolte. Este orașul în care studiem, lucrăm, trăim. Spațiul care ne place sau pe care îl disprețuim, care ne înfurie, sau care ne face să râdem în hohote. Capitala cu gropi și străzi aglomerate, dar și locul care ne dezvăluie uneori spații magice.Spiritul acestui oraș, cu contrastele lui, cu energ
Agendă spectacole de teatru octombrie 2017 Arcub – Centrul Cultural al Municipiului București

Agendă spectacole de teatru octombrie 2017 Arcub – Centrul Cultural al Municipiului București

Media
6 și 27 octombrie, ora 20:00 / SCHNEIDER & SCHUSTER, de Joshua Sobol, traducerea Ada Maria Ichim ARCUB, Str. Lipscani, nr. 84-90Regia: Lucian Pavel Scenografia: Mihai Păcurar Coregrafie: Silvia CălinSchneider & Schuster prezintă într-un cadru dramatic, înțesat cu momente umoristice, povestea a doi actori evrei ce decid să înființeze, la Lodz, în Polonia, un teatru care își dorește să atingă, prin intermediul spectacolelor, toate problemele de natură socială, umană și artistică ale timpului lor, neștiind că acest plan îi va conduce ușor către capcana lagărelor de concentrare. Cei doi evrei își trăiesc o bună parte din viață închiși, urmând ca apoi să fie deportați în Siberia iar după Perestroika-Glasnost, se trezesc în sălbatica lume capitalistă de astăzi.Piesa de
Agendă spectacole de teatru mai 2017 ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucuresti

Agendă spectacole de teatru mai 2017 ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucuresti

Media
6 mai, ora 19:00/ OBSESII de Claudiu Sfirschi-Lăudat, după texte de Margarita Karapanou ARCUB, Str. Lipscani, Nr. 84-90Cu: Cerasela Iosifescu Regia: Yannis Paraskevopoulos Asistent regie: Claudiu Sfirschi-Lăudat Scenografie & costume: Lia Dogaru Ea are o mamă cu personalitate. Poate cu prea multă personalitate. Mai are și un cățel de care se îngrijește ca de un copil. Împreună, urmează un program riguros, pe care îl respectă cu sfințenie. Trăiește fiecare sentiment la intensitatea maximă. Luptă cu depresia și nu se lasă învinsă. Are mult umor, uneori cam cinic, dar el o ajută să meargă mai departe.Ea scrie un roman. Vorbește despre boala ei ca despre un iubit, care o ține în brațe prea strâns, care o sufocă din prea multă pasiune. Este senzuală, inteligentă, spirituală. Ie
Spectacolul de teatru PLASTIC va avea premiera oficială pe 25 martie, la ARCUB

Spectacolul de teatru PLASTIC va avea premiera oficială pe 25 martie, la ARCUB

Media
O satiră despre familia modernăARCUB - Centrul Cultural al Municipiului București continuă să aducă publicului producții contemporane, ce mizează pe teme de interes general și social. Astfel, Primăria Municipiului București, prin ARCUB, prezintă un nou spectacol de teatru, Plastic de Marius von Mayenburg, în regia lui Theodor-Cristian Popescu. Premiera oficială va avea loc pe data de 25 martie 2017, cu două reprezentații, de la ora 16:00 și ora 19:30 la Sala Mare din str. Lipscani, nr. 84-90.Spectacolul, din distribuția căruia fac parte actori cunoscuți, precum Bogdan Dumitrache, Cristina Toma, Istvan Teglas, Ciprian Nicula, Nicoleta Lefter / Ioana Mărcoiu, atinge o temă de actualitate: presiunea pe care o pune societatea pe umerii fiecăruia dintre noi, pentru a fi la modă și accep