free download 78 travel guides written by experts

Tag: Marius NICA

În prezența ministrului Nica, conducerea AM POCU s-a întâlnit astăzi, la Timișoara, cu reprezentanții Organismelor Intermediare Regionale

În prezența ministrului Nica, conducerea AM POCU s-a întâlnit astăzi, la Timișoara, cu reprezentanții Organismelor Intermediare Regionale

Events, Financial, Politics
Ministrul delegat pentru Fonduri Europene, Marius Nica, a participat astăzi, la sediul Organismului Intermediar Regional din Timișoara, la întâlnirea de lucru organizată de conducerea Autorității de Management pentru Programul Operațional Capital Uman (AM POCU) cu reprezentanții Organismelor Intermediare Regionale care implementează, în teritoriu, proiectele finanțate din Programul Operațional Capital Uman (POCU).Ne întâlnim chiar în a doua zi lucrătoare anului cu ceilalți colegi din țară, pentru a găsi împreună cele mai eficiente soluții pentru implementarea proiectelor finanțate din Programul Operațional Capital Uman (POCU) 2014-2020. Aceasta este prima din șirul întâlnirilor de lucru pe care le vom organiza, pentru că, am spus și repet, eficiența folosirii fondurilor europene este p
Dialog cu cetățenii al comisarului european Corina Crețu și al ministrului delegat Marius Nica

Dialog cu cetățenii al comisarului european Corina Crețu și al ministrului delegat Marius Nica

Events, Politics
Comisarul european pentru politică regională Corina Crețu și ministrul delegat pentru fonduri europene Marius Nica vor susține un dialog cu cetățenii pe tema viitorului Europei. Evenimentul, organizat de Reprezentanța Comisiei Europene în România, are loc în data de 19 decembrie 2017, începând cu ora 14.45, în Aula Magna a Academiei de Studii Economice din București, p-ța Romană, nr. 6.Pe parcursul dialogului se vor discuta teme de actualitate de pe agenda Uniunii Europene și a României, accentul fiind pus pe viitorul Europei și aspecte legate de fondurile europene.Foto © Comisia EuropeanăEvenimentul va fi deschis presei și transmis în direct prin internet. Participarea în cadrul acestui eveniment presupune acordul dumneavoastră de a fi filmat/ă și fotografiat/ă. Accesul în
Peste 20 milioane euro fonduri europene pentru fazarea proiectului de management al deșeurilor în județul Vâlcea

Peste 20 milioane euro fonduri europene pentru fazarea proiectului de management al deșeurilor în județul Vâlcea

Financial, LifeStyle
Marius Nica, ministrul delegat pentru Fonduri Europene, și Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea, au semnat astăzi contractul de finanțare pentru „Fazarea proiectului Sistem de Management Integrat al Deșeurilor Solide (SMIDS) în județul Vâlcea”.Este neapărat necesar să dezvoltăm și în Vâlcea un sistem durabil de gestionare a deșeurilor, care să reducă semnificativ impactul negativ asupra mediului înconjurător, cu rezultate directe asupra calității vieții și sănătății vâlcenilor, a precizat ministrul delegat pentru Fonduri Europene, imediat după semnarea contractului de finanțare.Investiția, al cărei beneficiar este Consiliul Județean Vâlcea, este finanțată prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, valoarea sa totală fiind de peste 31,5 m
Ministrul Marius Nica a participat la Consiliul de Afaceri Generale de la Bruxelles

Ministrul Marius Nica a participat la Consiliul de Afaceri Generale de la Bruxelles

Events, Politics
Politica de Coeziune trebuie să fie susținută în continuare, deoarece a demonstrat valoare adaugată, conducând la creștere generală și noi locuri de muncă în toată Europa. A răspuns provocărilor apărute, oferind soluții integrate și diferențiate la nivel european, regional și local, a afirmat astăzi, la Consiliul de Afaceri Generale (CAG) de la Bruxelles, Marius Nica, ministrul delegat pentru Fonduri Europene.În cadrul reuniunii CAG, reprezentanții Statelor Membre au analizat modificarea prevederilor Regulamentului UE 1303/2013 și acțiunile premergătoare Politicii de Coeziune post-2020, pe baza celui de-al șaptelea Raport despre situația economică, socială și teritorială la nivelul UE.Participanții au discutat despre modul în care politicile europene pot fi susținute și priorit
Vizita comisarului Oettinger în România

Vizita comisarului Oettinger în România

Events, Financial, Politics
Comisarul european Günther Oettinger, responsabil pentru buget și resurse umane, va veni într-o vizită oficială la București în data de 26 octombrie.În cursul vizitei sale, înaltul oficial european se va întâlni cu dl Klaus IOHANNIS, președintele României, dl Mihai TUDOSE, prim-ministrul României, dl Ionuț MIȘA, ministrul finanțelor publice, dl Victor NEGRESCU, ministrul delegat pentru afaceri europene, dl Marius NICA, ministrul fondurilor europene, precum și cu comisiile de specialitate ale Parlamentului României.De asemenea, dl Oettinger va susține un discurs în cadrul conferinței "10 ani de la aderarea României la UE: de la coeziune la convergență", organizată de Reprezentanța Comisei Europene în România cu sprijinul Băncii Naționale a României și va participa la un dialog c