
Din 2 septembrie, AMC pune lupa pe cetatea filmului, în noua emisiune „Hello Hollywood”
Postul AMC începe luna septembrie cu o premieră: noua emisiune „Hello Hollywood”, în care pătrundem în culisele Cetății Filmului. De la interviuri cu cele mai mari vedete ale marelui și micului ecran, la știri despre festivaluri, filme și seriale (mai ales producțiile originale AMC), „Hello Hollywood” le are pe toate!
Gazda formatului este Anikó Návai, jurnalistă de origine maghiară, care locuiește de 20 de ani la Los Angeles, este membră a Asociației Presei Străine de la Hollywood (organizația care acordă anual Globurile de Aur) și știe tot ce mișcă în Cetatea Filmului american.
Noua emisiune săptămânală axată pe cele mai noi producții cinematografice și universul starurilor hollywoodiene va avea premiera pe 2 septembrie, la ora 14:00, și va fi difuzată în fiecare duminică, la a...