free download 78 travel guides written by experts

Tag: investitii imobiliare

Investițiile imobiliare din România depășesc 117 milioane de euro, în primul trimestru din 2019

Investițiile imobiliare din România depășesc 117 milioane de euro, în primul trimestru din 2019

Business
● Cea mai mare tranzacție din T1 2019 a fost pe segmentul de retail și este reprezentată de achiziția la nivel național a nouă parcuri de retail de către MAS Real Estate, de la Prime Kapital; ● Volumul investițiilor din primul trimestru al anului a fost de 117,5 milioane euro, situându-se la un nivel similar cu Ungaria.Potrivit datelor CBRE, liderul mondial și național pe piața de consultanță imobiliară, volumul investițiilor din primul trimestru (T1) al anului a fost de 117,5 milioane euro, situându-se la un nivel similar cu Ungaria, unde s-au înregistrat 123 milioane de euro. Piața locală de investiții s-a situat peste cea din Slovacia, care a ajuns la 86,5 milioane de euro în primele trei luni ale anului, dar sub piețele din Cehia, Austria și Polonia, fiecare realizând volume inves
Analiză Wizmo.ro și RE/MAX Grup de Lux: apartamentele neconvenționale și casele care pot acomoda sedii de firme, printre cele mai atractive investiții imobiliare în 2018

Analiză Wizmo.ro și RE/MAX Grup de Lux: apartamentele neconvenționale și casele care pot acomoda sedii de firme, printre cele mai atractive investiții imobiliare în 2018

Business, Marketing
Potrivit unei analize realizate de către Wizmo.ro, platforma imobiliară dedicată atât sectorului rezidențial, cât și celui de business, și RE/MAX Grup de Lux, una dintre francizele RE/MAX România, apartamentele în clădiri cu regim mic, cele atipice ca dimensiuni, precum și casele care permit transformarea lor în sedii de firme sau spații comerciale sunt printre cele mai profitabile investiții imobiliare în 2018.După un an 2017 care a adus pe piață concepte tot mai atractive pentru cumpărătorii-investitori, în 2018 apartamentele neconvenționale și casele cu potențial de a fi transformate în sedii de firme vor fi din ce în ce mai solicitate pentru investiție. Conform specialiștilor Wizmo.ro și RE/MAX Grup de Lux, profitabilitatea unor astfel de investiții este dată de valoarea indicelui