Shadow

Tag: Emilia Dobrin

„Aniversarea” lui Dan Chişu, în premieră la Londra

„Aniversarea” lui Dan Chişu, în premieră la Londra

Events
Programul „Cinematecii Româneşti" de la Institutul Cultural Român din Londra continuă joi, 26 aprilie, cu filmul „Aniversarea", în regia lui Dan Chişu, prezentat în premieră britanică în spațiul britanic. Producția este cel de-al şaptelea lungmetraj al regizorului şi a avut premiera internaţională în 2017, în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Varșovia. Din distribuția filmului fac parte, printre alţii, Mircea Albulescu, în ultimul său rol, Simona Bondoc, Emilia Dobrin şi Răzvan Vasilescu. Filmul spune povestea lui Radu Maligan, care îşi sărbatoreşte cea de-a 94-a aniversare alături de familie şi foştii colegi. Situaţia devine tensionată atunci când jumătate dintre oaspeţi încearcă să îl convingă pe batrân să se spovedească unui preot, în timp ce restul invitaţilor c...
IN MEMORIAM Carmen Stănescu

IN MEMORIAM Carmen Stănescu

Media
· TVR anunță programe speciale IN MEMORIAM Carmen Stănescu TVR 1 · Joi, 12 aprilie, ora 23.30 Antidot la uitare, In memoriam Carmen Stănescu (cu reluare la 02,25) Producători: Dana Ioniţă, Irina Ifrimache TVR 3 · vineri, 13 aprilie, ora 21.00, MENAJERIA DE STICLA de Tennessee Williams, spectacol realizat in colaborare cu Teatrul Național București Traducere: Anda Boldur În distribuție: Carmen Stănescu, Adrian Pintea, Aimee Iacobescu, Răzvan Ionescu Ilustratia muzicală: Jean Adamaschi Scenografia decor: Virgil Crețulescu Scenografie costume: Diana Ioan Imaginea: Beatrice Drugă Redactor: Michaela Macovei Adaptarea și regia TV: Silviu Jicman Regia: Mihai Manolescu TVR 2 · vineri, 13 aprilie, ora 8.50, Discover România, In memoriam Carmen Stănescu Realizator şi producător:...
CASTiNG – o producție originală DIUD, din decembrie pe YouTube

CASTiNG – o producție originală DIUD, din decembrie pe YouTube

Media
Faceți loc în trending! Din 14 decembrie, CASTiNG, cel mai așteptat serial online de comedie, ajunge pe YouTube. Olimpia Melinte, Andreea Șovan, Ana Udroiu și Romina Sehlanec intră în pielea personajelor imaginate de ele, într-o producție independentă semnată de DIUD și distribuită gratuit, pe parcursul a 8 săptămâni, pe canalul casting.series. Primul serial gratuit de comedie care te ajută să înțelegi că actoria nu-i pe gratis, CASTiNG spune povestea a patru prietene, patru actrițe nejucate, mereu în căutarea succesului. De-a lungul celor 8 episoade, Gina, Carmen, Vali și Miss, patru actrițe cu acte în regulă, recurg la modalități creative de a face față eșecurilor profesionale și provocărilor vieții cotidiene. Sunt gata să întoarcă lumea cu susul în jos, trecând printr-un spectru ...
ANIVERSAREA, cel mai nou film semnat de Dan Chișu, poate fi văzut de vineri în premieră în cinematografe

ANIVERSAREA, cel mai nou film semnat de Dan Chișu, poate fi văzut de vineri în premieră în cinematografe

Media
Începând de vineri spectatorii din București, Baia Mare, Botoșani, Brăila, Caransebeș, Cluj Napoca, Constanța, Craiova, Deva, Iași, Oravița, Piatra Neamț, Pitești, Reșița, Târgu Jiu, Târgu Mureș, Timișoara și Vulcan pot vedea cel mai nou film semnat de Dan Chișu în premieră în orașul lor. “Cred că am înțeles cum vreau să-mi fac filmele.” – Dan Chișu ANIVERSAREA este ultimul film în care apare îndrăgitul actor Mircea Albulescu și are o distribuție de excepție. Spectatorii îi vor recunoaște pe marele ecran pe: Răzvan Vasilescu, Coca Bloos, Lucian Ifrim, Emanuel Pârvu, Marian Râlea, Dana Voicu, Constantin Cojocaru, Rodica Lazăr, Mihai Constantin, Mircea Andreescu, Emilia Dobrin, Dana Dembinski și Gheorghe Ifrim. La cea de-a nouăzeci și patra aniversare a lui Radu Maligan, familia...
ANIVERSAREA, cel de-al 7-lea lungmetraj semnat de Dan Chișu, vine în cinematografe din 10 noiembrie

ANIVERSAREA, cel de-al 7-lea lungmetraj semnat de Dan Chișu, vine în cinematografe din 10 noiembrie

Media
Dakino Production anunță premiera în cinematografe a celui de-al 7-lea film de lungmetraj în regia lui Dan Chișu, ANIVERSAREA, ce va avea loc, nu întâmplător pe 10 noiembrie la o zi distanță de data la care se sărbătorește căderea Zidului Berlinului, moment emblematic ce reprezintă sfârșitul regimului comunist în țările din Europa Centrală și de Est. ANIVERSAREA prezintă firul întâmplărilor ce au loc în casa lui Radu Maligan – fost om de bază al regimului de dinainte de ’89, care urmează să-și serbeze împlinirea celor 94 de ani. Discuțiile celor adunați cu această ocazie, rude și prieteni de familie, generații diferite, ajung să tulbure evenimentul, situația devenind destul de complicată atunci când jumătate dintre oaspeți încearcă să îl convingă pe Radu să se spovedească unui preot, în...