Find your $100k business idea in 10 days and get the first clients fast

Tag: editia a treia

Natura Fest revine în weekendul 26 – 28 mai, în Parcul Izvor

Natura Fest revine în weekendul 26 – 28 mai, în Parcul Izvor

Events
Primăria Capitalei, prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, organizează cea de-a treia ediție a festivalului Natura Fest, în perioada 26 – 28 mai, în Parcul Izvor.Natura Fest este un festival cu intrare liberă, care încurajează un comportament responsabil față de mediul înconjurător, aliniindu-se la mișcarea mondială de protecție a mediului, desfășurată sub egida Programului de Mediu al Națiunilor Unite (UNEP).Aflat la cea de-a treia ediție în 2017, festivalul va cuprinde trei zile cu o agendă culturală diversificată, care îmbină concerte acustice, ateliere creative destinate copiilor și adulților, o zonă de lounge reciclat și o zonă dedicată sportului.Ateliere creativeAtelierele se vor desfășura pe parcursul celor trei zile și au la
Modele de reformare a școlii românești – Bursele Superscrieri/BRD oferă 6.000 de euro pentru proiecte jurnalistice despre educaţie

Modele de reformare a școlii românești – Bursele Superscrieri/BRD oferă 6.000 de euro pentru proiecte jurnalistice despre educaţie

LifeStyle, Media
Documentarea a trei proiecte jurnalistice despre sistemul preuniversitar de educație, public și privat (dacă subiectele care vizează sectorul privat au relevanță la nivel național) va fi susținută financiar și editorial la a treia ediție a Burselor Superscrieri/BRD. Pornind de la întrebarea „Cum anume poate fi schimbată școala românească?”, direcțiile propuse sunt: metode noi de predare, adaptate generațiilor Y/Z, schimbarea în relațiile dintre profesori și elevi, adaptarea curriculei la actualitate și trecerea de la un management de tip autoritar al școlii la unul colaborativ-participativ.Fundația Friends For Friends și BRD – Groupe Société Générale oferă trei burse jurnalistice a câte 2.000 de euro pentru documentarea acestei tematici.Cea de-a treia ediție a programului Bursele S
București Mall susține “Ora de educație rutieră”

București Mall susține “Ora de educație rutieră”

Events, LifeStyle
București Mall anunță parteneriatul cu cea de-a treia editie a proiectului “Ora de educaţie rutieră”, desfășurat de Asociaţia EDIT şi Asociaţia Împreună Pas cu Pas în perioada martie - aprilie. Programul ajunge în 2017 în 60 de școli din București și implicit în faţa a 10000 elevi de clasa a III-a.În 2015, Asociaţia “Împreună Pas cu Pas” a organizat un studiu cu 3000 de copii de clasa a III-a, cu privire la cunoștințele lor de educație rutieră și rezultatele au arătat că: •    35% dintre aceştia nu ştiu cum pot recunoaşte un poliţist •    peste 37% nu ştiu când trebuie să se adreseze organelor de poliţie •    30% nu știu care sunt cele două culori pentru semaforul destinat pietonilorProiectul “Ora de educație rutieră” îşi propune astfel să promoveze importanţa respectării regu
Gala de premiere Cel Mai Promitator Brand Romanesc, editia a treia

Gala de premiere Cel Mai Promitator Brand Romanesc, editia a treia

Events
Gala de premiere a programului Cel Mai Promiţător Brand Românesc a avut loc marţi, 2 octombrie 2012 la hotel JW Marriott Bucharest Grand Hotel. Cea de-a treia ediţie a programului iniţiat de agenţia de branding şi design Seed Consultants, şi-a desemnat câştigătorii. Marele titlu al acestei ediţii este câştigat de Alexandria Librării, unul din cele mai importante lanţuri de librării cu o reţea în zece judeţe. Alexandria Librării va beneficia de un program de branding probono dezvoltat de echipa de specialişti de la Seed Consultants. Premiul special a fost acordat brandului Muzeul Naţional Brukenthal din Sibiu. Din juriu au făcut parte Niels Schnecker, Elena Cristian, Redactor-Şef Income Magazine, Dan Tudoroiu, Brand Manager Income Magazine, Cristian Popa, Director