
Alexander Sims încheie în puncte în cursa de deschidere a finalei sezonului Formula E de la Berlin
Bucureşti/Berlin. Sezonul 6 din Campionatul FIA Formula E ABB şi-a început finala cu prima dintre cele şase curse ce au loc pe fostul aeroport Berlin-Tempelhof (Germania). Pilotul BMW i Andretti Motorsport, Alexander Sims (Marea Britanie), a încheiat pe locul al nouălea şi a acumulat puncte atât în clasamentul piloţilor, cât şi în cel al echipelor. Maximilian Günther (Germania) a trecut linia de sosire pe poziţia a opta, dar a fost descalificat ulterior pentru depăşirea cantităţii de energie permisă în timpul cursei. Următoarea cursă are loc azi (joi), pe acelaşi model de circuit.
După o evoluţie bună în antrenamente în care Günther a fost pe poziţia a treia a celei de-a doua sesiuni, cei doi piloţi BMW i Andretti Motorsport nu au avut acelaşi ritm şi în calificări. În final, Günthe...