creative night talks

Tag: Acordul de la Paris

Arçelik își asumă noi ținte de reducere a emisiilor de carbon la jumătate până în 2030

Arçelik își asumă noi ținte de reducere a emisiilor de carbon la jumătate până în 2030

Business, Business, LifeStyle
Arçelik, unul dintre principalii jucători din industria de electronice și electrocasnice, proprietar al Arctic, cel mai mare producător de electrocasnice din România, și-a anunțat angajamentul față de obiectivele Acordului de la Paris, prin asumarea unor ținte mai ambițioase privind reducerea emisiilor de carbon – o reducere de 50,4% în toate cele trei domenii până în 2030.Țintele inițiale ale Arçelik, în conformitate cu un scenariu „cu mult sub 2 grade Celsius”, au fost aprobate de inițiativa Science Based Targets (SBTi) în noiembrie 2020. În august 2021, Arçelik a decis să își asume însă un obiectiv mai îndrăzneț – limitarea încălzirii la 1,5 grade Celsius, acesta fiind în curs de revizuire de către SBTi pentru aprobarea finală.Astfel, țintele asumate în 2020 de către grup vizau
PwC Net Zero Economy Index: Rata de reducere a emisiilor de carbon la nivel global a ajuns la 2,5% în 2020, încă departe de obiectivul Acordului de la Paris

PwC Net Zero Economy Index: Rata de reducere a emisiilor de carbon la nivel global a ajuns la 2,5% în 2020, încă departe de obiectivul Acordului de la Paris

Business, Business, LifeStyle, Politics
Rata de reducere a emisiilor de carbon la nivel global a ajuns la 2,5% în 2020, în creștere ușoară comparativ cu nivelul din 2019, de 2,4%, pe fondul reducerii cererii de energie din primul an marcat de pandemie, arată cel mai recent raport PwC Net Zero Economy Index. Cu toate acestea, statele sunt încă departe de progresul necesar pentru limitarea creșterii temperaturii globale cu cel mult 1,5°C, așa cum a fost convenit prin Acordul de la Paris.”Cele mai mari 30 de economii la nivel mondial au alocat 4,8 trilioane de dolari, însemnând aproape o treime din totalul sumelor pe care le-au lăsat în economie prin stimuli fiscali, anul trecut, pentru a sprijini politicile de mediu, în principal prin măsuri de eficiență energetică, cum ar fi soluții de încălzire cu energie verde a locuințelor
FAN Courier, prima companie din România, care semnează ”The Climate Pledge”, inițiativa de accelerare a reducerii emisiior de carbon

FAN Courier, prima companie din România, care semnează ”The Climate Pledge”, inițiativa de accelerare a reducerii emisiior de carbon

Business, Business, LifeStyle
FAN Courier, liderul pieței locale de curierat, este prima companie din România care se alătură inițiativei ”The Climate Pledge”, ce își propune să convingă companiile din lumea întreagă să accelereze ritmul de reducere a emisiilor de dioxid de carbon. Fondată în 2019, ”The Climate Pledge” este o inițiativă care își propune să contribuie la atingerea obiectivelor Acordului de la Paris (de neutralitate a emisiilor de dioxid de carbon -n.n.) cu zece ani mai devreme decât prevede documentul, respectiv, în 2040.FAN Courier se numără printre cele peste 200 de companii din lume care au semnat până în prezent adeziunea și își propun să ia măsurile necesare și să folosească tehnologii ce contribuie la reducerea emisiilor de carbon până la atingerea obiectivului de net zero emisii până în 2040.
Signify va avea amprentă de carbon neutră și se angajează să dubleze impactul pozitiv asupra mediului și societății

Signify va avea amprentă de carbon neutră și se angajează să dubleze impactul pozitiv asupra mediului și societății

Business, Business
Signify (Euronext: LIGHT), lider mondial în domeniul iluminatului, atinge neutralitatea emisiilor de carbon pentru toate operațiunile sale la nivel global și utilizează energie 100% regenerabilă. Compania continuă să implementeze angajamentele rămase pentru anul 2020, însă demarează deja o strategie pentru următorii cinci ani, ce urmărește dublarea impactului pozitiv asupra mediului și societății. Signify va avea amprentă de carbon neutră începând cu septembrie 2020 Signify a redus emisiile operațiunilor sale cu peste 70% începând din 2010, prin reorientarea către tehnologii eficiente energetic, mijloace de transport sustenabile și planificare logistică optimizată, dar și prin reducerea numărului de călătorii. Mai mult decât atât, compania utilizează energie 100% regenerabilă, susținută