Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Taco Bell inaugurează al patrulea restaurant din București: Astăzi, brandul deschide o nouă locație, în AFI Cotroceni, cu o investiție de 450.000 euro

Taco Bell AFI Cotroceni

Sphera Franchise Group, principalul grup din domeniul food service din România, anunță deschiderea celui de-al patrulea restaurant Taco Bell, în incinta AFI Cotroceni, din București. Noua unitate este rezultatul unei investiții de aproximativ 450.000 de euro, iar prima zi este un prilej de sărbătoare alături de fani, care sunt așteptați cu surprize.

Taco Bell, cel mai nou brand din portofoliul Sphera Franchise Group, se lansa pe piața românească în noiembrie anul trecut, oferindu-le fanilor produsele originale de inspirație mexicană. Între timp, brandul și-a extins prezența locală, prin unități plasate în principale centre comerciale din București. Cu o investiție de aproximativ 450.000 de euro, noul restaurant din AFI Cotroceni dispune de o suprafaţă de 245 mp (interior şi terasă) în zona de food court de la parterul mall-ului.

Unitatea urmărește design-ul Global Explorer, un format internațional original Taco Bell, dotat cu bucătărie deschisă, care îi permite fiecărui client să vadă cum este preparată comanda sa, acces WiFi nelimitat și prize USB pentru încărcarea dispozitivelor mobile. Restaurantul are o capacitate de 98 de locuri avand mese de tip Hub Tables sau Low Couch Seating, oferindu-le fanilor spațiul ideal pentru o experienţă inedită, conform filosofiei brandului: „Live Más”.

Taco Bell AFI Cotroceni
Taco Bell AFI Cotroceni

„Decizia de a continua extinderea brandului în București a fost naturală: ținând cont de numărul mare de consumatori din capitală, este, fără doar și poate, încă loc de creștere aici. În plus, chiar de la lansare, fanii au cerut ca Taco Bell să vină și în AFI Cotroceni, un mall preferat de foarte multe persoane datorită diversității mari de opțiuni comerciale și de distracție. Abia așteptăm, așadar, să le oferim experiența „Live Más” care urmează să ajungă foarte curând și în alte orașe din țară, acolo unde pregătirile sunt pe ultima sută de metri”, a spus Mark Hilton, CEO Sphera Group.

Prin deschiderea acestei unități, Taco Bell a creat 30 de noi locuri de muncă pentru comunitate, noua echipă fiind gata să preia și să prepare comenzile fanilor care vor alege Taco Bell în pauzele dintre sesiunile de shopping, înainte sau după vizionarea unui film sau pur și simplu, atunci când ies să ia masa cu prietenii și familia.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.