Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Tabloul de bord al pietelor

de consum arata unde sunt cele mai bune conditii pentru consumatori in Europa

Ediția de primăvară a Tabloului de bord al piețelor de consum, publicată astăzi cu ocazia Summitului european dedicat consumatorilor 2012 arată că în 2011, pentru al doilea an la rând după declinul din 2009, s-au înregistrat îmbunătățiri în multe țări ale UE. Condițiile privind situația consumatorilor se măsoară, de exemplu, prin încrederea consumatorilor în autorități, comercianți cu amănuntul și organizații ale consumatorilor, în siguranța produselor, prin eficiența soluționării diferendelor și satisfacția față de tratamentul reclamațiilor. Tabloul de bord indică, de asemenea, că nu este la fel de ușor pentru consumatori să cumpere din străinătate față de propria țară, ceea ce înseamnă că nu au acces la o paletă mai largă de alegere și la economii cu beneficii potențiale de până la 204 miliarde EUR pe an.

John Dalli, comisarul pentru sănătate și consumatori, a declarat: „Fac apel la responsabilii politici și la părțile interesate la nivel național să utilizeze rezultatele tabloului de bord de astăzi pentru a construi un mediu de calitate pentru consumatori. Numai consumatorii care își cunosc drepturile și știu cum să le utilizeze pot exploata pe deplin potențialul pieței unice de dezvoltare a inovării și de creștere economică, așa că este vital să se creeze condițiile corespunzătoare pentru a valorifica această capacitate în beneficiul economiei, consumatorilor și întreprinderilor din Europa."

Tabloul de bord

Tabloul de bord al piețelor de consum oferă dovezi și semnale de avertisment cu privire la modul în care funcționează piața unică pentru consumatorii din UE în ceea ce privește paleta de oferte, prețurile și protecția drepturilor consumatorilor. Ediția de primăvară („Tabloul de bord al situației consumatorilor”) examinează gradul de integrare a pieței mărfurilor comercializate cu amănuntul și condițiile de la nivel național pentru consumatori. Acesta include Indicele situației consumatorilor, calculat pe baza calității reglementării privind consumatorii și întreprinderile, a eficienței soluționării diferendelor și a gestionării reclamațiilor, a încrederii consumatorilor în autorități, comercianți cu amănuntul, companii de publicitate și organizații ale consumatorilor, precum și a gradului de încredere în siguranța produselor de pe piață. Aceste date permit statelor membre să evalueze comparativ performanțele lor în timp. Tabloul de bord se bazează mai ales pe anchete privind consumatorii și comercianții cu amănuntul, pe date Eurostat, precum și pe informații primite de la statele membre.

Constatări principale

Progresul în ceea ce privește situația consumatorilor la nivel național

Indicele 2011 arată o îmbunătățire a condițiilor consumatorilor pentru al doilea an consecutiv după declinul din 2009. Consumatorii se bucură de cele mai bune condiții în Luxemburg, Regatul Unit, Danemarca, Austria, Irlanda, Finlanda, Țările de Jos, Belgia, Germania, Franța și Suedia (state membre deasupra mediei UE).

Decalajul privind comerțul electronic

Tabloul de bord arată că, în timp ce comerțul electronic continuă să se extindă, tranzacțiile rămân în mare măsură interne, în pofida potențialului reprezentat de paleta mai largă de alegeri și de economiile care se pot realiza dincolo de frontiere. Trebuie să se intensifice eforturile pentru exploatarea întregului potențial al unei piețe digitale cu adevărat unice. Consumatorii pot fi mai încrezători în cumpărăturile din alte țări UE, deoarece îngrijorarea lor cu privire la comercianții străini se arată a fi în mare măsură nefondată, iar comerțul electronic transfrontalier pare a fi cel puțin la fel de fiabil ca cel intern. Constatările sugerează că informarea mai eficientă cu privire la mecanismele transfrontaliere de consiliere, control și despăgubire (rețeaua autorităților de control la nivel național1, și centrele europene pentru consumatori, care oferă asistență și consiliere gratuită consumatorilor care fac cumpărături pe piața unică) joacă un rol esențial.

Cunoștințele privind drepturile consumatorilor sunt îngrijorător de scăzute

Mulți consumatori nu își cunosc drepturile. Numai 12% din respondenții la nivelul UE au putut răspunde la întrebări despre drepturile lor în calitate de consumatori în ceea ce privește garanțiile, perioadele de reflecție și ceea ce trebuie să facă în cazul în care primesc bunuri pe care nu le-au comandat. Numeroase întreprinderi nu își cunosc obligațiile juridice față de consumatori. De exemplu, numai 27% din comercianții cu amănuntul știau în ce termen trebuie să returneze clienții produsele defecte.

Persistă practicile comerciale neloiale

Persistă practicile comerciale ilegale. Începând din 2010, tot mai mulți consumatori și comercianți cu amănuntul din UE au întâlnit reclame și oferte false și înșelătoare sau chiar frauduloase și chiar mai mulți au primit bunuri pe care nu le comandaseră.

Acesta este un motiv de îngrijorare la 7 ani după adoptarea Directivei privind practicile comerciale neloiale și trebuie să se treacă la acțiuni mai ferme. Autoritățile trebuie să pună în aplicare normele deja existente pentru protejarea consumatorilor, mai ales a celor vulnerabili, împotriva acestor practici; consumatorii trebuie să poată să le distingă și să le evite și trebuie să existe soluții mai rapide, mai simple și mai ieftine pentru litigiile cu comercianții, atât online, cât și offline (a se vedea IP/11/1461). Comisia va căuta modalități de intensificare a controlului, pentru a consolida încrederea consumatorilor în tranzacțiile transfrontaliere. Această idée va fi cuprinsă într-un raport publicat în 2012 cu privire la Directiva privind practicile comerciale neloiale2.

Perspective de viitor

Noua Agendă UE pentru consumatori 2014-2020 este menită să confere drepturi consumatorilor și să le întărească încrederea și cunoștințele, furnizându-le instrumentele necesare pentru a putea participa în mod activ pe piață, pentru a face ca piața să fie funcțională din punctul lor de vedere, pentru a le permite să-și exercite puterea de a alege și de a-și vedea drepturile aplicate în mod adecvat. Odată adoptate, propunerile aflate în prezent în discuție privind mecanisme de soluționare a litigiilor cu comercianții fără a fi nevoie să se facă apel la justiție (soluționare alternativă și online a litigiilor – SAL/SOL), vor ajuta consumatorii europeni să își rezolve problemele indiferent unde și cum achiziționează un produs sau un serviciu în UE.

Versiunea integrală a Tabloului de bord:
//ec.europa.eu/consumers/strategy/facts_en.htm#5CMS

Pentru mai multe informații:
//ec.europa.eu/consumers/index_ro.htm

MEMO/12/381
.

Bruxelles / Bucuresti, 29.05.2012

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.