Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

SYMPHOENIX merge la mare

Pe 31 iulie Phoenix ia cu asalt litoralul Mării Negre! Nicu Covaci, Ovidiu Lipan “Ţăndărică”, Cristi Gram, Bogdan Bradu, Ionuţ Contraş, Dzidek Marcinkiewicz şi Volker Vaessen vin la mare pentru un concert cum nu s-a mai văzut în cei aproape 50 de ani de carieră ai formaţiei! Phoenix pregăteşte fanilor de toate vârstele un show impresionant şi cu adevărat original, în care rock-ul fuzionează cu simfonicul, sub titulatura SYMPHOENIX.

Membrii Phoenix au zguduit de-a dreptul scena atât la Bucureşti, cât şi la Timişoara cu spectacolul lor. Au fost aclamaţi de public, rechemaţi la bis şi aplaudaţi minute în şir, iar turneul e abia la început. Şi pentru că este vară şi toată lumea fuge la mare, cel puţin în week-end, sâmbătă, 31 iulie, toată suflarea de pe litoral are întâlnire cu formaţia Phoenix.

În semn de preţuire a publicului său şi în dorinţa de a oferi mereu o reprezentaţie inedită, care să rămână în istorie, Phoenix a mers tocmai la Londra pentru a înregistra o parte din piese într-o variantă reorchestrată. Se anunţă deci o experienţă muzicală inedită pentru fanii trupei şi pentru toţi cei care caută o amintire frumoasă de vacanţă.

În deschiderea evenimentului vor urca pe scenă formaţiile Phenomenon şi Compact, urmate de numeroşi invitaţi speciali printre care soprana Tina Muntean şi tenorul Vlad Miriţă.

Biletele au fost deja puse în vânzare, la preţurile de 75 ron şi 30 ron.
Evenimentul este realizat cu sprijinul sponsorului principal Nestle Professional, powered by Tuborg, Beciul Domnesc, Algida si Boromir.

Trupa Phoenix a fost primul proiect muzical care a îmbinat influenţele etno cu cele rock aducând astfel ceva nou în muzica anilor ’60 şi continuă să prospere şi în prezent. Phonenix este una dintre cele mai longevive formaţii româneşti, cu 48 de ani de activitate în spate, 21 de albume în portofoliu şi numeroase concerte pentru zecile de mii de fani.

Se apropie de pragul de 50 de ani de succes, asemenea britanicilor de la Rolling Stones şi tot nu se opresc din drum. Suntem în anul 2010 şi putem confirma acest lucru: Phoenix mai are încă de făcut istorie pe scenă şi, prin urmare, vă aşteaptă, sâmbătă, 31 iulie, începând cu orele 18, la Poarta 1 din Constanţa, pentru un concert de amploare, în care îi veţi urmări pe Nicu Covaci, Ovidiu Lipan “Ţăndărică”, Cristi Gram, Bogdan Bradu, Ionut Contraş, Dzidek Marcinkiewicz şi Volker Vaessen.

Bucuresti, 28.07.2010

{mosloadposition user9}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.