Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Superbrands Romania a incheiat etapa de cercetare in cadrul programului pentru 2011-2012

Superbrands

Top 10 Superbrands condus în premieră de un brand românesc

Borsec în fruntea clasamentului Consumer Superbrands 2011-2012

Borsec se plasează pe primul loc în cadrul Programului Consumer Superbrands 2011-2012, în urma centralizării rezultatelor studiului efectuat de Superbrands România. Este pentru prima dată când în fruntea clasamentului se situează un brand românesc cu tradiție îndelungată. Lista primelor 10 branduri desemnate Superbrands în România pentru anul 2011-2012 include: Borsec, adidas, Mercedes-Benz, Dr.Oetker, IKEA, Coca-Cola, Nike, BMW, Jack Daniel’s și Orbit.

Lista brandurilor eligibile pentru statutul Superbrands a fost obținută în baza metodologiei internaționale Superbrands care cuprinde două etape importante. În prima etapă, Consiliul Superbrands, alcătuit din 26 de specialiști în management, marketing, comunicare și branding, a asigurat selecția calitativă a listei de branduri, evaluând 1.260 de branduri din 48 de categorii. Criteriile luate în considerare în procesul de selecție au fost calitate, încredere și diferențiere pe piață.

În urma acestei etape calitative, 740 de branduri calificate au fost mai apoi incluse în cercetarea de piață, realizată de către Superbrands România în colaborare cu Nielsen România la nivelul a 1.500 de consumatori români. Cercetarea s-a finalizat în luna septembrie a acestui an.

Rezultatele finale ale cercetării reflectă opțiunile consumatorilor români pentru cele 300 de branduri eligibile pentru statutul de Superbrand pe piața din România. Lista completă a brandurilor cu statut de Superbrand în România pentru programul curent va fi publicată în cartea Superbrands pentru România, ediția 2011/12.

Cele mai bine reprezentate categorii economice în lista celor 300 de branduri validate Superbrands în România sunt cele din segmentul FMCG – produse electronice și electrocasnice, dulciuri și ciocolată, băuturi nealcoolice, bere sau produse lactate, produse de îngrijire personală – și segmentul construcții. La polul opus, o serie de subcategorii nu au reușit să se impună în fața consumatorului român, precum companiile de turism sau serviciile de curierat și retail-ul de cărți, acestea fiind slab reprezentate în lista de branduri cu statut de Superbrand.

Brandurile locale se mențin în preferințele consumatorilor români, astfel încât un sfert dintre brandurile validate Superbrand sunt branduri românești. Câteva dintre acestea au devenit exemple consacrate, menținându-se mai mulți ani la rând în lista brandurilor considerate Superbrands de către consumatorii români: Arctic, BCR, Borsec, Dorna, Mobexpert, Petrom, Poiana, PRO TV, Rompetrol, Sensiblu, sau Ursus. Alte exemple de branduri românești validate Superbrands anul acesta sunt: Intercontinental, eMag, Caroli, Cris-Tim, Diverta, așezându-se în portofoliul brandurilor apreciate de români, alături de branduri puternice la nivel internațional.

Peste 80% dintre consumatori consideră că principalele atribute ale unui Superbrand în România sunt: calitatea foarte bună a produselor sau serviciilor, respectul față de clienți, raport calitate – preț, încredere și reputație, în timp ce implicarea socială sau simțul umorului folosit în campaniile de promovare încheie clasamentul atributelor, cu numai 43% din voturile publicului.

Despre Superbrands România

Intrată şi în România în 2005, prin agenţia de comunicare strategică şi relaţii publice BDR Associates, organizaţia dezvoltă programe consacrate pieţei româneşti şi culturii de branding locale. Programele derulate până acum, care includ două ediții Consumer Superbrands (2006, 2010) şi două ediţii Business Superbrands (2007 şi 2008), au oferit peste 200 de modele de succes în branding şi comunicare. Programele Superbrands în România au reunit aproape 100 de specialiști și profesioniști în management, marketing, comunicare, branding și alte domenii.

Mai multe informaţii despre programul Superbrands România sunt disponibile pe //www.superbrands.com/ro.

Despre Nielsen

În peste 100 de țări din întreaga lume, Nielsen pune la dispoziția companiilor cea mai complexă gamă de informații despre obiceiurile și preferințele consumatorilor privind comportamentul de consum media și de cumpărare.

Ca lider mondial în măsurarea şi generarea informațiilor de marketing, Nielsen oferă clienților săi o înțelegere profundă a consumatorilor, ca element esențial pentru luarea deciziilor corecte în afaceri și cresterea profitabilă a companiei. Nielsen caută și oferă permanent metode inovatoare ce țin pasul cu ultimele tendințe ale pieței pentru a înțelege cât mai bine așteptările și profilurile consumatorilor, din ce în ce mai variate, exigente și informate.

Nielsen este partenerul Superbrands România din 2007.

Bucuresti, 02.11.2011

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.