Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Sunt doar patru, dar de groaza!

Ziua Filmelor Horror din cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Iaşi (IIFF 2010) vă aduce o selecţie de patru filme horror, de-ajuns însă pentru a vă "speria" cât pentru tot anul.

Filmele din cadrul selecţiei  “Horror Day” pot fi vizionate duminică, 10 octombrie, începând cu ora 16.30, în Sala Verde, Sala Roşie, dar şi în Sala Albastră din Moldova Mall Iaşi, etajul 6 (fostul cinema Glendale).

“Deliver us from Evil” (Izbăveşte-ne de cel rău), regizor Ole Bornedal, 2009, 100 minute, o producţie Danemarca, Suedia şi Norvegia. Un tată se întoarce în oraşul în care s-a născut, împreună cu noua sa familie. Evenimentele care se declanşează îl fac să se confrunte cu xenofobia micului oraş. "Ole Bornedal pune la bătaie toate motivele – religiose, politice, economice şi familiale – pentru a face filmul să meargă, însă nicio secundă nu îl simţi greoi. Dimpotrivă, e un thriller intens care te ţintuieşte şi te face să-ţi fie imposibil să îţi fereşti privirea", consideră Jay Seaver, www.e-filmcritic.com.

Filmul a primit două Premii Bodil în 2010 pentru cel mai bun actor în rol secundar, lui Jens Andersen, şi pentru Cea mai bună actriţă în rol secundar lui Pernille Vallentin, Premiul Special al Juriului la Fantasporto 2010, 10 nominalizări la premiile Robert, printre care la Cel mai bun film şi Cel mai bun regizor, Premiul New Visions la Sitges – Catalonian International Film Festival 2009.

“The Last House on the Left” (Ultima casă pe stînga), regizor Dennis Iliadis, 2009, 110 minute, producţie Statele Unite. Filmul lui Dennis Iliadis este un remake după clasicul lui Wes Craven din 1972 cu acelaşi titlu, infamul “The Last House on the Left”, pe tema răzbunării, a torturii şi a crimei, inspirat din filmul lui Ingmar Bergman, “Virgin Spring”, şi din crimele reale ale lui Charles Manson. De această dată, Craven e producător şi nu a ales calea facilă pentru acest remake la fel de disturbant ca originalul. Conţine scene şoc! Filmul a primit Corbul de Argint la BIFFF în 2009.

“[Rec] 2” (Înregistrare 2), regizori Jaume Balagueró şi Paco Plaza, 2009, 85 de minute, producţie Spania. Acţiunea din “[Rec]” continuă cu un medic şi o echipă SWAT cu camere video, care sunt trimişi în apartamentul pus în carantină pentru a ţine situaţia sub control. Sequelul la horrorul spaniol al lui Balagueró este la fel de tranşant şi mizele lui sunt mult dincolo de o plăcere vinovată. [Rec] 2 e un horror fenomenal, e o continuare cu care trebuie să ţii ritmul sau vei fi lăsat în urmă. Dă naştere unei francize neînfricate care nu face compromisuri şi căreia nu îi e teamă să pună totul la bătaie pentru a vedea ce rămîne în picioare. Şi rămîne cam totul", spune Matt Glasby,  www.littlewhitelies.co.uk.

Filmul a primit Premiul Gaudí în 2010 pentru Cel mai bun montaj, Cel mai bun machiaj şi coafură, Cel mai bun sunet, Cele mai bune efecte speciale, Premiul Ben & Jerry la Sitges – Catalonian International Film Festival 2009. “[Rec] 2” (Înregistrare 2) este o premieră naţională, nu a mai fost adus la niciun festival de film din şi nici nu va fi distribuit la cinema în România. De aceea, cu ocazia "Horror Day" IIFF 2010 va fi difuzat de două ori.

“Thirst” (Sete), regizor Park Chan-Wook, 2009, 133 de minute, producţie Coreea de Sud. Cel mai nou film al maestrului horror coreean (responsabil pentru “Trilogia Răzbunării”) este într-un fel şi cea mai veche obsesie a sa, o poveste cu vampiri în care un preot pe nume Sang-hyun, care lucrează într-un spital, se oferă voluntar pentru testarea unui vaccin de eradicare a unui virus mortal. Numai că vaccinul are rezultate nefaste şi virusul pune stăpînire pe organismul lui. Pe moarte, preotul este salvat de o transfuzie cu sînge de vampir şi are o revelaţie: singurul său scop în viaţă este plăcerea cărnii. “"Thirst" este o invenţie cinematografică genială şi brutală şi, în acelaşi timp, o pasională şi dureroasă poveste de dragoste", Andrew O’Hehir, www.salon.com.

Filmul a primit Premiul Juriului la Cannes în 2009, locul trei pentru Cel mai bun film la Fant-Asia FF 2009, Marele Premiu al secţiunii Orient Express la Fantasporto 2010, Premiul pentru Cea mai bună  actriţă pentru Ok-bin Kim la Sitges – Catalonian International Film Festival 2009, Premiul special al juriului la Brussels.

Bucuresti, 05.10.2010

{mosloadposition user9}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.