Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Subiecte fresh si inedite de pe diverse meridiane culturale

La „Arte, carte şi capricii”- sâmbătă, 6 iunie, de la ora 19.00, la TVR 2 şi TVR HD

Sâmbătă, 6 iunie, de la ora 19.00, Liana Stanciu vă prezintă o ediţie a emisiunii Arte, carte şi capricii în care începutul verii aduce subiecte pe cât de fresh şi relaxante, pe atât de inedite.

Este vorba despre un mozaic cultural care vă aduce informaţii culturale dintre cele mai surprinzătoare: de la lupta pentru supravieţuire a unei deţinătoare a râvnitului trofeu „Miss World” la Muzeul Postmodernismului deschis în apropiere de Bucureşti, de la parfumurile mistice la o vacanţă inedită cu iahtul.

Şi pentru că mulţi aşteaptă Arte, carte şi capricii pentru celebrele sale întâlniri cu artişti şi creatori valoroşi de pe alte meridiane, vă promitem că nici această ediţie nu va dezamăgi pe nimeni. Sâmbăta aceasta puteţi urmări materiale şi interviuri în exclusivitate cu: tânăra fotografă din Brazilia – Camila Guerreiro, cu celebrul jazz man anglo- nigerian Ona Onabule, cu scriitorul algerian de expresie franceză Kamel Daoud, cu directorul de creaţie David Frossard.

Artiştii români sunt şi ei prezenţi în această ediţie – sâmbătă avem cu toţii privilegiul de a fi invitaţi în lumea celebrului fotograf Daniel Ilinca dar şi a pictorului Corneliu Baba, plastician sensibil, a cărui creaţie a marcat profund şcoala românească de pictură.

Iar premiera emisiunii s-ar putea numi „tineri despre tineri" sau cum se întâlnesc două începuturi de drum. Despre ce anume este vorba, puteţi afla urmărind „Arte, carte şi capricii” – în această sâmbătă, de la ora 19.00, la TVR 2 şi TVR HD.

Acest program poate fi urmărit şi online, pe portalul video TVR+.

Bucuresti, 05.06.2015
{mosloadposition user9}

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.