Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Studiu cantitativ: Partenerul ideal din perspectiva vârstnicilor (60+) şi a tinerilor

Cult logo

În perioada ianuarie-februarie 2017, Cult Market Research a realizat două studii cantitative despre modul în care se formează cuplurile şi despre aşteptările avute de la parteneri. Rezultatele sunt reprezentative la nivel naţional pentru două categorii de persoane: tineri sub 35 de ani și vârstnici de peste 60 de ani care utilizează internetul. Eșantionul de tineri a fost de 1200 de subiecți în timp ce eșantionul pentru vârstnici a fost de 800 de subiecți.

Date despre studiu

Într-o lume în care relațiile se formează și se destramă cu o lejeritate nemaiîntâlnită, a forma și menține un cuplu reprezintă o încercare pentru fiecare dintre noi. Cu toate acestea, există și cupluri care par să facă față cu brio tuturor provocărilor. Care este secretul acestei reușite? Care sunt criteriile cele mai importante pe care oamenii ar trebui să le aibă în vedere atunci când aleg un partener?  Contează mai mult aspectele morale sau cele materiale?

Echipa Cult Market Research și-a propus să răspundă acestor întrebări, iar pentru realizarea acestui lucru, am realizat două studii: unul cu tineri sub 35 de ani și unul cu vârstnici de peste 60 de ani.

Studiu cantitativ: Dating-ul prin ochii tinerilor din România
Cele mai importante caracteristici pe care tinerii ar trebui să le găsească la partener

Vârstnicii consideră că tinerii ar trebui să fie foarte atenți la trăsăturile unui potenţial partener. Principalele trăsături sugerate de către aceştia tinerilor sunt următoarele: dorinţa de întemeiere a unei familii, compatibilitatea sexuală şi împărtăşirea aceloraşi valori. Gradul de orientare în carieră este de asemenea o trăsătură pe care vârstnicii o recomandă tinerilor de a fi luată în calcul. Aceste caracteristici imateriale depăşesc în topul importanţei caracteristicile materiale precum sumele de bani şi proprietăţile deţinute de potenţialul partener.

Domnii de peste 60 de ani le recomandă tinerilor, într-un procent mai mare decât doamnele de aceeaşi vârstă, să fie atenţi la aspectul fizic şi la compatibilitatea sexuală pe care o au cu partenerul. Doamnele vârstnice consideră, într-o mai mare măsură decât domnii de vârsta lor, că în găsirea partenerului contează şi nivelul studiilor şi ca acesta să aibă aceleaşi pasiuni/hobby-uri.

Tinerii au o viziune similară cu cea a vârstnicilor în ceea ce priveşte cele mai importante trăsături ale partenerului ideal. Atât pentru tineri, cât şi pentru vârstnici cea mai valoroasă caracteristică a unui potenţial partener este dorinţa de întemeiere a unei familii. Pe lângă aceasta, şi tinerii caută să împărtăşească aceleaşi valori în cuplu sau să fie compatibili (atât sexual, cât și emoţional) cu partenerul, asemenea vârstnicilor.

Tabel 1. Importanţa caracteristicilor în alegerea unui partener de cuplu

Importanță pentru TINERI

Importanţa caracteristicilor în alegerea unui partener de cuplu

Importanță pentru VÂRSTNICI

8.73

Să îşi dorească întemeierea unei familii

9.27

8.10

Compatibilitate sexuală

8.94

8.29

Împărtăşirea aceloraşi valori

8.72

7.72

Să fie orientat spre carieră

8.66

8.06

Compatibilitatea emoţională

8.59

7.89

Simţul umorului

8.23

6.45

Nivelul studiilor

8.16

6.51

Să aibă aceleaşi pasiuni/hobby-uri

8.13

6.37

Aspectul fizic

7.02

4.80

Resursele financiare de care dispune

6.78

3.96

Să aibă casă

6.26

3.35

Să aibă maşină

5.67

Sursa: cercetări proprii Cult Market Research

Constatăm astfel că între cele două generații diferențele cu privire la trăsăturile unui partener nu sunt prea mari, principala miză în cuplu rămânând întemeierea unei familii.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.