Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Strategia „De la fermă la consumator”: 65 de întreprinderi și asociații semnează codul de conduită al UE pentru practici comerciale și de marketing responsabile în sector

De la ferma la consumator

Ieri, 5 iulie, alături de părțile interesate din cadrul sectorului, Comisia a lansat oficial codul de conduită al UE pentru practici comerciale și de marketing responsabile în sectorul alimentar.

Codul de conduită este un alt rezultat tangibil din cadrul strategiei „De la fermă la consumator” a Comisiei şi reprezintă un element esențial al eforturilor UE menite să sporească disponibilitatea și accesibilitatea unor opțiuni alimentare sănătoase și durabile, care să contribuie la reducerea amprentei noastre globale asupra mediului. El a fost elaborat în colaborare cu asociații și întreprinderi din UE, cu participarea și contribuția activă a altor părți interesate, inclusiv a organizațiilor internaționale, a ONG-urilor, a sindicatelor și a asociațiilor profesionale, precum și a serviciilor Comisiei Europene. Asociațiile și întreprinderile din sectorul alimentar care semnează codul se angajează să își accelereze contribuția la o tranziție sustenabilă. Prin angajamentele lor, ele subscriu la obiectivele stabilite în cod și încurajează participarea unor întreprinderi similare.

Codul cuprinde două niveluri de angajamente:

  • Asociații din UE: un set de șapte obiective, fiecare cu țintele și acțiunile sale orientative. Aceste obiective se referă la acțiuni care promovează trecerea la modele de consum sănătoase și durabile. Scopul este acela de a îmbunătăți impactul operațiunilor de prelucrare a alimentelor, al activităților de comerț cu amănuntul și al serviciilor de alimentație asupra sustenabilității și de a îmbunătăți sustenabilitatea lanțurilor valorice alimentare, în raport cu producătorii primari și cu alți actori din cadrul sectorului. Asociațiile trebuie să prezinte rapoarte anuale cu privire la progresele înregistrate.
  • Întreprinderi: un cadru destinat pionierilor din domeniu pentru angajamente ambițioase cu rezultate măsurabile, acoperind o gamă largă de domenii, de la bunăstarea animalelor la reducerea conținutului de zahăr și a emisiilor de gaze cu efect de seră în întreaga lor gamă de produse. Întreprinderile vor raporta progresele înregistrate prezentând în fiecare an un rezumat al raportului lor privind sustenabilitatea.

De la ferma la consumator

În ziua lansării codului, 65 de semnatari (26 de producători de alimente, 14 comercianți cu amănuntul din cadrul sectorului, o întreprindere din sectorul serviciilor de alimentație și 24 de asociații) devin primele întreprinderi și asociații deschizătoare de drumuri în acest domeniu (link către lista completă a semnatarilor).

Asociațiile și întreprinderile din sectorul alimentar al UE sunt invitate să adere în număr mai mare la codul de conduită, care este perceput ca o soluție revoluționară. Abordarea sa bazată pe dialogul multilateral poate servi drept model pentru o transformare globală.

Codul marchează începutul unui proces dinamic. Guvernanța codului instituie instrumente de colaborare între toți actorii implicați pentru a genera angajamente și parteneriate noi și mai ambițioase și pentru a stimula interacțiunea și schimburile.

Comisia intenționează să prezinte codul în cadrul Summitului Organizației Națiunilor Unite privind sistemele alimentare, care va avea loc în cursul acestui an.

Declarațiile membrilor colegiului:

Vicepreședintele executiv Timmermans a declarat: „Trebuie să depunem eforturi pentru a transforma sistemul nostru alimentar într-un sistem durabil și pentru a atinge acest obiectiv cât mai rapid. Trebuie să reducem emisiile de gaze cu efect de seră, să stopăm pierderea biodiversității legată de producția de alimente și să creăm un sistem alimentar care să faciliteze alegerea unei alimentații sănătoase și durabile. Abordarea acestor provocări de mediu, de sănătate și sociale în cadrul sistemului nostru alimentar necesită o cooperare de-a lungul întregului lanț alimentar și mă simt încurajat de ambiția demonstrată de părțile interesate care au aderat deja la codul de conduită al UE.”

Stella Kyriakides, comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară, a declarat: „Astăzi, marcăm unul dintre primele rezultate tangibile ale activității noastre din cadrul strategiei „De la fermă la consumator”, care vizează stabilirea unui sistem alimentar sănătos și ecologic. O cooperare strânsă între toți actorii din domeniu este esențială pentru realizarea unei tranziții reușite către sisteme alimentare durabile. Codul de conduită al UE va facilita această cooperare, bazându-se pe angajamentele deja asumate de industria alimentară și încurajând acțiuni mai ambițioase. Industria alimentară europeană este deja cunoscută pentru calitatea și siguranța produselor sale. În prezent, ea trebuie să devină și referința prin excelență în materie de sustenabilitate.”

Thierry Breton, comisarul pentru piața internă, a afirmat: „Codul de conduită al UE pentru practici comerciale și de marketing responsabile în sectorul alimentar reprezintă un important pas înainte realizat de ecosistemul agroalimentar. Fiecare angajament voluntar contează pentru realizarea tranziției sustenabile a sistemelor noastre alimentare, sporind în același timp reziliența acestora. Pe măsură ce pornim în această călătorie ambițioasă, Comisia se angajează să își mobilizeze instrumentele de sprijin, în special în favoarea IMM-urilor, care constituie coloana vertebrală a ecosistemului agroalimentar.”

Virginijus Sinkevičius, comisarul pentru mediu, oceane și pescuit, a declarat: „Întreprinderile alimentare orientate spre viitor știu că solurile și ecosistemele sănătoase sunt esențiale pentru reziliența sistemelor noastre alimentare și pentru activitățile lor. Sistemele alimentare durabile sunt, de asemenea, esențiale pentru îndeplinirea obiectivelor noastre climatice și de mediu, cum ar fi plasarea biodiversității europene și mondiale pe calea redresării. Prin urmare, sunt încântat că, prin intermediul acestui cod, industria alimentară face un pas decisiv către un viitor durabil pentru întreprinderile sale și pentru planeta noastră.”

Context

La 26 ianuarie 2021, Comisia a organizat o dezbatere între o gamă largă de părți interesate din sectorul alimentar în vederea elaborării unui cod de conduită al UE pentru practici comerciale și de marketing responsabile, considerat una dintre primele inițiative care trebuie puse în aplicare în cadrul strategiei „De la fermă la consumator”.

Strategia „De la fermă la consumator” face parte integrantă din Pactul verde european. Ea definește o viziune strategică pe termen lung pentru a transforma modul în care producem, distribuim și consumăm alimente. Codul acoperă toate aspectele majore ale sustenabilității sistemelor alimentare și reflectă obiectivele și ambițiile strategiei „De la fermă la consumator” și ale Pactului verde european.

Comisia coordonează mai multe inițiative voluntare în vigoare sau în curs de pregătire pentru a sprijini tranziția verde, cu scopul de a se asigura că piața UE le oferă consumatorilor produse durabile și că aceștia din urmă sunt mai bine informați pentru a putea face alegeri în cunoștință de cauză. Având în vedere rolul-cheie pe care actorii din mijlocul lanțului alimentar – producătorii de alimente, comercianții cu amănuntul din cadrul sectorului și serviciile de alimentație – îl îndeplinesc atât în amonte, cât și în aval, este esențial ca propunerile legislative să fie completate cu inițiative voluntare, fără caracter de reglementare, adresate pionierilor din industrie care doresc să sprijine tranziția verde. Astfel cum se prevede în strategia „De la fermă la consumator”, Comisia va monitoriza angajamentele și va lua în considerare măsuri legislative în cazul în care progresele sunt insuficiente.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.