Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Ştirile false şi înşelătoriile pe Facebook – cum le observăm?

Facebook logo

Ştirile false, informaţiile înşelătoare şi farsele sunt dăunătoare pentru comunitatea noastră, fac lumea mai puţin informată şi erodează încrederea. Acestea pot fi poveşti cu titluri scandaloase sau oferte menite să atragă atenţia. În acelaşi timp, mai pot fi tentativele de a direcţiona utilizatorii către un URL extern în scopul colectării de date personale, cum ar fi numere de telefon sau adrese de e-mail.

Este important să înţelegem modurile diferite în care acţionează unii indivizi pentru a înşela utilizatorii.

Facebook

Iată o scurtă listă de sfaturi despre cum să identifici un astfel de conţinut înşelător şi uneori periculos:

Citeşte titlurile cu scepticism

Poveştile care au la bază o ştire falsă au de regulă titlu înşelător, scris în întregime cu majuscule şi multe semne de exclamaţie. Dacă informaţia şocantă din tiltlu pare incredibilă, cel mai probabil aşa şi este.

Observă cu atenţie URL-ul

Un URL fals sau unul care seamnă cu un URL cunoscut pot fi semne de avertizare că te afli în faţa unor ştiri false. Multe website-uri de ştiri false imită foarte bine sursele de ştiri făcând doar mici schimbări ale URL-urilor. Poţi intra pe site pentru a compara URL-ul cu cel al surselor deja cunoscute.

Investighează sursa

Asigură-te că povestea este scrisă de o sursă de încredere a cărei corectitudine este recunoscută. Dacă povestea provine de la o organizaţie despre care nu ştii nimic, verifică secţiunea „Despre noi” pentru a afla mai multe.

Urmăreşte dacă formatul este neobişnuit

Cele mai multe website-uri de ştiri false au multe greşeli de scriere sau un layout neobişnuit. Dacă observi aceste lucruri, citeşte cu atenţie informaţia.

Analizează fotografiile

Ştirile false şi materialele care se bazează pe informaţii false conţin de obicei poze şi video trucate. Alteori, imaginile pot fi autentice, dar scoase din context. Poţi căuta pozele şi imaginile asupra cărora ai dubii pentru a verifica de unde provin.

Verifică datele

Unele ştiri false pot conţine o anumită cronologie care nu are niciun sens sau date greşite ale unor evenimente.

Caută dovezi

Verifică sursele menţionate de autor pentru a te asigura că acestea sunt corecte. Lipsa dovezilor sau precizarea unor experiți despre care nu există nicio informaţie publică pot indica o ştire falsă.

Verifică în mai multe surse

Dacă nicio altă sursă de ştiri nu menţionează nimic pe subiectul respectiv, poate fi un indiciu că o ştire este falsă. Când o ştire apare în mai multe surse, atunci cel mai probabil este vorba de o informaţie reală.

Povestea este o glumă?

Uneori, poate fi greu să faci distincţia între o ştire falsă şi o glumă. Verifică să vezi dacă sursa în care apare este recunoscută ca fiind una de parodie şi dacă detaliile şi tonul sugerează că informaţia este doar pentru amuzamentul cititorului.

Unele poveşti sunt false intenţionat

Gândeşte critic ştirile pe care le citeşti şi distribuie doar informaţiile despre care ştii că sunt reale. Pentru a menţine siguranţa contului şi a vieţii private este esenţial să priveşti de fiecare dată cu scepticism şi să controlezi conţinutul pe care îl găseşti pe internet.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.