Soluția Parking Spotter, dezvoltată de o echipă din România cu vastă experiență și competență în analiză video și cloud computing a fost prezentantă în această săptămână în cadrul Milestone Community Days: MIPS EMEA 2017. Evenimentul a reunit companii din regiunea EMEA şi a avut loc în perioada 8-10 mai, în Dubai. Agenda evenimentului s-a concentrat pe ideea de Comunitate şi modul în care companiile din domeniul video management se pot folosi de platforma open source Milestone pentru a dezvolta oportunităţi pentru a atinge noi verticale de business. În acest context, aplicaţia dezvoltată de Ovidiu Ciurte, cu suportul companiei Helinick, a fost una dintre cele mai apreciate iniţiative prezentate în cadrul Milestone Community Days. În prima zi a evenimentului, ambasadorul Danemarcei în Emiratele Arabe Unite și Qatar, doamna H.E. Merete Juhl, a apreciat inovația românilor de la Parking Spotter, adresând și câteva cuvinte de apreciere în limba română, datorită experienței sale diplomatice anterioare în România.
Parking Spotter – o aplicaţie pentru oraşe inteligente
Parking Spotter poate analiza datele provenite de la camerele de supraveghere video amplasate în parcări şi poate transmite informaţii atât şoferilor, cât şi managerilor unor astfel de locaţii. Astfel, atunci când un şofer intră într-o parcare în care este instalată o asemenea soluţie, va primi prin intermediul unei aplicaţii mobile informaţii legate de locurile de parcare libere aflate în proximitatea utilizatorului, în acel complex. Aplicaţia va putea fi folosită şi pentru a realiza plata, pentru a comunica live cu managerul parcării sau pentru a găsi maşina personală, la întoarcere. Aplicaţia este de asemenea utilă şi managerilor de parcări. Ea permite descărcarea de rapoarte complexe, care cuprind numărul de maşini prezente în parcare, numărul de locuri goale sau cele mai aglomerate sectoare. În plus, poate realiza o geolocalizare a diferitelor incidente (parcare pe loc interzis, furturi, accidente etc.) din parcare, astfel încât personalul de securitate să poată ajunge rapid la locaţiile respective.
Proiectul start-up Parking Spotter a fost declarat marele câştigător al concursului internaţional The Milestone Kickstarter 2017, în luna februarie a acestui an. Dezvoltatorii au fost recompensaţi cu un premiu de 10.000$ în cash, plus 40.000$ în servicii de marketing și software development, printre care participarea la evenimentele regionale alături de partenerii Milestone.
”Faptul că am avut această oportunitate de a ne prezenta în cadrul MIPS desfășurat în Dubai este pentru noi o reală deschidere către piața internațională prin asocierea cu un brand de top în securitatea video – compania Milestone. Alăturându-ne comunității dezvoltatorilor pe platforma open source de la Milestone am făcut un pas către lume, către posibilitatea de a prezenta și vinde soluția noastră în cât mai multe țări. Deja, în cadrul evenimentului, ne-am întânit și am stabilit câteva planuri de dezvoltare alături de partenerii Milestone. Suntem conștienți de beneficiile pe care ni le oferă comunitatea și vom continua să dezvoltăm și să activăm noi parteneriate”, a declarat Ovidiu Ciurte, reprezentant Parking Spotter la MIPS.
Oportunităţile Milestone
Evenimentul Milestone Community Days – MIPS EMEA 2017 – a reunit sute de participanți și zeci de companii expozante din regiunea EMEA interesate de dezvoltarea în domeniul video managementului și a securității. Astfel, pe lângă o serie de prezentări tehnice și studii de caz, o parte importantă a evenimentului a fost stabilirea de noi și valoroase relații de business, în timpul cărora partenerii Milestone au putut să se cunoască, să discute despre interese comune, despre proiecte viitoare şi implementări de succes, comunicarea fiind una dintre componentele cheie ale strategiei companiei.
“Zilele comunității Milestone au reunit oameni din toată regiunea EMEA până în Extremul Orient, veniți pentru a contrui parteneriate pentru viitor, care să conducă spre noi posibilități pentru întreaga comunitate. Aceasta este oportunitatea perfectă pentru parteneri și clienți de a experimenta puterea soluției oferită de comunitatea noastră”, a declarat Kenneth Hune Petersen, Chief Sales & Marketing Officer – Milestone Systems.
Soluţiile Milestone se află deja integrate în peste 150000 de aplicaţii de securitate. Platforma deschisă XProtect® oferă integratorilor o flexibilitate maximă, dezvoltatorii putând personaliza funcţionalitatea în funcţie de necesităţile specifice fiecărui proiect.
Mai multe caracteristici de Cybersecurity
Sistemele de video management devin din ce în ce mai critice în contextul de business, așa în cât securitatea software este extrem de importantă. Update-urile XProtect 2017 R2 includ câteva de securitate pentru a îmbunătăți partea de cybersecurity, ceea ce permite partenerilor Milestone să proiecteze soluțiile care întâlnesc nevoile sporite de sisteme sigure.
Partenerii sponsori ai evenimentului au fost:
· Diamond: Allied Telesis, Fujitsu
· Platinum: iCetana, Pivot 3, Seagate Technologies, Venzo Secure
· Gold: Axis Communications, Fibernetix, Hikvision, IBM, Intransa, NetApp, Scality
· Silver: Advancis, Axone Systems, BARCO, Bosch, Dahua, Dell EMC, Ela-soft, G2K Group, Ipsotek, Nedap, Optex, Pablo Niklas, Parking Spotter (câștigătorul Milestone Kickstarter), Promise Technology, Quantum, Rasilient, Snap Surveillance, Soliton, Spectra Logic, Vidsys, XPR Group
Despre Milestone Systems
Milestone Systems este liderul global al industriei de platforme IP software open pentru video management, compania fiind fondată în 1998 și operând acum ca o companie independentă, parte a grupului Canon. Tehnologia Milestone este ușor de gestionat, fiabilă, așa cum s-a dovedit în mii de instalări la clienți, și oferă alegeri flexibile pentru hardware de rețea și integrări cu alte sisteme. Prezente prin parteneri în peste 100 de țări, soluțiile Milestone ajută organizațiile să-și gestioneze riscurile, să protejeze oamenii și bunurile, să-și optimizeze procesele și să reducă costurile. Pentru mai multe informații, vizitați www.milestonesys.com.