Find your $100k business idea in 10 days and get the first clients fast

Sprijin privind promovarea modernă a destinațiilor de ospitalitate turistică Lansarea Centrului Dunăre-Marea Neagră ”HENRI NEGRESCO”

În perioada 15-18 mai 2019, la Constanța, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), cu sprijinul financiar al Comisiei Europene, precum și al Ministerului Turismului din România, a organizat un prim seminar de lucru pe tema de maximă actualitate a operaționalizării organizațiilor de management al destinației turistice – OMD, reieșită din recenta aprobare a noii Legi a Turismului, ca și din recomandările Organizației Mondiale a Turismului.

Misiunea, din care au făcut parte un grup de experți internaționali și români, a fost coordonată de Dr. Peter HAXTON, analist de politici publice în cadrul Direcției pentru Dezvoltare Regională și Turism din cadrul OCDE (Paris). Cu acest prilej, s-a realizat un ghidaj al reprezentanților administrațiilor publice, cât și al mediului de afaceri și sectorului ONG, referitor la etapele de parcurs, utilizând bunele practici din UE, pentru constituirea acestor parteneriate public-private de marketing și promovate turistică, precum și pentru elaborarea strategiilor de marketing aferente în vederea tragerii a unor noi grupuri țintă și fluxuri de vizitatori, în special din zonele mai îndepărtate ale lumii precum îndeosebi Asia Centrală și de Sud-Est.

La întrunire au participat și reprezentanții Catedrei Internaționale Onorifice ”Jean Bart” în sprijinul Strategiei UE pentru Regiunea Dunării (CIO-SUERD) proiect fondat de EUROLINK-Casa Europei în parteneriat cu Academia Română, care derulează deja recent un program special de formare online a Promotorilor și Experților OMD pentru întreg teritoriul țării.

CIO SUERD logo

În marja evenimentului, la sediul Universității Maritime Constanța, care deține în prezent Președinția Asociației ”Comunitățile Locale Riverane Dunării”, au fost puse bazele Centrului Dunăre-Marea Neagră ”HENRI NEGRESCO” care se implică în prezent în formarea Alianței Naționale a OMD din România, inclusiv mulțumită ghidajului primit din partea Centrului Mondial de Excelență al Destinațiilor (CED Travel), aflat sub egida Organizației Mondiale a Turismului (UNWTO).

Pentru informații suplimentare privind Caravana Națională OMD organizată în prezent pentru sprijinirea profesionistă a formării organizațiilor de management al destinației în toate zonele în care acestea încă nu s-au creat și care își exprimă interesul pentru aplicarea în practică a noilor instrumente de marketing electronic și de promovare eficientă a atractivității destinațiilor autohtone, vă rugăm să ne contactați la adresa ciosuerd@houseofeurope.ro sau telefonic la tel./fax: 021.230497.

Parteneri Media Asociați: Agenția Națională de Presă AGERPRES, Radio7, Opinia Națională, Juridice.ro.
Parteneri Media: Finantare.ro, CaleaEuropeana.ro, Comunicații Mobile, CalendarEvenimente.ro, ComunicateMedia.ro, Tribuna Economică, PRwave.ro, BrandInfo.ro, SmartFinancial.ro, Tomisul Cultural, 24PHarte.ro, “Danubius in-folio”, HCC Resource, “Buletin Dunărean”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *