Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Spectacol caritabil: „Povesti despre tine” pentru a salva viata lui Robert

Luni, 06 Aprilie, de la ora 20:00, Teen Media Academy împreună cu Teatrul În Culise și Asociația Interact Goethe-Curtea Veche, te invită la spectacolul caritabil Povești despre tine pentru a-l ajuta pe Robert Draganovici.

Robert Draganovici este în clasa a IV-a la Colegiul German Goethe. De curând lui Robert i-a fost descoperită o tumoare în zona craniană, care necesită tratament urgent în strainatate. Banii strânși din donații vor merge la asociația Interact Goethe-Curtea Veche, iar de acolo la parinții lui Robert, în Germania. Știm că ești prea obosit, prea stresat și prea preocupat. Însă te rugăm să te oprești și să privești în jurul tău spre încercările la care sunt supuși ceilalți. Încearcă să aduci cuiva zâmbetul pe buze.

Noi, echipa În Culise și studenții Teen Media Academy am ales să nu rămânem indiferenți și vom ajuta prin ceea ce știm cel mai bine să facem – prin spectacol. Dăm în schimb o oră și jumătate de entertainment pentru a-l salva pe Robert – donația recomandată este de 10 lei.

Povești despre tine este un spectacol care dorește să-ți reamintească despre spirit, ideal și vis. Nu vrem să te pierzi în concret și material, amintește-ți că experiențele tale, aparent banale, sunt lecții de viață care-ți oferă constant și întrebări și răspunsuri. Cărțile și-au pierdut valoarea în ochii multor cititori, însă poveștile din interiorul lor nu vor muri niciodată. Spectacolul este bazat pe volumul ”92 de povești cu cărți” de Ștefan Caraman. Din distribuție fac parte: Grațiela Popa, Diana Dumbravă, Alina Pietrăreanu, Dana Roman, Ilie Nae, Bogdan Stroe, Iulian Babulea, Ionuț Gurgu, Mihai Bădoi, Cora Manole, Ioana Vișan, Tara Constantinescu și Andrei Cotocu. Regia este semnată Cristian Bajora.

În speranța că aveți dorință să ajutați, vă așteptăm Luni, 06 Aprilie, de la ora 20:00 pe bd. Hristo Botev nr. 25 (Copper’s Pub) să vedeți un spectacol și să faceți un bine!

Intrarea se face pe bază de rezervare – 0735 026 762 sau //inculise.ro/rezervari-online/.

Bucuresti, 02.04.2015
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.