Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

„Spargatorul de nuci” aduce Craciunul la Grand Cinema & More

Grand Cinema & More

Spectacolul devenit sinonim cu sărbătorile de iarnă va fi transmis în direct de la Teatrul Bolshoi pe 21 decembrie

În prag de Crăciun, Grand Cinema & More va difuza cel mai cunoscut spectacol ce are în centru un basm de iarnă, Spărgătorul de nuci”. Reprezentația de balet va putea fi urmărită în transmisiune directă de la Teatrul Bolshoi din Moscova duminică, 21 decembrie, începând cu ora 16:45 la Grand Cinema & More, inclusiv la Grand VIP Studios. Familiile beneficiază de un preț special pentru biletele la această transmisiune: 100 de lei pentru un adult însoțit de un copil, în Sala 1 a cinematografului. Prețul unic al unui bilet la Grand VIP Studios este de 140 de lei.

„Spărgătorul de Nuci” este un spectacol pentru întreaga familie, care a fascinat de-a lungul timpului generații întregi: copiii vor fi fermecați de costumele de basm și de aventurile protagoniștilor, în timp ce adulții vor putea descoperi o coregrafie de excepție, încărcată de simbolism, pe legendarele acorduri ale lui Piotr Ilici Ceaikovski. Reprezentația de balet în două acte are un libret adaptat de la basmul „Spărgătorul de Nuci și Regele Șoarece” de E.T.A. Hoffmann, ce povestește aventurile fantastice ale unei fetițe în noaptea de Crăciun. Piesa a avut premiera pe 18 decembrie 1892, la Teatrul Mariinsky din Sankt Petersburg și, după o istorie de peste 120 de ani, a devenit una dintre lucrările de referință din domeniul baletului, sinonimă cu celebrarea sărbătorilor de iarnă.

În interpretarea maestrului coregraf Yuri Grigorovich, directorul artistic al Teatrului Bolshoi, „Spărgătorul de Nuci” explorează temele iubirii, puterii și răului. Spectacolul este un basm modern despre iubirea ideală, condimentat cu romantism și meditații filosofice. În ajunul Crăciunului, micuța Marie primește de la nașul ei, Drosselmeyer, un cadou mai puțin obișnuit: un spărgător de nuci din lemn, sculptat sub forma unui mic omuleț. La miezul nopții, ca prin minune, toate jucăriile prind viață, iar încăperea este invadată de șoricei fermecați. Spărgătorul de nuci crește și se transformă într-un prinț, primind misiunea de a o salva pe fetiță, care este amenințată de Regele Șoarecilor și de armata acestuia. Impreună, prințul și Marie pornesc într-o aventură pe tărâmul bradului de Crăciun, având drept aliați păpușile însuflețite.

Fundalul muzical semnat de Piotr Ilici Ceaikovski este interpretat de către orchestra condusă de dirijorul Pavel Klinichev, iar povestea prinde viață cu ajutorul soliștilor și corpului de balet ale Teatrului Bolshoi. Și pentru această reprezentație, au fost folosite decorurile și costumele create de către eminentul scenograf și designer de costume de origine georgiană, Simon Virsaladze, pe care l-a legat o lungă prietenie de Yuri Grigorovich.

Stagiunea culturală 2014-2015 a Grand Cinema & More cuprinde atât spectacole de operă, balet și teatru sau teatru pentru copii, cât și spectacole de improvizație și evenimente speciale. Mai multe detalii despre stagiunea culturală de la Grand Cinema & More pot fi găsite pe www.grandentertainment.ro.

Bucuresti, 27.11.2014
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.