Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Sonia Simionov, prezentatoarea emisiunii “Am ceva sa-ti spun”, despre munca de reporter de stiri

„Sunt imagini care nu-mi vor ieși niciodată din minte. Am intrat în direct cu noduri în gât și picioarele tremurând.”

Sonia Simionov, pe care telespectatorii Antenei 1 o vor descoperi, din 1 octombrie, ca prezentator al emisiunii “Am ceva să-ți spun”, a fost reporter specializat pe evenimente și a transmis, timp de patru ani și jumătate, pentru Observatorul Antenei 1 și pentru Antena 3. Iar experiențele prin care a trecut, datorită meseriei sale, sunt dintre cele mai dramatice.

Unul dintre evenimentele pe care le-a acoperit ca reporter de știri a fost accidentul de autocar din vara anului 2013, din Muntenegru, de la Podgorica, soldat cu 18 morti si 29 de raniti. “Când m-am urcat în avion, am știut că voi avea parte de o încărcătură emoțională foarte puternică acolo. Trebuia să îmi fac treaba de jurnalist și, în același timp, să mă comport cu decență față de acele familii îndurerate. Nu e ușor să vezi câteva zeci de oameni devastati de durere într-un singur loc. Să știi că pentru tine e important ca ei să apară la televizor, dar fără să-i minti. Fără să îi faci si mai mult să sufere. Încercând cumva să îi ajuti. Să grăbesti procedurile de repatriere, să pui presiune pe medici să își facă treaba cât mai bine și, în afara camerelor de filmat, să plângi cu ei dacă-ți vine. Și-apoi să-ți asumi răspunderea că, pe parcursul anchetei, va trebui să continui să-i ajuți. Cu tot ce poți. Pentru că nu se rezumă totul la rating”, spune Sonia.

Dar poate una dintre cele mai dure experiențe trăite de Sonia Simionov ca reporter al Observatorului s-a petrecut în urmă cu câteva luni. “În Piața Amzei din București, o femeie amenința că se aruncă de la etajul 10 al unui bloc. “Doamna Elena”. După 34 de ore în care a fost “păzită” de pompieri, negociatori, politiști si presă, șefii mă trimit să fac direct-ul de ora 19. La Observator. Am plecat optimistă spre locul cu pricina. Pentru că știam de la negociatori că, după 34 de ore, acceptase să mănânce și să bea o sticlă cu apă. Mi-am făcut un text optimist în minte și, pe la 18.45, cu 15 minute înainte de a emite, îmi căutam locul potrivit pentru direct împreună cu cameramanul. În câteva minute, colegul meu spune: stai așa, că se aruncă. Pune camera pe umăr și îndreaptă obiectivul către Doamna Elena. Cu câteva minute înainte de ora 19 a sărit. La o distanță de 15-20 de metri de mine. Am văzut tot. De la intenția de a se arunca, la picaj și la … aterizarea pe ciment. A fost îngrozitor. Am făcut direct-ul. Cu noduri în gât și cu picioarele tremurând. Apoi am avut vreo 10 minute de stare de șoc. Mi-a părut rău de ea. Și mi-a părut rău ca NU a vrut să trăiască!… Sunt imagini care nu-mi vor ieși niciodată din minte ”, mai spune prezentatoarea emisiunii “Am ceva să-ți spun”.

Bucuresti, 25.09.2015
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.