Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Sondaj EXEC-EDU: Managerii români sunt convinși că în 2022 salariile vor crește în România în principalele sectoare de business

Oana Scarlat, CEO EXEC-EDU

Managerii români sunt siguri că în 2022 salariile se vor majora în România în principalele sectoare de business și că va fi și mai dificil decât în acest an să recruteze noi angajați. Acestea sunt concluziile unui barometru de opinie realizat în rândul managerilor din România de către EXEC-EDU, liderul pieței de executive education, segmentul de top al pieței de training.

Astfel, 59% dintre cei intervievați consideră că salariile în principalele sectoare de business din economia locală vor continua să crească anul viitor, în timp ce 34% consideră că nivelul acestora va rămâne similar cu 2021.

Majoritatea managerilor (78%) sunt de părere că în 2022 va fi și mai dificil să angajeze noi colegi, pe când 19% spun că acest proces va fi mai ușor, în timp ce restul susțin că depinde de industrie, de companie și de competențele cerute. Pentru comparație, 89% din respondenți afirmă că și în 2021 a fost mai degrabă dificil să recruteze angajați.

Oana Scarlat, CEO EXEC-EDU
Oana Scarlat, CEO EXEC-EDU

”Ritmul pandemiei a încetinit la nivel global, iar managerii români sunt de părere că piața muncii, care a fost ușor blocată în acest an, va apăsa pedala de accelerație anul viitor. Selecția și recrutarea candidaților în roluri de management care să dețină noile competențe impuse de pandemie este o provocare pentru majoritatea companiilor, iar acest trend al pieței este reflectat în cererea în creștere pe care o avem pentru programele de management. Este esențial ca managerii să deprindă noi competențe atât de necesare astăzi, printre care spirit antreprenorial, agilitate, gândire critică, reziliență sau inteligență emoțională”, declară Oana Scarlat, CEO EXEC-EDU.

Întrebați despre majorarea salariului minim brut pe economie, care va crește cu până la 2550 lei de la 1 ianuarie 2022, un procent de peste 90% din managerii intervievați sunt de acord cu această majorare. Totodată, aceștia consideră că nu este normal ca salariile în companiile de stat să fie mult mai mari decât în companiile private.

În ceea ce privește nivelul salariilor în industria în care activează, peste jumătate din respondenți (51%) afirmă că acestea s-au majorat în primul semestru din 2021. Un procent similar (49%) spun că în această perioadă s-au majorat salariile și în companiile în care lucrează, ceea ce înseamnă că doar jumătate dintre companii au urmat trendul pieței.

La sondajul EXEC-EDU, realizat în luna mai, au răspuns manageri din industrii ca retail, IT, petrol și gaze, jocuri de noroc, educație, FMCG, banking, agribusiness, curierat, transporturi, consultanță. Respondenții ocupă poziții de middle management (64%), top management (28%), business owner (8%).
Un procent de 47% dintre intervievați lucrează în companii cu cifre de afaceri de peste 10 milioane de euro, 21% activează în companii cu cifre de afaceri de 5-10 mil euro, iar 33% sunt în companii cu cifre de afaceri sub 5 milioane de euro.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.