Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Sonae Sierra a ales Ogilvy Public Relations

ca partener de comunicare

Sonae Sierra, specialistul internaţional în dezvoltarea şi managementul centrelor comerciale, a încredinţat agenţiei Ogilvy Public Relations coordonarea comunicării corporate şi a comunicării proiectelor sale în România, în cadrul unui parteneriat de lungă durată. Colaborarea între cele două companii a început în luna februarie, în urma câştigării pitch-ului de către Ogilvy Public Relations. Intrat de curând în România, Sonae Sierra îşi propune ca în următorii ani să obţină o poziţie de lider pe piaţa operatorilor de centre comerciale din România, având deja o experienţă vastă la nivel internaţional. „Este o provocare extraordinară să fim aleşi partenerul unei companii care are importante obiective de business şi de comunicare pentru piaţa românească. Deşi este o piaţă extrem de competitivă, pentru prima dată am întâlnit un dezvoltator care să aibă o strategie de business atât de bine integrată. Doar un exemplu, Sonae Sierra consideră – ca şi noi – că atitudinea de responsabilitate corporate trebuie să facă parte din strategia de business a companiei, nu din cea de comunicare.” afirmă Alina Stanciu, Business Director Ogilvy Public Relations.

„În toate proiectele noastre suntem interesaţi să încheiem colaborări pe termen lung, parteneriatul fiind un element care stă la baza filosofiei noastre de business. A fost şi cazul alegerii Ogilvy Public Relations, în care am văzut un partener de comunicare de durată. Motivul principal al alegerii agenţiei de comunicare rămâne, însă, înţelegerea profundă a valorilor companiei noastre şi a pasiunii Sonae Sierra pentru inovaţie” declară Vidal Tiago Mesquita, Corporate Communications Manager Sonae Sierra.

Serviciile furnizate de Ogilvy Public Relations companiei Sonae Sierra includ strategie şi consultanţă de comunicare corporate şi de comunicare a proiectelor companiei în România, printre care comunicarea cu presa din România, comunicare B2B, coordonarea programelor de corporate responsability, gestionarea situaţiilor de criză, precum şi implementarea acestor programe.

Sonae Sierra este companie specializată în dezvoltarea şi managementul centrelor de shopping, care şi-a dobândit reputaţia prin dezvoltarea unor proiecte inovative, câştigând cele mai multe premii de recunoaştere internaţională în acest sector. La nivel internaţional, Sonae Sierra deţine 47 de centre comerciale în Portugalia, Brazilia, Italia, Germania, Grecia şi România. În ţara noastră, Sonae Sierra a pătruns prin achiziţionarea mall-ului River Plaza din Râmnicu Vâlcea şi are deja în lucru două proiecte importante în oraşele Ploieşti şi Craiova. Construcţia centrului comercial din Ploieşti va începe în acest an şi va avea o suprafaţă totală închiriabilă de peste 64.000 metri pătraţi.

Bucuresti, 4.03.2008

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.