Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Soluția Visa Tap to Phone transformă telefoanele și tabletele Android în terminale de plată

Visa_Tap to phone 1

Disponibilă în prezent în peste 15 țări, inclusiv în România, soluția permite comercianților să accepte plăți contactless cu orice dispozitiv Android cu tehnologie NFC, fără echipamente suplimentare

Odată cu creșterea interesului pentru plățile digitale în contextul pandemiei CO-VID19, Visa lansează în România soluția Tap to Phone – o aplicație mobilă simplă, care poate ajuta comercianții să accepte plăți contactless rapid și în siguranță, îmbunătățind totodată experiența de plată pentru clienți.

Tehnologia Visa Tap to Phone transformă telefoanele și tabletele cu sistem de operare Android în terminale de plată contactless, fără a mai fi necesare echipamente suplimentare. Soluția digitală Visa de acceptare a plăților contactless cu telefonul mobil este lansată, în acest moment, în România în parteneriat cu Alpha Bank și CEC Bank, fiind disponibilă pentru comercianții locali care își doresc un serviciu avantajos din punct de vedere al costurilor și al flexibilității.

Visa_Tap-to-phone 1

„Odată cu lansarea soluției Tap to Phone, intrăm într-o nouă eră a plăților digitale: nu este nevoie de niciun echipament special sau cunoștințe tehnice pentru a instala și a folosi aplicația pe telefonul mobil Android, care se transformă automat într-un terminal de plată. Ne-am propus să susținem afacerile mici și mijlocii cu această soluție rentabilă, care le poate ajuta să acceseze rapid economia digitală, să prevină pierderile de vânzări și să îşi îmbunătățească fluxul de numerar prin acceptarea plăților contactless oriunde și oricând.
Adaptarea la noul context determinat de pandemia COVID-19 a devenit o prioritate pentru proprietarii de afaceri mici. Potrivit raportului DESI 2020 elaborat de Comisia Europeană, România ocupă locul 26 din 28 între statele membre UE la capitolul digitalizare, iar marea majoritate a IMM-urilor nu folosește tehnologii digitale. Din acest motiv, ne dorim ca împreună cu partenerii noștri să sprijinim micile afaceri să se adapteze și să-și dezvolte capabilitățile digitale pentru a răspunde cererii consumatorilor de a plăti fără numerar. Visa Tap to Phone ar putea fi una dintre cele mai radicale modalități de reinventare a experienței de cumpărături în mediul fizic”, a declarat Elena Ungureanu, Country Manager Visa în România.

„Tehnologia Visa Tap to Phone este probabil una dintre cele mai importante inovații ale anului 2020 în zona plăților, marcând accelerarea tendințelor de simplificare și digitalizare a acestora. Integrarea ei cu succes în aplicația Alpha PhonePOS completează ecosistemul de plăți oferit de Alpha Bank Romania și vine în întampinarea nevoilor tuturor comercianților pentru care mobilitatea este esențială.
Simplitatea în utilizare, costurile reduse și flexibilitatea acestei tehnologii asigură o experiență completă și eficientă, adaptată actualelor conditii de piata. Interesul arătat de clienții noștri pentru această soluție este extrem de mare și suntem mândri că putem contribui în mod inovator la modernizarea sistemului de plăți din România”, a declarat Cristian Dragoș, Vicepreședinte Executiv Aria Retail, Alpha Bank Romania.

Visa_Tap to phone 2

Reinventarea cumpărăturilor în magazine, fără terminale POS

Potrivit datelor Visa[1], mâncarea vândută de comercianți pe stradă, transportul și alimentele sunt principalele categorii unde pot fi folosite soluțiile de acceptare a plăților cu dispozitive mobile. În plus, soluția Tap to Phone poate îmbunătăți experiențele consumatorilor în mai multe feluri:

  • Plata la livrare: soluția Tap to Phone permite consumatorilor să plătească cumpărăturile online la livrare, eliminând nevoia de numerar și contactul direct în timpul efectuării tranzacției.[HK1]
  • Afaceri și servicii care necesită mobilitate: vânzările pot fi făcute de oriunde, iar banii pot fi încasați pe loc, fără a fi nevoie de un terminal POS sau accesorii suplimentare.
  • Supraaglomerarea la casele de marcat în magazine: având în vedere măsurile de distanțare socială, care prevăd păstrarea unei distanțe de minim 2 metri, cozile la casele de marcat pot deveni o problemă. Soluția Tap to Phone ajută angajații să încaseze banii foarte rapid de la clienți, oriunde în magazin.
  • Transport: Soluția Tap to Phone poate contribui la eliminarea automatelor de bilete și a echipamentelor suplimentare pentru validarea plăților folosite de conductori.

Cum funcționează soluția Tap to Phone

Comercianții descarcă o aplicație, susținută de banca lor acceptatoare, iar după ce se înregistrează și selectează numele băncii participante pot începe să accepte plăți contactless în doar câteva minute. Tap to Phone are la bază securitatea unei tranzacții cu cip EMV, în care fiecare tranzacție conține o criptogramă dinamică ce nu poate fi refolosită. Pentru a afla mai multe despre cum funcționează soluția, puteți urmări o demonstrație video aici:

Cifre cheie privind oportunitățile generate de soluția Tap to Phone la nivel internaţional:

  • În contextul generat de pandemia CO-VID19, plățile contactless efectuate cu Visa înregistrează un ritm de creștere alert, de 40% în termeni anuali[2].
  • Într-un sondaj Visa realizat recent, aproape jumătate dintre consumatori (48%) au declarat că nu ar face cumpărături într-un magazin unde se poate plăti doar prin metode care presupun contactul direct cu un casier sau care oferă doar un terminal de plată[3], ceea ce face ca extinderea mijloacelor de acceptare a plăților să devină o prioritate pentru firme.
  • Două miliarde de dispozitive Android s-ar putea transforma în terminale de acceptare a plăților la nivel global[4].
  • Soluția Tap to Phone este o oportunitate pentru 180 de milioane de microîntreprinderi şi afaceri mici din întreaga lume, în condițiile în care în prezent în multe piețe emergente mai puțin de 10% dintre acestea permit efectuarea de plăți digitale[5].
  • Într-un studiu derulat de Visa[6], 63% dintre microîntreprinderi şi afaceri mici au declarat că vor utiliza, probabil, soluția Tap to Phone și peste 50% dintre consumatori au spus că ar fi deschiși să plătească prin intermediul soluției Tap to Phone dacă vor avea ocazia.

[1] Data provided by Visa’s Tap to Phone program participants from January 2019 through September 2020.
[2] Visa Inc, Q2 2020 Earnings.
[3] “Visa Back to Business Study,” August 2020.
[4] IHS Markit cited by N.FC Forum; December 2019
[5] “Small Merchants, Big Opportunity, The Forgotten Path to Financial Inclusion,” Dalberg.
[6] “Understanding The Future of International Tap to Phone Acceptance Study,” Visa.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.