metalshow

SolePAD Iasi: comunicatii, ERP si finantari

Astăzi a avut loc cea de-a şasea ediţie din acest an (a 13-a de la lansare, anul trecut) a conferinţei SolePAD dedicată soluţiilor informatice de gestiune a întreprinderii şi de comunicaţii, precum şi prezentării de surse de finanţare rambursabilă şi nerambursabilă pentru mediul de afaceri. La acest eveniment, organizat de Agora Media pentru a doua oară în Iaşi, au participat peste 200 de reprezentanţi din partea tuturor firmelor medii şi mari din judeţele din nordul Moldovei.

Calitatea prezentărilor şi a audienţei situează SolePAD Iaşi ca cel mai de succes eveniment din acest an, în ciuda absenţei totale a oricărui reprezentant al instituţiilor publice locale, invitate să participe.

Fără „autorităţile locale”, SolePAD Iaşi a intrat rapid în subiect, cu prezentarea lui Ciprian Răglean, SOHO & SME Division Manager Orange România, despre soluţii de comunicare pentru mediul de business. A urmat Anca Cazacu, marketing manager Bit Software, care a prezentat suita Socrate – veteranul pe platformă Microsoft şi novicele Socrate Open, pe Linux. Partea întâi a conferinţei a fost încheiată de Liviu Minciună, public sector account manager Ness România, cu o prezentare despre rezolvarea informatică a monitorizării fluxurilor de lucru/producţie şi rolul certificărilor de calitate.

După pauză, Daniel Burghelea, director de vânzări Atto Soft, a prezentat modul în care o soluţie de tip ERP duce la creşterea profiturilor, iar Lucia Tomescu, presales technology Microsoft România a explicat în detaliu structura familiei de soluţii Microsoft Dynamics.

Daniel Antohi, account manager S&T România, a prezentat, la rândul său, realizările şi oferta companiei sale.
Una dintre cele mai eficiente prezentări a aparţinut lui Andras Farkas, consilierul ministrului comunicaţiilor şi tehnologiei, care s-a referit la rolul MCTI în sprijinirea IMM-urilor prin fonduri structurale. Laura Craiciu, consilier în cadrul Agenţiei Naţionale pentru IMM-uri şi Cooperaţie Iaşi, a prezentat programele de finanţare disponibile prin intermediul instituţiei sale, iar conferinţa a fost încheiată de Călin Tatomir, fondatorul şi directorul general al Cabinetului Călin Tatomir, care a explicat audienţei structura fondurilor nerambursabile interne şi externe disponibile anul viitor, precum şi rolul fundamental important al consultantului în redactarea dosarelor de cerere de finanţare şi mai ales în urmărirea şi raportarea îndeplinirii proiectelor finanţate.

SolePAD Iaşi s-a bucurat de sprijinul partenerilor media ProTV Iaşi, Radio Hit Iaşi, Ieşeanul, Ziarul de Iaşi, Evenimentul, Jurnalul de Est, IS 24 FUN, Romanian Billboard Network, PRWave.

Misiunea SolePAD este de a permite firmelor româneşti să se doteze cu instrumentele de management moderne atât de necesare supravieţuirii în condiţiile concurenţiale ale momentul şi mai ales în perspectiva integrării României în Uniunea Europeană. Administrarea resurselor unei întreprinderi trebuie să se poată face în timp real, pentru a permite conducerii să ia decizii rapide, în funcţie de cerinţele clienţilor, de ofertele furnizorilor, de schimbările legislative şi de contextul global de business. Programul de conferinţe SolePAD (Soluţii Eficiente Pentru Afaceri Durabile) a demarat anul trecut, a străbătut în 2005 şapte etape (Bacău, Timişoara, Oradea, Cluj Napoca, Brăila, Iaşi şi Sibiu) iar anul acesta a avut deja loc la Constanţa, Timişoara, Cluj Napoca, Braşov şi Galaţi. După Iaşi, SolePAD va avea loc la Sibiu şi Ploieşti.

Participarea la evenimentele SolePAD este cel mai eficient mod de a fi la curent cu cele mai potrivite soluţii şi aplicaţii pentru afacerile din România şi cele mai avantajoase oferte de finanţare. În acelaşi timp, participarea la evenimentele SolePAD este cel mai eficient mijloc de a câştiga noi parteneri, de a face noi afaceri.

Bucuresti, 19.10.2006

{mosloadposition user10}

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *