Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Softelligence finalizeaza prima integrare de Microsoft Dynamics CRM cu un sistem SAP in Romania

Softelligence, furnizor de soluţii integrate e-Business şi CRM cu sisteme ERP complexe, a încheiat implementarea Microsoft Dynamics CRM, pe sistem SAP, la RHS Company SA, unul dintre cei mai importanţi furnizori de componente, accesorii şi sisteme IT din România.

Proiectul s-a derulat pe parcursul a patru luni iar în prezent, peste 100 de utilizatori sunt beneficiarii noului sistem de gestionare a relaţiilor cu clienţii.

„Implementarea Microsoft Dynamics CRM, parte a ofertei noastre OMNi e-Business 2.0, cu sistemul SAP, a fost o reală provocare, fiind primul proiect de acest gen derulat vreodată în România. Ne bucurăm că am reuşit, cu o echipă de 8 specialişti în Microsoft Dynamics CRM şi sisteme ERP, să integrăm în mod eficient toate canalele de vânzări ale RHS şi să le furnizăm o unealtă perfectă pentru creşterea numărului de comenzi prelucrate zilnic, a cifrei totale de afaceri şi a profitului”, declară Teodor Blidăruş, Managing Partner al companiei Softelligence.

„Din punctul nostru de vedere, aplicaţia CRM trebuie să înglobeze toate interacţiunile cu clienţii interni şi externi, obiectivul fiind accesul rapid la informaţii pentru facilitarea unei decizii documentate din partea noastră. Trasarea fluxurilor interne de proces este esenţială, optimizarea acestora fiind urmărită în timpul implementării”, spune Adrian Măntoiu, CIO la RHS Company SA.

Noul sistem CRM, parte a conceptului OMNi e-Business 2.0 promovat de Softelligence, ajută managementul companiei să gestioneze centralizat toate canalele de vânzare, să controleze mai eficient politicile comerciale, să urmărească mai uşor bugetele.

Fiind integrat cu sistemul SAP al beneficiarului, noul CRM va contribui la scăderea timpului de obţinere şi trimitere a ofertelor de echipamente IT, la creşterea numărului de oferte pe care account managerii pot să le gestioneze zilnic, atât în canalul de distribuţie cât şi în cel dedicat proiectelor mai ample, şi astfel la sporirea cifrei de afaceri şi a profitabilităţii companiei beneficiare. Suplimentar, soluţia CRM a fost integrată şi cu sistemele de raportare, eCommerce/B2B şi centrala telefonică a RHS. În acest fel, informaţii din diverse surse sunt centralizate într-un mod facil pentru analize rapide.

„Odată automatizat sistemul de gestionare a relaţiilor cu clienţii, vom putea creşte numărul de proiecte şi clienţi gestionaţi de managerii din cadrul companiei”, conchide Adrian Măntoiu.

Despre Softelligence

Softelligence, dezvoltatorul soluţiei OMNi e-Business 2.0, este o companie specializată în integrarea de soluţii e-Business-CRM cu sisteme ERP complexe, precum SAP, Oracle, Charisma, Axapta sau Navision, la companii mari şi foarte mari. Compania a fost înfiinţată în 2006 de către membrii unor echipe de top management din industria software locală, cu experienţă de peste 15 ani în lucrul cu sistemele enterprise sofisticate.

Obiectivul echipei Softelligence, ce numără în prezent peste 30 de specialişti software, este de a sprijini corporaţiile cu un număr mare de clienţi, furnizori şi parteneri să eficientizeze activitatea de gestionare a acestora (prin componenta CRM a OMNi e-Business 2.0), dar şi să faciliteze modul de comunicare dintre companie şi utilizatorii serviciilor sale, prin aplicaţii bazate pe web cum ar fi modulele e-Care, e-Marketing sau e-Commerce din cadrul platformei OMNi e-Business 2.0.

Produsele dezvoltate de compania Softelligence sunt platforma OMNi e-Business 2.0 ce include modulele de aplicaţii e-Care, e-Marketing, e-Commerce, CMS, e-Loyalty, e-Supplier si e-Analytics, integrată complet cu soluţia Microsoft Dynamics CRM. Softelligence oferă şi servicii de high-end oursourcing sub brandul ELITE. Mai multe infomaţii regăsiţi accesând //www.softelligence.ro.

Despre RHS Company SA

Înfiinţată în 1999, cu capital integral românesc, compania este în prezent unul dintre cei mai importanţi furnizori de componente, accesorii şi sisteme IT din România având peste 200 de angajaţi şi filiale în cele mai mari oraşe din România.

Începând din 2009, compania investeşte puternic în dezvoltarea de servicii şi soluţii având la bază o infrastructură IT impresionantă: gestiune economică prin SAP, un sistem informatic complet personalizat de Warehouse Management, platformă online dedicată pentu business to business, sisteme de business intelligence şi raportare avansate.

Compania distribuie celor peste 2.000 de clienţi mai mult de 10.000 produse ale celor mai mari branduri din lume – Asus, Canon, HP, LG, Microsoft, Samsung, Sony, Toshiba etc. RHS Company deţine birouri şi puncte de lucru în 6 oraşe ale ţării – Bucureşti, Cluj-Napoca, Constanţa, Iaşi, Ploieşti, Timişoara – precum şi filiale în Olanda, Bulgaria, Serbia si Macedonia. Mai multe informaţii regăsiţi acesând //www.rhs.ro.

Bucuresti, 22.08.2011

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.