Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Skrill devine sponsor oficial al European Poker Tour – sezonul 8

Global Poker Tours Limited îşi asigură al treilea parteneriat de business pe anul 2011

Global Poker Tours Limited (GPTL) şi-a asigurat al treilea mare contract de sponsorizare pe acest an, anunţând că furnizorul de modalităţi de plată Skrill va deveni sponsor oficial şi furnizor al metodelor de plată pentru European Poker Tour (EPT) – Sezonul 8, care va începe săptămâna aceasta la Talin, în Estonia.

Skrill, noua denumire a Moneybookers – unul dintre cele mai importante sisteme de plăţi online din Europa şi unul dintre cei mai mari furnizori independenţi de portofele digitale – s-a alăturat producătorului de cărţi de joc Copag şi companiei de bijuterii de lux Shamballa Jewels, încheind un parteneriat cu turneele de poker ale GPTL pentru 2011.

“Skrill este încântat să se alăture European Poker Tour în calitate de sponsor oficial şi furnizor al metodelor de plată. Aflat acum în cel de-al 8-lea sezon al său, EPT s-a dezvoltat foarte mult, devenind unul dintre cele mai mari si mai rentabile turnee de poker din lume. Sponsorizarea noastră promite să “joace” o “mână” câştigătoare, pentru a ne consolida poziţia ca una dintre cele mai importante opţiuni pentru portofele digitale şi management bancar, în rândul jucătorilor de poker din întreaga lume”, a declarat Nikolai Riesenkampff, co-CEO al Skrill Holdings.

Skrill şi EPT

În cadrul contractului de sponsorizare încheiat cu Skrill, furnizorul de metode de plată va avea o prezenţă puternică şi vizibilă în cadrul evenimentelor EPT din întreaga Europă. Reprezentanţii Skrill vor discuta cu clienţii participanţi şi îi vor ajuta pe jucători îşi creezeconturi, oferindu-le diverse stimulente şi programe de fidelizare.

“European Poker Tour operează în mai multe ţări şi pe mai multe pieţe decât oricare alt turneu din lume. Este extraordinar că la ora actuală companii cu aspiraţii globale, cum este Skrill, recunosc oportunităţile pe care le oferim pentru a ajunge la noi clienţi, folosind metode importante pentru aceştia”, a declarat Jeffrey Haas, GPTL Managing Director.

Acest contract recent de sponsorizare pentru GPTL – producătorul mai multor evenimente prestigioase de poker din întreaga lume, printre care EPT, Latin America Poker Tour (LAPT) şi Asia Pacific Poker Tour (APPT) – subliniază potenţialul său de dezvoltare semnificativ şi deschiderea către noi parteneriate de acest fel, în viitor. GPTL se angajează să găsească şi alţi parteneri de afaceri cu aspiraţii de brand locale, regionale sau internaţionale.

Despre Global Poker Tours

Global Poker Tours Limited este o companie de turnee poker full service care dezvoltă, organizează şi produce cele mai prestigioase turnee de poker din lume. GPTL a produs mai multe evenimente de poker, în mai multe ţări din lume decât oricare altă companie de pe glob – consacrându-se ca lider de piaţă într-un mediu dinamic şi incitant, cu o dezvoltare rapidă. Companii şi locaţii din întreaga lume aleg Global Poker Tours ca principal partener pentru producerea de evenimente de poker live, pentru a dezvolta şi consacra asemenea evenimente de ţinută mondială. Pentru mai multe informaţii, accesaţi www.gptl.com.

Despre Skrill

Skrill Holdings Ltd operează Moneybookers.com, unul dintre cele mai mari sisteme de plată online din Europa şi unul dintre cei mai importanţi furnizori independenţi de portofele digitale, având peste 19 milioane deţinători de conturi. Portofelul digital este o metodă comodă și sigură care permite oricărui client să facă plăţi online fără a dezvălui date financiare personale şi să trimită sau să primeacă bani online, cu costuri foarte convenabile, folosind pur şi simplu o adresă de e-mail. Reţeaua globală de plăţi Moneybookers oferă companiilor acces la procesarea directă a plăţilor prin intermediul a peste 100 opţiuni de plată, în peste 200 ţări şi teritorii, printr-o integrare unică.

Înfiinţat în 2001, Moneybookers a devenit primul emiţător de e-money care a fost autorizat şi regularizat de FSA, autoritatea regulatorie fiscala din Marea Britanie. În 2007, Investcorp Technology Partners a preluat achiziţionarea Moneybookers de la fondatorii săi. La ora actuală, peste 90 000 comercianţi sunt înregistraţi pe Moneybookers.com, printre aceştia numărându-se parteneri globali precum eBay.com, Skype şi Electronic Arts.

În februarie 2010, Moneybookers a fost trecut pe primul loc în lista Sunday Times Deloitte Buyout Track 100, fiind compania cu capital privat care a înregistrat cea mai rapidă creştere din Marea Britanie, pe baza profiturilor. Pentru mai multe informaţii, accesaţi www.moneybookers.com/app/skrill.pl.

Bucuresti, 03.08.2011

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.