Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

ŠKODA KODIAQ

New Skoda Kodiaq

SUV-ul de succes ŠKODA KODIAQ beneficiază de noi actualizări atractive

  • Farurile Matrix full-LED sunt oferite în premieră pentru ŠKODA KODIAQ
  • Motor de vârf nou pentru sportiva ŠKODA KODIAQ RS
  • Limbajul de design ŠKODA a evoluat și mai mult și au fost adăugate noi modele de jante din aliaj
  • Interior deosebit de spațios, cu elemente vizuale și tehnice atractive

Mladá Boleslav – Facelift-ul KODIAQ: la aproximativ patru ani de la lansarea pe piață a primului model din campania SUV-urilor ŠKODA, producătorul auto și-a actualizat acum acest model, ce a repurtat deja succese răsunătoare pe întreg globul. Marca cehească a dezvoltat mai departe designul emoțional al SUV-ului său KODIAQ, ce poate fi comandat, de asemenea, în varianta cu 7 locuri. Totodată, i-a optimizat caracteristicile aerodinamice și este pentru prima dată când gama de opțiuni oferite pentru SUV-ul ŠKODA de talie mare include și farurile Matrix full-LED. KODIAQ RS, varianta sportivă ce ocupă poziția din fruntea gamei, nu beneficiază doar de actualizarea designului, ci și de un motor TSI nou, mai puternic. KODIAQ facelift va fi disponibil începând cu iulie 2021, cu liniile de echipare Active, Ambition și Style, precum și în variantele L&K, SPORTLINE și RS.

Thomas Schäfer, CEO ŠKODA AUTO, a declarat: ”KODIAQ reprezintă o adevărată schimbare de paradigmă pentru marca noastră. A fost primul model din campania SUV-urilor ŠKODA, deschizând porțile spre un segment nou pentru noi, un segment ce crește însă în ritm alert. Clienții noștri și presa internațională de profil apreciază la KODIAQ caracteristicile specifice mărcii, ce sunt cunoscute deja și de la celelalte modele ale noastre: un excelent raport valoare/preț, spațiul amplu și gama largă de dotări. Acum am rafinat și mai aprofundat specificațiile SUV-ului nostru de talie mare, oferind un nivel și mai ridicat de siguranță și confort, cu dotări precum farurile Matrix full-LED și scaunele ergonomice.”

New Skoda Kodiaq

Design frontal nou și faruri Matrix full-LED

Grație limbajului de design ŠKODA rafinat, KODIAQ se prezintă acum într-o haină ce pune și mai mult accent pe latura sa emoțională, subliniindu-i totodată alura impunătoare. KODIAQ facelift va fi disponibil începând cu iulie 2021, cu liniile de echipare Active, Ambition și Style, precum și în variantele L&K, SPORTLINE și RS. Liniile de echipare Active, Ambition și Style vor avea detalii cu efect de aluminiu pe măștile din față și din spate, ce conferă SUV-ului o alură și mai pregnantă de automobil off-road. Secțiunea frontală cu design actualizat, cu capota motorului înălțată și grila ŠKODA mai verticală a radiatorului accentuează toate ținuta impunătoare a modelului ŠKODA KODIAQ. Producătorul auto ceh oferă pentru SUV-ul său de talie mare dotări precum farurile LED ce sunt incluse în echiparea standard și, pentru prima dată, și farurile Matrix full-LED, ca dotare opțională. Look-ul dinamic și atractiv al automobilului este rafinat și de jantele noi din aliaj ușor, cu dimensiuni de până la 20 de inchi. Jantele Aero speciale, barele de protecție din față și din spate cu design nou și eleronul negru gloss nou, precum și aripioarele de pe marginile laterale ale eleronului contribuie toate la reducerea rezistenței la înaintare. KODIAQ RS dispune acum de o bară de protecție distinctivă în față, cu design dinamic, specific modelului.

Interior cu look nou și opțional, pentru prima dată, scaune ergonomice

ŠKODA aduce interiorul modelului KODIAQ la un nou nivel, rafinându-l cu noi bandouri decorative, cusături contrastante adiționale și funcții optimizate pentru sistemul de iluminare ambientală cu LED. Pentru prima dată, gama de opțiuni oferte pentru SUV-ul ŠKODA de talie mare include și scaunele ergonomice acoperite cu piele perforată, cu funcție de ajustare electrică în mai multe direcții, precum și cu ventilație și masaj. Scaunele Eco opționale disponibile pentru liniile de echipare Ambition și Style sunt oferite cu tapițerie de calitate superioară din materiale vegane și reciclate. Sistemul de sunet CANTON este o altă dotare opțională ce oferă acum 10 difuzoare (anterior 8 difuzoare), plus un difuzor central în bord și un subwoofer în portbagaj.

interior New Skoda Kodiaq

Afișajul Virtual Cockpit opțional și sistemul Crew Protect Assist optimizat

Afișajul Virtual Cockpit de 10,25 inchi permite șoferului să aleagă dintre patru layout-uri diferite și este oferit opțional pentru cele mai multe modele. Este o dotare standard pentru KODIAQ RS. Cei care vor conduce un KODIAQ RS sau un KODIAQ SPORTLINE vor avea la dispoziție încă un layout adițional: layout-ul Sport. Gama de sisteme de asistență include acum și o versiune optimizată a sistemului de protecție a ocupanților Crew Protect Assist. Această nouă variantă are senzori radar adiționali în spate, pentru a răspunde la autovehiculele ce pot cauza o coliziune din spate.

Motor pe benzină nou pentru KODIAQ RS

Sportivul KODIAQ RS nu a primit doar un design nou, ci și un motor nou. Motorul pe benzină 2,0 TSI provine din generația EVO a Grupului Volkswagen și furnizează 180 kW (245 CP), adică cu 4 kW (5 CP) mai mult decât motorul diesel biturbo al predecesorului. Totodată, motorul este cu peste 60 kg mai ușor decât TDI-ul anterior. Împreună cu noua transmisie automată DSG cu 7 trepte, care este mai ușoară cu 5,2 kg, performanțele motorului cresc și mai mult. Celelalte două motoare pe benzină, adică 1,5 TSI de 110 kW (150 CP) și 2,0 TSI de 140 kW (190 CP), precum și motoarele 2,0 TDI de 110 kW (150 CP) și respectiv 147 kW (200 CP), fac, de asemenea, parte din cea mai nouă generație EVO a Grupului Volkswagen.

Lansarea modelului KODIAQ a marcat startul campaniei SUV-urilor ŠKODA în anul 2016. Datorită limbajului său de design cu o personalitate puternică și emoțională, precum și a calității superioare a finisajelor și a raportului excelent preț/valoare, modelul a cucerit imediat experții auto, presa de profil și clienții deopotrivă. Foarte impresionant este și spațiul excepțional oferit de acest SUV cu lungimea totală de 4,70 m. Echipat cu al treilea rând de scaune ce poate fi, de asemenea, demontat din automobil, KODIAQ poate transporta chiar până la 7 persoane. Ca alternativă, cu scaunele spate rabatate, portbagajul are capacitatea de 2.065 l.

Un model de succes mondial, fabricat în jurul lumii

Producția modelului KODIAQ a fost lansată în anul 2016, la unitatea de producție Kvasiny din Republica Cehă. În cadrul campaniei SUV-urilor ŠKODA, producătorul a investit echivalentul a 290 milioane de euro în modernizarea acestei unități de fabricație în 2018, unitate ce a devenit astfel un centru de excelență pentru producția de SUV-uri. Pentru a putea răspunde cererii internaționale enorme pentru modelul KODIAQ, ŠKODA a creat în anii următori linii de producție pentru SUV-ul său de talie mare și în China, India și Rusia. Până la finele lunii martie 2021, au fost produse astfel peste 600.000 de exemplare ale modelului KODIAQ.

Povestea de succes a SUV-urilor ŠKODA a început cu KODIAQ

  • În 2016, ŠKODA KODIAQ a marcat începutul ofensivei globale a SUV-urilor mărcii cehești
  • Familia actuală de SUV-uri ŠKODA este formată din 8 membri
  • TREKKA a fost strămoșul inițial, urmat de ŠKODA YETI ce a deschis drumul epocii SUV-urilor încă din 2009

Campania actuală a SUV-urilor ŠKODA a început în anul 2016, odată cu lansarea modelului KODIAQ, dar primul strămoș a luat naștere cu 50 de ani mai devreme. În 1966, modelul TREKKA pentru off-road a fost construit în Noua Zeelandă, pe baza primului model OCTAVIA. Doar 3.000 de unități au fost fabricate din acest model. ŠKODA YETI a deschis apoi în 2009 drumul pentru SUV-urile moderne ale zilelor noastre, înainte ca modelul KODIAQ să fie întemeietorul familiei de SUV-uri ŠKODA din prezent. Aceasta a crescut acum la în total 8 membri.

Martin Jahn, Membru al Consiliului de Administrație ŠKODA AUTO, responsabil pentru Vânzări și Marketing: ”Segmentul SUV-urilor este în prezent cel mai mare segment al pieței auto internaționale și continuă să crească. Și pentru ŠKODA, acest segment este de importanță enormă. În 2020, aproape 40% dintre toate automobilele ŠKODA livrate la nivel mondial au fost SUV-uri. Până la finele lunii martie 2021, am produs deja peste 600.000 de unități KODIAQ la nivel global. Acest model reprezintă o poveste de succes extraordinară, pe care o vom continua acum cu modelul nostru revizuit.

ŠKODA TREKKA este strămoșul familiei actuale de SUV-uri ŠKODA. Modelul a fost construit în Noua Zeelandă în 1966, pe baza șasiului OCTAVIA. Până în 1972 au fost produse aproape 3.000 de astfel de automobile, dintre care unele au fost exportate în Australia, Fiji, Samoa și Vietnam. În 2009 a apărut primul SUV ŠKODA al epocii moderne: YETI, cu designul său spectaculos și caracterul extrem de practic. Apoi, în 2016, KODIAQ a deschis cea mai mare campanie SUV a mărcii.

Familia de SUV-uri crește la 8 membri

Varianta KODIAQ opțională cu 7 locuri a fost urmată de KAROQ în 2017, iar prima variantă de SUV RS a mărcii, KODIAQ RS, a intrat în familie cu un an mai târziu. Compactul KAMIQ (un nou model de intrare în gamă) și SUV coupé-ul KODIAQ GT au fost lansate, de asemenea, în 2018, ambele fiind disponibile exclusiv pe piața chineză. ŠKODA KAMIQ GT a fost un alt model dedicat exclusiv clienților din China și a fost lansat în 2019. SUV-ul urban KAMIQ a fost lansat în același ani în Europa. În 2020, ŠKODA a intrat în epoca mobilității electrice și și-a continuat totodată povestea de succes în segmentul SUV-urilor. Lansând SUV-ul 100% electric ENYAQ iV, producătorul auto ceh și-a adaptat corespunzător nomenclatura SUV-urilor, litera de început fiind în acest caz E și nu K. KUSHAQ, modelul dezvoltat special pentru piața indiană, este cel mai nou membru al familiei de SUV-uri a mărcii. Până în prezent, ŠKODA a produs peste 2 milioane de SUV-uri. În 2020, aproape 40% dintre toate automobilele ŠKODA livrate clienților la nivel mondial au fost SUV-uri.

ŠKODA KODIAQ este un automobil foarte căutat la nivel internațional

KODIAQ reprezintă un real succes internațional pentru ŠKODA. Până la finele anului 2020, compania a produs și livrat peste 600.000 de unități din SUV-ul său de talie mare. Datorită cererii mari, KODIAQ este produs în China, India și Rusia, precum și în unitatea ŠKODA din Kvasiny, Republica Cehă. KODIAQ este livrat în circa 60 de țări din întreaga lume.

Cifrele de producție ale modelelor KODIAQ și KODIAQ GT (în funcție de locul de producție, până la finele lunii aprilie 2021):

Republica Cehă – Kvasiny

362.593

China – Changsha

154.877

India – Aurangabad

4.920

Rusia – Nizhny Novgorod

79.180

Total

601.570

Exteriorul: secțiune frontală cu design nou și look mai robust

  • Capota înălțată a motorului, grila radiatorului redesenată și decor cu efect de alumini
  • Farurile înguste fac parte din look-ul nou, iar tehnologia Matrix full-LED este oferită opțional
  • Caracteristici aerodinamice optimizate și jante noi din aliaj ușor de până la 20 de inchi

ŠKODA a implementat modificări specifice la designul modelului KODIAQ, conferind SUV-ului de succes un look și mai robust și optimizându-i totodată caracteristicile aerodinamice. Capota ridicată a motorului are un look atractiv, creând un look de ansamblu impunător, împreună cu grila ŠKODA a radiatorului, ce a primit, de asemenea, un design nou și a devenit mai verticală. Liniile de echipare Active, Ambition și Style au acum detalii cu efect de aluminiu pe măștile din față și din spate, ce conferă SUV-ului o alură și mai accentuată de automobil off-road. Farurile LED cu tehnologie Matrix full-LED opțională sunt mult mai suple și, împreună cu proiectoarele de ceață rearanjate, creează un design distinctiv, inclusiv pe timp de noapte. ŠKODA a adăugat în gama de opțiuni oferite pentru KODIAQ și jante noi din aliaj ușor cu diametrul de până la 20 de inchi. KODIAQ facelift va fi disponibil începând cu iulie 2021, cu liniile de echipare Active, Ambition și Style, precum și în variantele L&K, SPORTLINE și RS.

Oliver Stefani, Directorul departamentului de Design al mărcii ŠKODA, a explicat: ”Lansând KODIAQ în urmă cu 4 ani am făcut un mare pas înainte în evoluția limbajului de design al mărcii noastre. Dispunând acum de câteva modificări subtile, SUV-ul emană un caracter și mai emoțional. Secțiunea frontală nouă a devenit și mai tensionată, iar designul celor patru blocuri optice din față ce au fost acum rearanjate conferă modelului KODIAQ un caracter cu adevărat unic. Noile detalii cu efect de aluminiu din față și din spate conferă automobilului un look off-road robust. Totodată, am adăugat tușe mai dinamice și în spate, datorită noului eleron și a blocurilor optice spate mai tăioase.”

KODIAQ facelift va fi disponibil începând cu iulie 2021, cu liniile de echipare Active, Ambition și Style, precum și în variantele L&K, SPORTLINE și RS. Partea frontală arată acum și mai spectaculos și capota mare a motorului a fost ridicată considerabil pe lateral, deasupra pasajelor roților frontale. Grila ŠKODA hexagonală din fața radiatorului se evidențiază cu lamelele duble și cu poziția mai verticală, fiind flancată de farurile cu LED ce au devenit mult mai suple și sunt o dotare standard pentru KODIAQ facelift. Împreună cu proiectoarele de ceață de dedesubt sau, la versiunile superioare de dotare, sub forma unui modul LED separat, acestea formează o structură distinctivă, compusă din patru elemente. Această trăsătură caracteristică se evidențiază și mai pregnant pe întuneric, când, în versiunea Matrix full-LED, cele două module LED așezate unul deasupra celuilalt sun aprinse în permanență în modul de condus.

Premieră pentru KODIAQ: farurile Matrix full-LED

Inovatoarele faruri Matrix full-LED sunt disponibile în premieră pentru ŠKODA KODIAQ, fiind oferite ca dotare opțională începând cu linia de echipare Ambition și ca dotare standard pentru L&K și RS. Astfel, șoferul poate păstra luminile de drum permanent aprinse, fără a-i deranja pe ceilalți participanți la trafic. Tehnologia inteligentă folosește o cameră video pentru a detecta traficul din sens opus, dar și persoanele și obiectele care reflectă lumina. Este folosită și o unitate de comandă ce aprinde și stinge instantaneu segmentele fascicolului. Farurile oferă, de asemenea, de mai multe moduri de iluminare pentru diferite situații de mers și diferite condiții meteo, ca de pildă pentru condusul în mediul urban, pe autostradă, pe ceață sau pe ploaie. Versiunea standard a farurilor LED are module LED separate pentru luminile de drum și cele de întâlnire, precum și pentru luminile de zi, de poziție și semnalizare. Pentru proiectoarele de ceață situate mai jos sunt folosite becuri cu halogen.

Design nou pentru barele de protecție

Designerii ŠKODA au creat un design nou și pentru barele de protecție. Masca frontală sculpturală vopsită în culoarea caroseriei are în partea de jos o priză de aer cu design cristalin și aspect de plasă, cu finisaje în formă de L pe lateral, ce amintesc de prizele de aer. Spoilerul frontal optimizat aerodinamic are finisaj negru granulat și decor cu aspect de aluminiu, completând atractiv scutul frontal. Difuzorul din spate are același design, bara sculpturală fiind vopsită în culoarea caroseriei. Sub pragul lat al portbagajului, este trasat un bandou negru cu finisaj granulat, ce se termină în două reflectoare cristaline, accentuând lățimea autoturismului. KODIAQ RS dispune de o bară de protecție distinctivă în față, cu design dinamic, specific modelului.

Eleronul negru gloss și blocurile optice spate cu LED

Noul eleron finisat în negru lucios creează senzația că automobilul este și mai lung. Împreună cu aripioarele laterale, ce amintesc de construcția aeronavelor, eleronul optimizează caracteristicile aerodinamice ale automobilului, reducând astfel și emisiile de CO₂. A treia lumină de frână este integrată în eleron, iar luneta de dedesubt a devenit mai îngustă decât înainte. Astfel alura dinamică a SUV-ului este accentuată și mai mult, efect subliniat și de blocurile optice spate cu design tăios. Acestea dispun de tehnologie full-LED în dotarea standard, chiar și la linia de echipare Active. Începând cu variante de dotare Ambition, sunt incluse și luminile de semnalizare dinamice și efectul animat de bun-venit. Blocurile optice din spate atrag atenția cu structurile lor cristaline și desenează forma literei C, specifică modelelor ŠKODA.

Jante noi din aliaj ușor cu dimensiuni de până la 20 de inchi

Alura plină de forță a modelului ŠKODA KODIAQ este subliniată și de pragurile laterale sculpturale și îndrăznețe, cu finisaj negru granulat, din plastic robust, precum și de pasajele ample ale roților ce au atât în față cât și în spate aplicații, de asemenea, din plastic negru cu finisaj granulat. KODIAQ poate fi echipat cu jante din aliaj, cu dimensiuni între 17 și 20 de inchi. O parte dintre modelele de jante au dobândit un design nou în stil ŠKODA, accentuând totodată alura robustă a SUV-ului. Modelele cu dimensiuni între 18 și 20 de inchi optimizate aerodinamic reduc rezistența la înaintare a automobilului. KODIAQ RS dispune de noile jante negre metalizat de 20 de inchi numite Sagitarius, cu măști negre aerodinamice din plastic. Odată cu facelift-ul KODIAQ, sunt lansate și jantele Askella de 18 inchi, Cursa de 19 inchi și Merope de 20 de inchi.

Interiorul: dotările adiționale de confort aduc habitaclul la un nou nivel

  • Noile scaune opționale sunt ventilate, tapițate cu piele și oferă funcție de masaj
  • Noi cusături contrastante și elemente de decor, plus sistem de iluminare ambientală cu mai multe funcții
  • Volanul cu două spițe este inclus în dotarea standard, iar versiunile SPORTLINE și RS dispun de volan sport cu trei trepte

ŠKODA aduce la un nou nivel designul și senzațiile create de interiorul noului SUV de talie mare. Alături de noile bandouri decorative, pentru KODIAQ sunt oferite acum și noi cusături contrastante pe bord și panourile ușilor. Modelul poate transport până la 7 persoane cu al treilea rând de locuri detașabil ce este disponibil opțional. Scaunele ergonomice ventilate inclusiv funcție de masaj pot fi comandate opțional pentru șofer și pasagerul din față, ceea ce reprezintă o premieră pentru această gamă. Iluminarea ambientală cu LED are acum mai multe funcții.

Oliver Stefani, Directorul departamentului de Design al mărcii ŠKODA, a explicat: ”Am implementat optimizări interiorului deja spațios și confortabil oferit și până acum de KODIAQ. Noile cusături contrastante și funcțiile extinse pentru iluminarea ambientală cu LED creează un design atractiv, în timp ce detalii subtile accentuează echilibrat designul de ansamblu al SUV-ului de talie mare. De asemenea, pentru prima dată oferim și scaune ergonomice pentru KODIAQ. Acestea sunt ajustabile electric și ventilate la cerere și dispun de funcție de masaj.”

ŠKODA KODIAQ este extrem de spațios și oferă totodată un interior de calitate superioară, cu detaliile perfect aranjate. Deosebit de rafinate sunt, de pildă, și noile cusături contrastante gri (roșii pentru KODIAQ RS) ce sunt trasate orizontal, pe întreaga lățime a bordului. Pe panourile ușilor pot fi găsite, de asemenea, cusături contrastante noi. Planșa de bord și portierele beneficiază și de decorul nou cu aspect de aluminiu texturat (Ambition) sau decorul Linear Diamond (Style). Mânerele ușilor au decor circular sport pentru liniile de echipare Style și L&K. Sistemul de iluminare ambientală cu LED iluminează acum și zona de la picioare, cu una dintre cele zece opțiuni de culoare, iar compartimentele de depozitare din panourile ușilor frontale cu lumină albă. Când este deschisă portiera de pe partea șoferului sau cea a pasagerului din față, pe sol, lângă automobil, va fi proiectată emblema ŠKODA. Iluminarea ambientală cu LED este oferită opțional pentru liniile de echipare Ambition și Style, iar pentru L&K, SPORTLINE și RS, aceasta este o dotare standard.

Confort accentuat, datorită scaunelor ergonomice

Pentru prima dată, ŠKODA KODIAQ este disponibilă și cu scaune ergonomice ajustabile electric. Acestea pot fi acoperite cu piele perforată, pot fi încălzite și ventilate și oferă chiar și funcție de masaj. Adâncimea scaunului poate fi ajustată manual dacă e nevoie, iar funcția de memorie reține setările personale și le reface la simpla acționare a unui buton. Varianta L&K dispune de scaune acoperite cu piele perforată în față, inclusiv funcția ajustabilă de ventilare în dotarea standard. Scaunele Eco cu tapițerie de calitate superioară din materiale vegane reciclate sunt oferite opțional pentru linia de echipare Ambition și Style. Scaunele standard de la linia de echipare Ambition sunt tapițate cu material textil, iar Pachetul M pentru Style oferă scaune acoperite cu material textil și piele în dotarea standard.

Modele de volan cu noul design ŠKODA cu două sau trei spițe

La opțiunile de dotare până la varianta L&K, noul volan multifuncțional îmbrăcat în piele beneficiază de noul design ŠKODA și are două spițe. Volanul sport cu trei spițe îmbrăcat în piele este disponibil ca dotare opțională sau ca dotare standard pentru SPORTLINE și RS. Numeroase funcții ale automobilului și sisteme de asistență, precum și sistemul de infotainment pot fi controlate folosind rotițele și butoanele de pe volan, astfel că șoferul nu este nevoit să își ia mâinile de pe acesta. Anumite sisteme de asistență oferă și funcția Hands-on Detect pentru volanul încălzit opțional. Cu această funcție, autoturismul poate verifica la intervale regulate dacă șoferul atinge volanul în mod corespunzător sau dacă acesta nu mai deține controlul asupra automobilului, din cauza unei eventuale urgențe medicale. Volanul automobilelor echipate cu DSG poate fi, de asemenea, echipat cu padele pentru schimbarea treptelor de viteză, astfel încât șoferul să poată schimba manual treptele.

Sistemul de sunet CANTON cu optimizări

Sistemul opțional de sunet CANTON a fost, de asemenea, actualizat odată cu modelul ŠKODA KODIAQ. Alături de difuzorul central din bord și de subwoofer-ul din portbagaj, sistemul dispune acum de 10 difuzoare, față de cele opt anterioare. Cele două difuzoare adiționale sunt integrate în panourile ușilor din spate și sunt încadrate de o ramă cromată rotundă. Sistemul de sunet CANTON are o putere de 575 wați și este o dotare standard pentru KODIAQ L&K.

Conectivitatea: funcții avansate de infotainment

  • Sisteme de infotainment cu conexiune permanentă la internet și ecrane de până la 9,2 inchi
  • Afișajul Virtual Cockpit cu ecran de 10,25 inchi este oferit opțional
  • Siguranță crescută la riscul iminent de coliziune din spate, datorită sistemului de protecție a ocupanților Crew Protect Assist

ŠKODA KODIAQ oferă sisteme moderne de infotainment cu tehnologie DAB, asistentul vocal digital Laura și o gama largă de funcții on-line, inclusiv funcția radio. Cele trei sisteme de infotainment: Bolero, Amundsen și Columbus provin din a treia generație a matricei modulare de infotainment a Grupului Volkswagen și sunt în permanență on-line, datorită eSIM-ului integrat. SUV-ul ŠKODA de talie mare poate fi echipat acum și cu afișajul Virtual Cockpit de 10,25 inchi.

Sistemele de infotainment oferite pentru ŠKODA KODIAQ sunt în permanență on-line, datorită eSIM-ului integrat. Totodată oferă o gamă largă de funcții. Asistentul vocal digital Laura înțelege comenzile date în 15 limbi și poate procesa chiar propozițiile rostite fluent, inclusiv în cehă, engleză, germană, franceză, italiană și spaniolă. Recepția radio digitală DAB este o dotare standard, iar funcția de ascultare a stațiilor radio on-line este disponibilă ca dotare opțională. Printre aplicațiile noi de infotainment se numără aplicația pentru știri și meteo, ce poate, de asemenea, conecta agenda personală Google la automobil. Smartphone-urile pot fi interconectate cu KODIAQ folosind tehnologia wireless SmartLink, Android Auto, Apple CarPlay sau MirrorLink™. Serviciile on-line de infotainment din gama ŠKODA Connect permit, printre altele, accesul de la distanță la automobil, folosind aplicația MyŠKODA. Astfel proprietarul își poate, de exemplu, încuia și descuia automobilul KODIAQ de pe smartphone sau poate afișa locul de parcare al automobilului pe hartă sau poate activa funcția Claxon și lumini, pentru a găsi mai ușor automobilul într-o parcare mare.

Ecrane tactile cu diagonala de până la 9,2 inchi

Sistemul de infotainment Bolero și sistemul de infotainment Amundsen oferă fiecare un ecran tactil de 8 inchi. Display-ul sistemului de navigație de vârf numit Columbus are diagonala de 9,2 inchi. Actualizările de soft și actualizările hărților se fac ”prin eter”. Compartimentul Phone Box ce încarcă smartphone-ul inductiv este oferit opțional. Dispozitivele mobile pot fi, de asemenea, conectate și încărcate de la intrările USB-C moderne. Port-ul USB-C adițional din oglinda retrovizoare este o dotare opțională.

Afișajul opțional Virtual Cockpit de 10,25 inchi

Virtual Cockpit este oferit opțional cu display-ul de 10,25 inchi și cu patru layout-uri diferite, pe care șoferul le poate configura separat. ŠKODA KODIAQ SPORTLINE și KODIAQ RS oferă un layout Sport adițional.

Motoarele pe benzină și diesel fac parte din generația EVO

  • ŠKODA KODIAQ oferă motorizări cu puterea între 110 kW (150 CP) și 180 kW (245 CP)
  • Varianta de intrare în gamă este un TSI de 1,5 l cu tracțiune față și transmisie manuală
  • Variantele mai puternice dispun în echiparea standard și de tracțiune integrală și de transmisia DSG cu 7 trepte

Motoarele moderne și eficiente oferite pentru ŠKODA KODIAQ fac parte din cea mai nouă generație EVO. Cele două motoare diesel și trei motoare pe benzină generează între 110 kW (150 CP) și 180 kW (245 CP). Cele două motoare diesel emit cu până la 80% mai puțini oxizi de azot (Nox), datorită tratării gazelor cu procedeul sofisticat cunoscut sub denumirea ”twin dosing”. Motorul pe benzină 2,0 TSI oferit de varianta RS este oferit în premieră pentru KODIAQ. Motorul 1,5 TSI de intrare în gamă este singura variantă disponibilă cu transmisia manuală cu 6 trepte și cu tracțiune față. Transmisia automată DSG cu 7 trepte este o dotare standard pentru toate variantele. Tracțiunea integrală este o dotare standard pentru automobilele KODIAQ ce generează 140 kW (190 CP) sau mai mult.

Johannes Neft, membru al Consiliului de Administrație ŠKODA, responsabil pentru Dezvoltare Tehnică, a explicat: “Motoarele EVO oferite pentru KODIAQ combină puterea ridicată cu eficiența crescută și cu emisiile reduse de CO2 și NOx. Metoda ”twin dosing” de tratare a gazelor de evacuare implementată pentru motoarele diesel reduce emisiile de oxizi de azot cu aproximativ 80%, pe când consumul de combustibil al motoarelor pe benzină este redus, de pildă, datorită presiunii de injecție de 350 bari a combustibilului. Folosim în premieră pentru KODIAQ RS un motor pe benzină ce are grijă ca modelul nostru din vârful gamei să fie mai puternic și totuși mai ușor.”

Ambele motoare diesel EVO oferite pentru ŠKODA KODIAQ sunt echipate cu un sistem SCR avansat de tratare a gazelor și cu două convertoare catalitice. Folosind așa-numita metodă a dozajului dublu (twin dosing), soluția AdBlue® este injectată în fața celor două convertoare catalitice ce sunt aranjate succesiv în cadrul sistemului, ceea ce se traduce prin reducerea cu până la 80% a emisiilor de oxizi de azot. În comparație cu motoarele predecesorului, arborii cotiți cu greutatea optimizată și modificările ample ale circuitului gazelor de evacuare, precum și sistemul turbo, injecția și sistemele de management termic reduc toate consumul de combustibil. Versiunea mai puternică face uz, de asemenea, de pistoane mai ușoare din aluminiu, iar turbosuflanta este răcită cu lichid. Pentru 2,0 TDI 110 kW (150 CP) este disponibilă tracțiunea față sau tracțiunea integrală. Tracțiunea integrală este o dotare standard pentru motorul 2,0 TDI în varianta de 147 kW (200 CP). Ambele motoare diesel sunt echipat cu transmisia automată DSG cu 7 trepte.

Motorul pe benzină 1,5 TSI cu tracțiune față și transmisie manuală

Generația EVO a motoarelor pe benzină a devenit chiar și mai eficientă decât generația precedentă. Presiunea mare de injecție a combustibilului crește până la 350 bari, asigurând pierderi hidraulice mai reduse și o rată mai redusă de alimentare cu combustibil. Motorul 1,5 TSI este, de asemenea, echipat cu tehnologia ACT. Aceasta dezactivează cei doi cilindri mijlocii, când sarcina exercitată asupra motorului este redusă, ceea ce economisește combustibil. Motorul 1,5 TSI este opțiunea de intrare în gamă și este oferit exclusiv cu tracțiune față. Este singura variantă a modelului KODIAQ ce poate fi echipată cu transmisia manuală cu 6 trepte. Transmisia automată DSG cu 7 trepte este disponibilă ca dotare opțională și împreună cu tracțiunea integrală face parte din specificațiile standard ale motorului 2,0 TSI de 140 kW (190 CP). Și 2,0 TSI de 180 kW (245 CP) oferă aceleași sisteme, fiind oferit în premieră pentru KODIAQ în varianta RS.

ŠKODA KODIAQ RS: atletul de succes și-a îmbunătățit acum și mai mult performanțele

  • Putere și mai mare pentru primul SUV ŠKODA din familia ŠKODA RS de tradiție îndelungată
  • Motorul 2,0 TSI pe benzină din generația EVO generează 180 kW (245 CP)
  • Exterior sport: jante noi de 20 de inchi, bară de protecție față cu design dinamic, specific gamei RS și interior cu detalii RS

Putere mai mare și greutate redusă pentru sportiva din vârful gamei: ŠKODA KODIAQ RS. Noul motor 2,0 TSI al acestei variante generează 180 kW (245 CP), astfel că SUV-ul poate oferi performanțe și mai avansate. Datorită aplicațiilor negre gloss de pe caroserie și a noilor jante Sagitarius din aliaj ușor de 20 de inchi, se vede de la prima privire că acest model KODIAQ face parte din familia ŠKODA RS. SUV-ul sportiv are incluse jantele Matrix full-LED în dotarea standard. Interiorul dinamicului KODIAQ RS este caracterizat de combinația scaunelor sport îmbrăcate în material Suedia negru cu cusăturile contrastante roșii, plus panourile ușilor acoperite cu același material cu cusături black diamond.

Noul motor 2,0 TSI pe benzină cu care este echipat KODIAQ RS provine din generația EVO de motoare a Grupului Volkswagen. Astfel, puterea modelului special a crescut cu 4 kW (5 CP), la 180 kW (245 CP) față de predecesor, cu toate că motorul a devenit mai ușor cu peste 60 kg.

Exteriorul dispune de detalii negre de design și de jante noi, optimizate aerodinamic

Detaliile negre sport de design sunt specifice familie de modele RS. Grila radiatorului hexagonală cu finisaj negru pentru KODIAQ RS a fost actualizată și are lamele duble. Grila este flancată de farurile Matrix full-LED ca dotare standard. Ramele geamurilor și barele de pe plafon sunt, de asemenea negre gloss, iar scuturile în stil specific RS, din față și din spate, sunt finisate în culoarea caroseriei. În comparație cu predecesorul, KODIAQ RS dispune acum de o bară de protecție distinctivă în față, cu design dinamic, specific modelului. Secțiunea posterioară se face remarcată cu reflectorul ce se întinde pe întreaga lățime a automobilului, în stilul specific modelelor RS. Emblema RS este aplicată pe hayon și pe grila radiatorului. Jantele negre metalizat de 20 de inchi numite Sagitarius au măști aerodinamice și sunt o dotare standard.

Afișajul Virtual Cockpit cu layout Sport și cusături contrastante roșii la interior

Afișajul Virtual Cockpit este o dotare standard pentru KODIAQ RS și întâmpină șoferul cu un look specific modelelor RS. În plus față de layout-urile obișnuite de afișare, pentru RS este oferit și al cincilea mod de afișare: Sport. În acest caz, vitezometrul și turometrul sunt poziționate în centrul imaginii. Scaunele sport cu teiere integrate sunt tapițate cu microfibră Suedia neagră și au cusături contrastante roșii. Emblema RS roșie este brodată pe spătarele scaunelor din față. Cusăturile roșii sunt aplicate și pe bord și pe cotierele de pe uși. La fel ca scaunele, și panourile ușilor sunt îmbrăcate în material Suedia negru, cu cusături negre în model Diamond.

Citate: managementul ŠKODA AUTO vorbește despre versiunea modernizată a modelului ŠKODA KODIAQ

Thomas Schäfer, CEO ŠKODA AUTO: ”KODIAQ reprezintă o adevărată schimbare de paradigmă pentru marca noastră. A fost primul model din campania SUV-urilor ŠKODA, deschizând porțile spre un segment nou pentru noi, ce crește în ritm alert. Clienții și presa internațională de profil apreciază la KODIAQ și caracteristicile specifice mărcii, ce sunt cunoscute deja și de la celelalte modele ala noastre: un excelent raport valoare/preț, spațiul amplu și gama largă de dotări. Acum am rafinat și mai mult specificațiile SUV-ului nostru de talie mare, oferind un nivel și mai ridicat de siguranță și confort, cu dotări precum farurile Matrix full-LED și scaunele ergonomice.”

Martin Jahn, Membru al Consiliului de Administrație ŠKODA AUTO, responsabil pentru Vânzări și Marketing: ”Segmentul SUV-urilor este în prezent cel mai mare segment al pieței auto internaționale și continuă să crească. Și pentru ŠKODA, acest segment este de importanță enormă. În 2020, aproape 40% dintre toate automobilele ŠKODA livrate la nivel mondial au fost SUV-uri. Până la finele lunii martie 2021, am produs deja peste 600.000 de unități KODIAQ la nivel global. Acest model reprezintă o poveste de succes extraordinară, pe care o vom continua acum cu modelul nostru revizuit.

Johannes Neft, membru al Consiliului de Administrație ŠKODA AUTO, responsabil pentru Dezvoltare Tehnică: “Motoarele EVO oferite pentru KODIAQ combină puterea ridicată cu eficiența crescută și cu emisii reduse de CO2 și NOx. Metoda ”twin dosing” de tratare a gazelor de evacuare implementată pentru motoarele diesel reduce emisiile de oxizi de azot cu aproximativ 80%, pe când consumul de combustibil al motoarelor pe benzină este redus, de pildă, datorită presiunii de injecție de 350 bari a combustibilului. Folosim pentru prima dată pentru KODIAQ RS un motor pe benzină ce are grijă ca modelul nostru din vârful gamei să fie mai puternic și totuși mai ușor.”

Oliver Stefani, Directorul departamentului de Design al mărcii ŠKODA: ”Lansând KODIAQ în urmă cu 4 ani am făcut un mare pas înainte în evoluția limbajului de design al mărcii noastre. Dispunând de câteva modificări subtile, iar SUV-ul emană acum un caracter și mai emoțional. Secțiunea frontală nouă a devenit și mai tensionată, iar designul celor patru blocuri optice din față ce au fost acum rearanjate conferă modelului KODIAQ un caracter cu adevărat unic. Noile detalii cu efect de aluminiu din față și din spate conferă automobilului un look off-road robust. Totodată, am adăugat tușe mai dinamice și în spate, datorită noului eleron și a blocurilor optice spate mai ascuțite.”

”Am implementat optimizări la interiorul deja spațios și confortabil oferit și până acum de KODIAQ. Noile cusături contrastante și funcțiile extinse pentru iluminarea ambientală cu LED creează un design atractiv, în timp ce detalii subtile accentuează echilibrat designul de ansamblu al SUV-ului de talie mare. Pentru prima dată oferim și scaune ergonomice pentru KODIAQ. Acestea sunt ajustabile electric și ventilate la cerere și dispun de funcție de masaj.”

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.