Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

SKODA da startul celei de-a doua editii Velo Challenge 2012

Peste 150 de echipe din toată țara sunt așteptate să ia startul în cea de a doua ediție a Skoda Velo Challenge, competiție de ciclism care se va desfășura pe 17 iunie 2012, în pădurea Băneasa.

Organizată ca probă de ștafetă pentru angajații companiilor, Skoda Velo Challenge pune la încercare abilitățile de ciclist ale participanților și testează calitățile de coechipier ale fiecăruia. Formată din patru membri, fiecare echipă din concurs va avea de parcurs, într-un timp limită de patru ore, un total de 40 de kilometri prin pădurea Băneasa, pe potecile înguste și dificile pe timp de ploaie.

Înscrierile au început pe www.facebook.com/Skoda.Velo.Challenge și durează până la 15 iunie. Participanții se vor înscrie într-una dintre categoriile din concurs – feminin, masculin, mixt, în funcție de industria în care activează: bănci, auto, telecom, construcții, media, advertising etc. Pe 17 iunie, startul se va da din fața Academiei de Poliție.

Clasamentul final se va face în funcție de cel mai rapid timp obținut de echipă pentru fiecare categorie. Vor exista și clasamente pe industrii, în funcție de timpul obținut de echipe.

Ediția de anul acesta aduce ca noutăți posibilitatea înscrierii în concurs a angajaților companiilor din industria de publicitate, precum și organizarea unei zone expo, în cadrul căreia participanții pot testa și ulterior cumpăra biciclete, echipamente și accesorii de biking. Marele premiu de anul acesta constă în câștigarea a patru biciclete mountain bike, însă, mai presus de acestea, competiția promovează socializarea și încurajează un stil de viață activ printre angajați.

Evenimentul este susținut de către GarantiBank, Hervis, Olympus Dairy Industry, Gregory’s, NoMad și revista MBike.

Competiția Skoda Velo Challenge 2012 este organizată ca urmare a succesului de care s-a bucurat anul trecut ediția inaugurală, când s-au înscris 142 de echipe din 80 de companii. La eveniment au fost prezenți 570 de participanți și peste 1.000 de suporteri.

Bucuresti, 30.05.2012

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.