Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Skoda auto inregistreaza vanzari-record in prima jumatate a anului 2010

·    378.747 autovehicule au fost livrate la client
·    Creşterea la nivel mondial, în perioada ianuarie-iunie 2010, cifrează circa 15%
 

Škoda Auto reuşeşte un nou record la vânzări, mulţumită celor 378.747 autovehicule vândute la nivel mondial, în prima jumătate a anului 2010. Astfel, volumul vânzărilor creşte cu circa 15% faţă de perioada similară a anului anterior. În iunie, nu mai puţin de 71.320 clienţi s-au decis în favoarea unei maşini Škoda (+ 8,3 %).

„Škoda îşi continuă tendinţa de creştere cu noi cifre-record. Astfel marca a profitat mai ales de cererea foarte bună din China, dar şi de pe multe pieţe din Europa de West şi de Est. Totuşi, în câteva ţări baza este încă destul de slăbită, după dificilul an 2009. În acest sens, cea de-a doua jumătate a anului 2010 aduce cu sine mari provocări. Ne aflăm însă pe un drum foarte bun”, accentuează Reinhard Fleger, Membru responsabil cu vânzările al consiliului de administraţie Škoda Auto a.s.

Piaţa din China a  avut o contribuţie importantă la rezultatele acestea pozitive. Aici creşterea livrărilor s-a ridicat în iunie 2010, faţă de aceeaşi lună a anului precedent, la peste 51%. Aceasta corespunde unui număr de 15.158 autovehicule. În perioada ianuarie-iunie 2010, în China au fost livrate 84.135 unităţi, deci cu 82,3% mai mult faţă de prima jumătate a anului anterior.

Dar şi alte pieţe pe care Škoda este activă se dezvoltă excelent. În regiunile de peste ocean, vânzările au putut fi crescute în primele şase luni cu aproape 50%, până la un număr de 25.000 unităţi. Pieţele Europei de Est şi-au revenit. În iunie, Škoda a crescut în această zonă cu 48,2%. În Rusia au fost vândute de două ori mai multe maşini comparativ cu aceeaşi lună a anului precedent. De asemenea, marca ce poartă săgeata înaripată pe siglă, şi-a îmbunătăţit rezultatele şi în Europa de Vest (fără Germania), crescând cu 34,5% faţă de primele şase luni ale anului 2009 şi atingând cifra de 117.283 autovehicule. Creşteri evidente au fost înregistrate de Škoda şi în Marea Britanie (+ 61,2 %) şi în Spania (inclusiv Insulele Canare; + 50 %).

La fel, şi pe piaţa de acasă, Škoda cunoaşte un trend ascendent. În iunie au fost livrate 5.743 autovehicule. Astfel, cumulat, cifrele de vânzări s-au situat cu 16,6 % peste cele ale anului 2009.

Cea de-a doua piaţă a mărcii tradiţionale ceheşti, din punctul de vedere al volumului de vânzări, este, după China, în continuare, Germania. În iunie au fost înmatriculate aici 13.343 autovehicule purtând însemnele Škoda. Faţă de perioada similiară a anului anterior “normal”, adică fără primă de casare, Škoda a reuşit să îşi sporească cifrele de înmatriculări cu 4,6%, atingând un total de 67.556 unităţi, păstrându-şi astfel poziţia de importator nr. 1 în Germania.

Modelul Škoda care se poziţionează pe primul loc în preferinţele mondiale este Octavia. În primele şase luni ale anului 2010, vânzările acestui model au crescut cu 20%, atingând un total de 158.024 maşini. Şi vânzările SUV-ului compact Yeti au evoluat excelent (25.868 unităţi), la fel ca şi cele ale modelului Superb. Cifrele de vânzări ale modelului aflat la vârful gamei Škoda au crescut pe multe pieţe datorită variantei nou lansate, şi anume Superb Combi, creşterile obţinute fiind de circa 150%, adică 47.830 maşini. De asemenea, în prima jumătate a anului au fost livrate la clienţi 111.967 Fabia, 14.900 Roomster şi 18.738 Octavia Tour.

Bucuresti, 20.07.2010

{mosloadposition user9}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.