Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Škoda Auto: Cifrele de vanzari au inregistrat din nou cresteri

În iulie, cel mai mare producător auto ceh, Škoda Auto, şi-a continuat tendinţa de creştere. Numărul livrărilor către client a crescut constant de la începutul anului, atingând 437.260 de autovehicule la data de 31.07.2010 – cu 13,4 % mai mult decât în anul precedent. Numai în cea de-a şaptea lună a acestui an, Škoda Auto a înregistrat, mulţumită celor 58.513 de unităţi vândute, o creştere de 4,8 % faţă de iulie 2009.

O contribuţie importantă la aceste rezultate pozitive o are piaţa din China. Aici plusul la livrări a fost în iulie 2010, faţă de aceeaşi lună a anului anterior, de 54,3 %. Aceste cifre procentuale corespund unui număr de 15.549 autovehicule. La fel, şi alte pieţe Škoda se dezvoltă excelent. În regiunile de peste ocean, vânzările au crescut în primele 7 luni ale acestui an cu peste 70,4 %, iar în Europa de Est, în ciuda condiţiilor grele de pe piaţă, cu 9,3 %.

Škoda a înregistrat creşteri ale vânzărilor şi pe piaţa de acasă. Clienţilor din Cehia le-au fost livrate în perioada ianuarie – iulie 2010, în total, 34.454 autovehicule, adică cu 11,4 % mai mult decât în perioada similară a anului precedent. Astfel cota de piaţă a mărcii Škoda s-a ridicat în ţara de origine la 35,1 %.

Cea de-a doua piaţă a mărcii tradiţionale ceheşti, din punctul de vedere al volumului de vânzări, este în continuare Germania. În iulie au fost înmatriculate aici 7.667 autovehicule Škoda. Faţă de anul 2009, care a fost un an ieşit din comun datorită primei de casare, vânzările din perioada ianuarie-iulie 2010 au scăzut într-adevăr cu 38 %. Însă în comparaţie cu perioada similiară a anului anterior “normal”, 2008,
Škoda a reuşit să îşi sporească cifrele de înmatriculări la un total de 75.223 autovehicule, păstrându-şi astfel poziţia de importator nr. 1 în Germania.

Modelele Škoda preferate în iulie 2010 (comparativ cu iulie 2009): Octavia (23.988 autovehicule/+11,9 %), Fabia (17.669 autovehicule /-24,7 %), Superb (7.653 autovehicule/+187,6 %), Yeti (3.966 autovehicule), Octavia Tour (2.847 autovehicule/-12,9 %), Roomster (2.390 autovehicule/-46,7 %).

Reinhard Fleger, Membru responsabil cu vânzările al Consiliului de Administraţie Škoda Auto a.s. face bilaţul provizoriu: „Cifrele vorbesc de la sine în privinţa încrederii pe care clienţii din toată lumea o acordă în continuare mărcii Škoda şi produselor sale. Aceast fapt ne motivează în aceeaşi măsură în care ne şi obligă.”

Bucuresti, 17.08.2010

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.