Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

“Sint o baba comunista!” pe marile ecrane si in librarii

Sînt o babă comunistă!, bestsellerul semnat de Dan Lungu, va apărea săptămîna aceasta, în ediţie limitată, la Editura Polirom. Evenimentul va preceda premiera absolută a ecranizării romanului în regia lui Stere Gulea, cu Luminiţa Gheorghiu, Marian Râlea şi Ana Ularu în rolurile principale.

O producţie MediaPro Pictures, filmul Sînt o babă comunistă! va fi lansat de MediaPro Distribution din 23 august, în cinematografele din toată ţara.

Sînt o babă comunistă! se bucură de trei ediţii româneşti apărute la Editura Polirom (2007, 2010, 2011), disponibile şi în format digital. Versiunea franceză a cărţii a fost dublu nominalizată la Premiile Europene Jean Monnet (Franţa, 2008), iar cea poloneză la premiul „Angelus” pentru literatură central europeană, în 2011. În 2009 a fost cel mai tradus roman românesc al anului, apărînd în limbile franceză, germană, spaniolă, maghiară, bulgară, poloneză, italiană, turcă, fiind în curs de apariţie în greacă şi slovenă.

Sînt o babă comunistă! te provoacă să zîmbeşti, să rîzi în hohote, să te întristezi, dar mai ales să-ţi întrerupi, pentru cîteva clipe, lectura şi să ieşi afară spre a te convinge că realitatea e altfel, că oamenii sînt altfel.

„Dan Lungu a scris un roman inteligent despre contradicţia dintre politică şi experienţa personală. O carte plină de umor, care nu rareori stîrneşte hohote de rîs.” (Literaturen)

„Lungu descrie cu subtilă ironie viaţa cotidiană a oamenilor în timpurile postrevoluţionare.” (Freitag)

Dan Lungu (n. 1969, Botoşani) este unul dintre cei mai apreciaţi şi mai traduşi scriitori din noua generaţie, cărţi ale sale fiind publicate în zece limbi: franceză, germană, italiană, spaniolă, poloneză, slovenă, maghiară, bulgară, greacă şi turcă. Mai multe informaţii despre autor aici.

Filmul, realizat după un scenariu semnat de Lucian Dan Teodorovici, Vera Ion şi Stere Gulea, prezintă povestea Emiliei (Luminiţa Gheorghiu), o femeie obişnuită dintr-un oraş de provincie, aflată în febra pregătirilor pentru vizita fiicei ei, emigrată în Canada. Viaţa liniştită de provincie a soţilor Emilia şi Ţucu este dată peste cap atunci cînd fiica lor se întoarce din Statele Unite, împreună cu logodnicul ei american. Ceea ce ar fi trebuit să fie o întîlnire fericită se transformă repede într-o situaţie complicată şi în acelaşi timp amuzantă. Părinţii fetei află că tînărul cuplu trece prin probleme financiare grave, aşa că sînt dispuşi la orice sacrificiu pentru ca viitoarea familie a fiicei lor să nu ducă lipsă de nimic.

Trailerul filmului, aici.

Galeria foto din timpul filmărilor, aici.

Puteţi afla veşti despre lansarea filmului de pe pagina oficială de Facebook:
https://www.facebook.com/suntobabacomunista.

Bucuresti, 12.08.2013
{mosloadposition user9}
By Alina E. Popescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.