Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Și vom muri cu toții în chinuri

Și vom muri cu toții în chinuri

Bogdan Teodorescu
Editura Polirom

Într-o țară europeană ne-numită, dar despre care se spune că are un arc muntos în mijloc, ieșire la mare și este traversată de un fluviu, vine un vizitator. De fapt, corect spus, este revine în țară.

Este un investitor care se cazează într-o stațiune europeană la malul mării și despre care aflăm că dorește să investească într-un bar local.

Acțiunile acestui vizitator sunt urmărite îndeaproape de numeroase persoane. Tot ce face în camera de hotel, la restaurant, unde merge, ce discuții telefonice are, totul este urmărit. Ca într-un film cu spioni. Doar că în realitate.

Într-un birou bine pus la punct dintr-o clădire impozantă dintr-o capitală europeană, un șef primește un raport zilnic despre toate acțiunile vizitatorului. Din discuție rezultă că ar fi vorba și de o implicare politică ținând cont că se face trimitere la liderul unui partid și la contracandidați, mai ales la unul poreclit Maimuțoiul.

Pe lângă aceste personaje interesante avem de a face și cu un al treilea personaj important, refugiatul.

Și vom muri cu toții în chinuri

Ce leagă aceste trei personaje vă lasă aflați din roman. Adaug însă faptul că pregătirea lui Bogdan Teodorescu și numeroasele volume publicate anterior își pun amprenta asupra acțiunii romanului de față. Veți regăsi conspirații politice, veți observa asocieri între media și partide politice și veți remarca prezența unor analize fine asupra unor subiecte importante și actuale, teme economice, politice și sociale (migrație, ură) și puncte de vedere care pot oferi perspective diferite asupra unor chestiuni sensibile. S-ar putea ca unii cititori să fie surprinși de anumite informații sau puncte de vedere prezente în carte.

Capitolele urmăresc, alternativ, rapoartele primite la sediul din capitală Europeană, acțiunile vizitatorului prezentate din diverse perspective, și acțiunile refugiatului. Capitolele dedicate rapoartelor sunt gândite ca un dialog, în timp ce acelea care îl au în centru pe refugiat pun accent mai mult pe psihologie, pe înfățișarea unor întâmplări din trecut și prezent care determină anumite acțiuni ale refugiatului și ale celor ca el. Capitolele dedicate investitorului sunt un mix de dialog și relatări.

Cert este că acțiunea este atât de bine gândită, iar scriitura atât de rafinată, încât nu veți putea lăsa romanul din mână o dată început până când nu veți afla cum se leagă cele trei povești, de ce este investitorul în țară, de ce este el urmărit, și ce va face refugiatul.

Și vom muri cu toții în chinuri este un roman ce poate șoca. Nu uitați că aparențele înșeală. Aproape întotdeauna. Un roman de citit cu atenție!

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.