Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

“Si noi am fost tineri” de Eugenia Busuioceanu

Luni, 28 noiembrie 2011, la ora 11.00, la clubul Ramada-Majestic de pe Calea Victoriei din Bucureşti, Teatrul Naţional Radiofonic vă invită la audiţia premierei "Şi noi am fost tineri" de Eugenia Busuioceanu, adaptarea radiofonică: Marina Spalas, regia artistică: Vasile Manta, în distribuţie: Irina Movilă, Adela Mărculescu, Anca Sigartău, Cosmin Şofron, Ruxandra Sireteanu, Ionuţ Kivu, Monica Ghiuţă, Julieta Strâmbeanu, Mihai Niculescu, George Grigore, Daniela Ioniţă, Marius Călugăriţa.

"Şi noi am fost tineri" de Eugenia Busuioceanu reprezintă fresca unei epoci, saga unor familii, un tablou de viaţă care se desfaşoară între anii celui de-al doilea război mondial şi perioada agitată a zilelor noastre. Evocarea războiului cu tragediile lui, apoi rezistenţa la presiunile ideologice din anii comunismului şi, în fine, complicatele angrenaje sociale din perioada contemporană, favorabilă, din păcate, imposturii şi falselor ierarhii, figurează în piesa Eugeniei Busuioceanu, cu aceeaşi putere de expresie, notabil fiind dialogul între generaţii, epoci, mentalităţi. Avem de a face aici cu iubiri frânte, trădări, opresiunile războiului, atrocităţile Securităţii, activitatea dubioasă a îmbogăţiţilor din perioada actuală, dar şi cu speranţa în triumful binelui, al moralei şi, finalmente, al dragostei.

Spectacolul radiofonic amplifică inteligent emoţia acestor poveşti de viaţă şi de familie, prin atenţia la nuanţe, prin accentele inspirate, prin cortinele muzicale când melancolice, pe firul amintirilor, când frenetice, în ton cu exaltarea perioadei contemporane, iar personajele ne apar vii, calde, apropiate şi ne fac să le urmărim întâmplările cu interes.

Premiera radiofonică a spectacolului "Şi noi am fost tineri" de Eugenia Busuioceanu va avea loc sâmbătă, 3 decembrie 2011, la ora 23.00, la Radio România Actualităţi.

Regia de montaj: Florina Istodor. Regia de studio: Janina Dicu. Regia muzicală: Patricia Prundea. Producţia şi coloana sonoră: Vasile Manta. Redactor: Domnica Ţundrea.

Bucuresti, 23.11.2011

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.