Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Sfaturi de Valentine’s Day pentru retailerii online

Sfaturi de Valentine’s Day pentru retailerii online

Sărbătoarea de Valentine’s Day a intrat de curând în practicile de consum ale românilor, iar comercianții și, în special, retailerii online vin cu tot mai multe oferte. Totuși, pentru a maximiza cea mai importantă zi de shopping din februarie, ar trebui să țină cont de câteva direcții. Liviu Taloi, fondator ECOMpedia, vorbește despre tendințele în e-commerce și explică ce strategii ar trebui să aplice comercianții pentru a fi pregătiți.

„Conform Google Trends, evoluția de-a lungul anilor a vânzărilor online din România, pentru această sărbătoare, a fost pe un trend ascendent. Cu toate acestea, în acest an preconizez că vom asista la o mică scădere. Vor fi încasări cu circa 10-15% mai puțin decât în aceeași perioadă a anului trecut, iar vânzările online nu cred că vor depăși 10 milioane de euro. Este o ocazie excelentă pentru mediul e-commerce să se «dezmorțească» după luna ianuarie, de aceea comercianții ar trebui să profite de această zi“, a declarat Liviu Taloi, fondator ECOMpedia.


Analiza datelor de pe motorul de căutare Google arată că, în ultimii ani, vânzările de Valentine’s Day au crescut, ajungând la un maxim de 10% din totalul pe care comercianții îl încasează cu ocazia sărbătorilor mari de peste an, respectiv Crăciunul și Paștele. Asemenea celorlaltor sărbători care încurajează comerțul online, Valentine’s Day poate angrena campanii online dedicate. Succesul acestora depinde de cât aleg retailerii online să investească și pentru care produse. De exemplu, magazinele de nișă care desfășoară astfel de campanii, pot ajunge la creșteri importante ale cifrei de afaceri, uneori chiar și de 50% din vânzările de peste an.

Promovare timp de două săptămâni, pe canale media diferite

Retailerii care comercializează produse la mare căutare pentru 14 februarie – cum ar fi florăriile online, magazinele cu accesorii, retailerii din sectoarele fashion, home&deco și cadouri – au un avantaj când desfășoară campanii personalizate de promovare. Extrem de populare sunt și magazinele care au în portofoliu lenjerie intimă, costume tematice sau chiar produse erotice.


Pentru promovare, sunt recomandate campaniile din online unde predomină marketingul vizual, pe platformele de social media, Facebook, Instagram și Pinterest. Aceste campanii ar putea să înceapă în jurul datei de 1 februarie.

Pe Facebook, cea mai populară rețea socială din România, ar trebui derulate campanii care încurajează interacțiunea și dialogul, prin care clienții pot găsi idei de cadouri potrivite. Pe măsură ce interesul comercial crește, cresc și căutările pe motoarele de căutare, comercianții fiind sfătuiți să investească și în publicitatea de tip Adwords. Căutările se fac în doi pași. În primă instanță, atunci când sunt căutate ideile de cadou, se folosește o formulă de tipul „[nume] idee cadou”. După ce ideea a fost identificată, se adaugă cuvinte precum „pret”, „cost”, „ieftin”. Acesta este, pe scurt, mecanismul care generează comenzi pe platformele retailerilor online.

În ceea ce privește coșul mediu pentru Valentine’s Day, datele din anii precedenți au arătat că oscilează între 80 și 150 de lei. Sunt însă categorii și nișe pentru care valorile cresc, cum ar fi florăriile online, magazine premium cu accesorii sau restaurante. În cazul retailerilor din sectorul electro IT, comanda medie va fi semnificativ mai mare decât a celorlalți comercianți, până la 400 – 500 de lei, în cazul în care aceștia aleg să desfășoare campanii online de promovare cu ocazia Valentine’s Day.


Cumpărătorii ar trebui să caute din timp produsele pe care și le doresc și să verifice cu atenție stocurile. Dacă în dreptul produsul afișat apare textul „stoc furnizor“, înseamnă că există posibilitatea ca magazinul să nu-l aibă în depozit, ceea ce presupune un timp de livrare mai mare. E recomandat ca cercetarea și cumpărarea de cadouri să se deruleze până pe 10 februarie, cel mult, astfel încât produsele să poată fi livrate de curieri în timp util.

Despre ECOMpedia

ECOMpedia.ro este un site axat pe domeniile e-commerce si marketing online. Vizate sunt piața de e-commerce, business, marketing şi comunicare, usability și optimizarea conversiilor, dar și registrul tehnic, care are în vedere realizarea propriu-zisă a unui magazin online sau alegerea platformei de e-commerce.

Platforma reunește specialiști din domeniile vizate, persoane interesate de astfel de informații precum viitorii specialisti, antreprenori etc. Platforma își propune să furnizeze raspunsuri pentru toate intrebarile ce tin de comertul electronic.

Pentru detalii, poate fi accesat site-ul ECOMpedia sau pagina de Facebook.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.