Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

„Sfantul Ioan Botezatorul – Inaintemergatorul Domnului” de Ina Sterescu

Duminică, 6 ianuarie, de la ora 9.08, la România Actualităţi, Teatrul Naţional Radiofonic pentru copii vă invită să ascultaţi, în premieră, spectacolul: „Sfântul Ioan Botezătorul – Înaintemergătorul Domnului” scenariu de Ina Sterescu.

În distribuţie: Dan Condurache, Ionuţ Kivu, Ruxandra Sireteanu, Dan Aştilean, Cătălina Mustaţă, Violeta Berbiuc, Mihai Niculescu, George Grigore, Ion Chelaru, Daniela Ioniţă, Ştefan Velniciuc, Ion Murgescu, Gavriil Pinte.

Redactor şi producător: Irina Soare. Regia de studio: Renata Rusu. Regia muzicală: Patricia Prundea. Coloana sonoră şi regia artistică: Vasile Manta

Iată că am ajuns, şi în acest an, aproape de hotarul tăramului magic al sărbătorilor de iarnă. Momentul care deschide poarta spre acest ţinut de basm, este praznicul Sfantului Ierarh Nicolae, care vine, pentru copii şi nu numai, cu daruri aduse de un moş simpatic, chiar dacă nu la fel de îngăduitor ca Moşul Crăciun care îi urmează, de vreme ce în tolba lui se găsesc adeseori şi nuieluşe, fie ele chiar împodobite cu fundiţe. Poarta de ieşire însă, din această minunată ţară a colindelor şi a bucuriei este străjuită de două dintre sărbătorile fundamentale ale creştinismului, în care un loc central îl ocupă Sfântul Ioan Botezătorul şi anume Botezul Domnului şi Soborul Sfântului Ioan Botezătorul. Model de smerenie şi pocăinţă, de sfinţenie si demnitate umană, Sfântul Ioan Botezătorul a îndeplinit, până la capăt, misiunea care i-a fost încredinţată de Dumnezeu, aceea de a vesti sosirea şi de a pregăti calea lui Mesia cel îndelung aşteptat.

Spectacolul radiofonic „Sfântul Ioan Botezătorul – Inaintemergătorul Domnului” readuce, în memoria ascultătorilor viaţa, faptele şi martiriul sfântului, considerat de părinţii bisericii drept ultimul mare prooroc, cel care a unit Vechiul şi Noul Testament şi a fost supranumit Inaintemergătorul şi Botezătorul Domnului.

Premiera face parte dintr-un ciclu de spectacole, dedicat celor mai importante momente din istoria creştinismului dar şi sfinţilor şi martirilor care au construit, prin jertfa lor, cele două milenii de existenţă a bisericii noastre. În cadrul acestui proiect, iniţiat în anul 2000, au fost realizate, până acum, douăsprezece montări, ale căror scenarii sunt semnate de scriitoarea Ina Sterescu, cea care a realizat, timp de mai multe decenii, cu talent şi profesionalism, emisiuni în cadrul Redacţiilor emisiunilor pentru copii dar şi religioase la Televiziunea Română. Din echipa de realizatori a proiectului mai fac parte: Violeta Berbiuc şi Renata Rusu – regizori de studio, Patricia Prundea şi George Marcu – regizori muzicali, Vasile Manta – regizor artistic, Irina Soare – redactor şi producător.

Bucuresti, 03.01.2013

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.