Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Sezonul parcurilor pentru caini a fost astazi deschis oficial

Sâmbătă, 11 iunie 2011, Pedigree® şi Administraţia Domeniului Public (ADP) sector 2 împreună cu posesorii şi iubitorii de animale de companie, au deschis oficial SEZONUL PARCURILOR pentru câini, prin intermediul unui eveniment special, găzduit de Parcul Morarilor din sectorul 2.

Sub sloganul „Câinele tău merită un parc doar al lui!”, actriţa Nuami Dinescu, gazda evenimentului, împreună cu medicul veterinar Robert Mocanu, au dat startul unor concursuri inedite pentru căţei, dar şi pentru stăpânii acestora.

La concursul de traseu, organizat in spaţiul de joacă din incinta parcului pentru câini, patrupezii şi-au arătat aptitudinile, iar cei mai timizi din ei au fost răsfăţaţi cu aplauze şi încurajaţi de stăpânii lor. Cele două serii de concurs, pentru câinii de talie mare şi câinii de talie mică, au demonstrat cât de puternică este legătura dintre stăpân şi câine, aceştia simţind cu toţii beneficiile unor zone de joacă special amenajate. Concursul pentru “Cel mai bun stăpân” a testat atât responsabilitatea proprietarilor de câini faţă de animalele lor de companie, cât şi cunoştinţele acestora legate de îngrijirea prietenilor cu patru lăbuţe.

Locurile special amenajate pentru câini din cele trei parcuri din sectorul 2, Parcul Morarilor, Parcul Grădina Icoanei şi Parcul Obor, fac parte dintr-un proiect demarat încă din anul 2008, acesta propunându-şi să educe şi să responsabilizeze proprietarii de animale de companie.

„Te rugăm curaţă după câinele tău. El nu poate.”

Zonele dedicate câinilor din incinta parcurilor sunt semnalizate şi îngrădite, oferind stăpânilor ocazia să-şi petreacă timpul liber alături de animalul de companie într-un mod activ şi antrenant, în deplină siguranţă. În incinta acestor spaţii de joacă şi plimbare au fost amplasate o serie de facilităţi menite să ajute posesorii de animale: fântâni cu apă potabilă dotate cu dispozitive speciale pentru animale, mese de periaj şi aşteptare, obstacole de sărit pentru câinii jucăuşi, bănci, coşuri de gunoi, pungi de plastic de unică folosinţă pentru a putea curăţa cu uşurinţă după câine.

Pedigree® şi ADP sector 2 curăţă şi întreţin săptămânal aceste zone dedicate câinilor din cele 3 parcuri, iar de-a lungul acestei iniţiative au avut parte de sprijinul comunităţii, dorinţa comună fiind aceea de a oferi atât animalelor cât şi oamenilor un mediu sigur şi curat pentru petrecerea timpului liber.

Medicul veterinar Robert Mocanu, a răspuns întrebărilor celor prezenţi în legătură cu creşterea şi îngrijirea corespunzătoare a animalelor şi a oferit consultaţii gratuite şi recomandări cu privire la hrana ce trebuie administrată în funcţie de talie şi specificul rasei. De asemnea, medicul veterinar a verificat tensiunea căţeilor prezenţi cu ajutorul unui aparat care se fixează pe coadă sau pe lăbuţă şi poate identifica dacă sunt probleme de sănătate.

Sezonul Parcurilor se va închide oficial în luna octombrie, cu ocazia Zilei Mondiale a animalelor de companie, în acest interval urmând a fi organizate şi alte evenimente dedicate câinilor,cei mai buni prieteni ai omului.

Bucuresti, 11.06.2011

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.