Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Sezonul 18 al serialului „Crimele din Midsomer” are premiera în iunie, la DIVA, cu o intrigă sinistră, plină de secrete și minciuni

Răpiri, OZN-uri şi o cursă internaţională de ciclism sunt doar câteva dintre situaţiile în care ajung să fie implicaţi inspectorul John Barnaby şi sergentului Charlie Nelson, în sezonul 18 al serialului Crimele din Midsomer, care începe, în premieră la DIVA, marți, 28 iunie, la ora 21:00.

Neil Dudgeon (Barnaby) şi Gwilym Lee (Nelson) revin într-un sezon extins, de 6 episoade, creat de Bentley Productions. Celor doi poliţişti pricepuţi li se alătură în acest sezon noul patolog Dr. Kam Karimore, interpretat de Manjinder Virk. Soţia lui Barnaby, Sarah (Fiona Dolman), revine şi ea, alături de micuţa Betty şi, bineînţeles, de simpaticul patruped al familiei, Sykes.


Și acest sezon din Crimele din Midsomer este plin de actori de valoare, în roluri episodice: Helen Baxendale, Diana Quick, Navin Chowdhry, Alison Steadman, Steve Oram, Michelle Collins, Steve Toussaint, Tessa Peake-Jones, Joe McGann, Olivia Vinall, Cheri Lunghi, David Bamber, Adrian Scarborough, Saskia Reeves, Julia Sawalha, Ralf Little, Malcolm Sinclair, Michael Higgs, Sean Gleeson, Michelle Holmes şi Meera Syal.

În primul episod al sezonului, intitulat Habeas Corpus, când corpul bogatului proprietar de terenuri Gregory Lancaster dispare în noaptea morţii acestuia, un sinistru ghem de secrete şi minciuni iese la iveală în sătucul Little Malton. Aflaţi în căutarea criminalului, inspectorul Barnaby, sergentul Nelson şi noul medic patolog Kam Karimore sunt atraşi în lumea macabră a hoţilor de cadavre.

Urmăriți marți, 28 iunie, de la ora 21:00, premiera sezonului 18 al serialului Crimele din Midsomer, la DIVA! În fiecare marți va fi difuzat câte un episod.

CRIMELE DIN MIDSOMER

SEZONUL 18

DOSAR DE PRESĂ

Răpiri, OZN-uri şi o cursă internaţională de ciclism sunt doar câteva dintre situaţiile în care ajung să fie implicaţi inspectorul John Barnaby şi sergentului Charlie Nelson, în a 18-a serie din „CRIMELE DIN MIDSOMER”. Neil Dudgeon (Barnaby) şi Gwilym Lee (Nelson) revin într-un sezon extins, de 6 episoade, creat de Bentley Productions (parte a All3media). Celor doi poliţişti pricepuţi li se alătură în acest sezon noul patolog Dr. Kam Karimore, interpretat de Manjinder Virk. Soţia lui Barnaby, Sarah (Fiona Dolman), revine şi ea, alături de micuţa Betty şi – bineînţeles – de simpaticul patruped al familiei, Sykes.
Ca întotdeauna, acest sezon din „CRIMELE DIN MIDSOMER” este plin de actori de valoare, în roluri episodice: Helen Baxendale, Diana Quick, Navin Chowdhry, Alison Steadman, Steve Oram, Michelle Collins, Steve Toussaint, Tessa Peake-Jones, Joe McGann, Olivia Vinall, Cheri Lunghi, David Bamber, Adrian Scarborough, Saskia Reeves, Julia Sawalha, Ralf Little, Malcolm Sinclair, Michael Higgs, Sean Gleeson, Michelle Holmes şi Meera Syal.

Producătorul executiv Jo Wright, despre noul sezon:
„Am primit undă verde pentru 6 episoade, ceea ce a însemnat că am putut explora multe poveşti noi şi am avut destul timp pentru introducerea noului patolog din poveste, Dr. Kam Karrimore. Este un mare plus adus echipei… Când o vedem prima dată, este doar o pereche de picioare sub un pat… se implică 100% în orice situaţie şi are o relaţie competitivă şi intensă cu sergentul Nelson! Acest sezon a fost plin de atracţii… cum am putea depăşi un episod despre OZN-uri, în care apare Alison Steadman? Avem poveşti mortuare despre cascadoriile mortale la un bâlci, despre sculpturi vii, despre o cursă de ciclism prin Midsomer şi despre descoperirea unor oase faimoase…”

Producătorul executiv Jo Wright, despre cum îi vin echipei toate aceste idei despre crime ingenioase:
„Ideea cursei de ciclism Tour de Midsomer mi-a venit după ce, anul trecut, am fost în Yorkshire fic înainte de Le Tour şi am văzut cum toţi localnicii făceau mare tam-tam pe tema cursei şi a celebrelor oase ale lui Richard al III-lea, care fuseseră descoperite recent. Scenariştii şi echipa de design ne-au ajutat foarte mult, toţi avem imaginaţii dezvoltate!”

Jo Wright explică esenţa popularului serial „CRIMELE DIN MIDSOMER”:
„Cred că serialul e unic faţă de altele şi se adresează multor oameni. M-am bucurat când Dame Maggie Smith ne-a spus că îi place Reginei, iar Alan Bennett a spus şi el de multe ori că este fan. Este genul de serial care poate fi urmărit cu plăcere de telespectatori de toate vârstele. Avem personaje excentrice şi case frumoase de la ţară, o varietate de actori talentaţi în roluri episodice, peisaje rurale uimitoare şi e mereu distractiv să ghiceşti cine-i vinovatul. În plus, poveştile despre familia completă a lui Barnaby – care îi include pe căţelul Syke şi micuţa Betty – sunt ceva neobişnuit în serialele poliţiste. Ne asigurăm că scenariştii noştri ştiu că în inima poveştii avem un locşor călduţă în care ne putem întoarce oricând. Toţi iubim să lucrăm la serial şi cred că asta se simte.”

Producătorul Phil Hunter explică de ce are cel mai bun job de pe micul ecran:
„Filmăm în sătucuri foarte pitoreşti şi avem acces în case uluitor de frumoase, clădiri impunătoare şi cu valoare istorică. Când la asta adaugi cât de distractiv e să spui poveşti despre morţi spectaculoase, în care Barnaby şi Nelson caută inteligent adevărul, obţii amestecul perfect care fac din «CRIMELE DIN MIDSOMER» un serial pe care îl facem cu plăcere şi, sperăm, care e urmărit cu plăcere. Dar scopul nostru este să producem episoade deosebite, care se petrec în locuri interesante. În acest sezon, descoperim că în Midsomer se află o stâncă de 30 m botezată «Molton Scar» şi fostă bază militară secretă intitulată «RAF Cooper Hill». În căutarea acestor locaţii ajungem în locuri fascinate, azi filmăm pe marginea unei cariere părăsite, mâine suntem într-un fost buncăr nuclear. Această diversitate oferă echipei imagini şi provocări interesante. Fie că zburăm cu un OZN deasupra Parcului Negru de lângă Pinewood, fie că realizăm un parc cu sculpturi din nimic sau filmăm pe un motodrom, avem parte de provocări practice şi creative care pot fi rezolvate doar cu ajutorul unei echipe extrem de creative şi de muncitoare. Serialul este binecunoscut pentru morţile sale ciudate şi trăsnite şi pentru modurile noi de a omorî oamenii pe care le inventăm, dar e important şi ca ucigaşul să aibă un motiv puternic pentru crimă. Oricât de excentrice ar fi, personajele acestea colorate trebuie să aibă greutate, trebuie să poţi crede în ele şi în motivele lor pentru a comite o crimă, asta e o parte fundamentală a poveştilor pe care le spunem. Să produc «CRIMELE DIN MIDSOMER» e o uimitoare provocare creativă, o parte importantă a ceea ce ne motivează pe toţi pe platou fiind faptul că serialul este atât de iubit de fani şi de actorii care apar în distribuţie.”

În primul episod, „Habeas Corpus”, corpul unui proprietar de terenuri înstărit dispare în noaptea morţii acestuia, iar în sătucul Little Malton iese la iveală un sinistru ghem de secrete şi minciuni.

În al doilea episod, „The Incident at Cooper Hill”, pe cerul de deasupra Cooper Hill, celebru pentru OZN-urile văzute aici, sunt observate lumini misterioase. Când un pădurar din zonă moare în mod ciudat, oamenii care au văzut OZN-ul sunt convinşi că extratereştrii sunt de vină.

În al treilea episod, „Breaking the Chain”, o competiţie internaţională de ciclism ajunge în satul Burwood Mantle, din Midsomer. Când liderul cursei e ucis, inspectorul Barnaby şi sergentul Nelson se trezesc implicaţi într-o lume competitivă a şantajului, mitei şi vărsării de sânge, în care lumea face orice pentru a câştiga.

În episodul 4, „A Dying Art”, arta umple oraşul pitoresc Angel’s Rise, din Midsomer, după ce aici se deschide un nou Parc al Sculpturilor. Dar când lansarea e întunecată de o crimă, arta începe să imite moartea.

În penultimul episod, „Saints and Sinners”, la un sit arheologic din satul Midsomer Cicely sunt descoperite oasele unui sfânt. Inspectorul Barnaby şi sergentul Nelson îşi dau rapid seama că nu doar scheletele au fost îngropate acum mulţi ani în pământul de aici.

Iar în ultimul episod, „Harvest of the Souls”, târgul anual şi ai lui motociclişti neînfricaţi ai motodromului sosesc în satul Whitcombe Mallet, din Midsomer. Când proprietarul unui centru ecvestru e călcat în picioare de un cal, inspectorul Barnaby şi sergentul Nelson trebuie să descâlcească o duşmănie veche, în care nimic nu e ceea ce pare…

Serialul „CRIMELE DIN MIDSOMER” este distribuit în peste 220 de teritorii din întreaga lume şi este unul dintre cele mai bune programe TV exportate de britanici. Ultimul sezon a atras un rating de 6,5 milioane de telespectatori pe ITV. „CRIMELE DIN MIDSOMER” este produs de Phil Hunter (Doctors, Holby City), iar Jo Wright este producător executiv şi director al Bentley Productions. Echipa de scenarişti îi include pe Rachel Cuperman, Sally Griffiths, Chris Murray, Paul Logue, Jeff Povey, Caleb Ranson şi Lisa Holdsworth. Regizori sunt Alex Pillai, Renny Rye, Matt Carter, Rob Evans şi Nick Laughland.

Biografiile actorilor

Neil Dudgeon, în rolul inspectorului-şef John Barnaby
Neil a fost Jim Riley în serialul Life of Riley, iar printre celelalte roluri ale sale se numără cele din The Mrs. Bradley Mysteries, The Gift, The Nativity, Common as Muck, The Street, Messiah, Roman’s Empire, Out of the Blue, Resnick, Sorted şi premiatul film Son of Rambow. Pe scena teatrală, a jucat în Road şi Blasted (la Royal Court) şi Closer (la Teatrul Naţional). Când nu lucrează, Neil se distrează în compania familiei şi îşi practică hobby-urile. „Momentan, pasiunea mea este arta şi îmi place să merg la expoziţii şi galerii. Îmi place în continuare fotbalul; am abonament la meciurile echipei Fulham şi merg când pot. Când filmările încep mai târziu, merg şi la sală, dar apoi stric toată munca bine făcută atunci când ajung pe platouri şi mănânc un sandviş cu şuncă!”, spune el.

Gwilym Lee, în rolul sergentului Charlie Nelson
Actorul britanic s-a născut la Londra în 1983 și a mai jucat în producțiile Restless, Fresh Meat, The Hollow Crown și The Tourist.

Fiona Dolman, în rolul lui Sarah Barnaby
Rolul lui Sarah Barnaby din „CRIMELE DIN MIDSOMER” a învăţat-o multe pe actriţa Fiona Dolman. Fiona a mai jucat în Heartbeat, The Royal Today, Holby City, Doctors, New Tricks, Coronation Street, Paradox, Waterloo Road şi filmul Ways to Live Forever.

Tamzin Malleson, în rolul Dr. Kate Wilding
Tamzin trăieşte la ţară, în Gloucestershire, cu iubitul ei (actorul Keith Allen) şi fiica lor, Teddie. Când nu filmează, îşi petrece timpul pictând şi prin curtea micii ferme a familiei, unde cresc porci şi îşi cultivă singuri legumele. Actriţa a mai jucat în Teachers, Bodies, Dangerfield, Always & Everyone, Agatha Christie’s Poirot, The Vice, Boy Meets Girl şi 7lives.

Natalie Mendoza, în rolul Sasha Fleetwood
Natalie Mendoza spune că seria „CRIMELE DIN MIDSOMER” a ajutat-o să revină la actorie, după ce s-a rănit pe scenă în timpul muzicalului Spiderman, de pe Broadway. „Am crescut în Australia, dar am făcut teatru la Bristol Old Vic, aşa că – deşi acum locuiesc în Los Angeles – Marea Britanie va fi întotdeauna ca o a doua casă pentru mine”, spune Natalie. Actriţa a jucat în diverse muzicaluri şi, în plus, a putut fi văzută în Hotel Babylon, Fearless, The Descent, BeastMaster şi Surviving Evil.

Biografiile membrilor echipei

Producător – Jo Wright
Jo Wright a făcut parte din echipa redusă care a lansat Channel 4. De acolo, a plecat pe un post de asistent de producţie la Thames TV, la premiata serie de documentare British Cinema, care a fost regizată de Richard Attenborough, Alan Parker şi Lindsay Anderson. Richard Attenborough a rugat-o să producă şi să regizeze pentru BBC un documentar despre filmul lui, Cry Freedom, a cărui acţiune avea loc în Africa de Sud. Ulterior, a colaborat cu Selectv pentru a produce Tracey Ullman: A Class Act (pentru HBO) şi Lovejoy (pentru BBC). După ce a produs primul sezon din serialul dramatic poliţist Out of the Blue, a devenit producător executiv la serialele dramatice BBC şi a lucrat la diferite proiecte, ca filmul TV Doctor Who (făcut în SUA, cu Fox) şi laureatul The Sculptress. Apoi a fost numită director de seriale dramatice la BBC, fiind responsabilă de peste 200 de ore din serialele dramatice realizate anual de postul britanic (ca Eastenders, Casualty, This Life, Silent Witness şi City Central).
Jo a produs apoi serialul dramatic 55 Degrees North la BBC1. De atunci, a fost consultant al postului Lifetime TV în Los Angeles, unde a pus pe picioare mini-seria câştigătoare a Premiului Emmy Human Trafficking. Apoi a făcut pentru BBC o peliculă scrisă de John Fortune, în Africa de Sud, despre încercarea de lovitură de stat din Guineea Ecuatorială: COUP!, în care au jucat Jared Harris şi Robert Bathurst. A revenit în Africa de Sud pentru producţia episodului-pilot al serialului dramatic Life is Wild, pentru postul american CW, care a primit apoi comanda pentru un sezon întreg.

Regizor – Alex Pillai
Alex Pillai regizează din 1994 încoace. În 1995, a regizat pelicula TV Flight, apoi a stat în spatele a mai multor seriale, ca The Last Train, Blue Murder, Silent Witness şi Trial & Retribution. A regizat şi două episoade din serialul Robin Hood.  În 2011, Pillai a regizat producţia Victim. În plus, a regizat trei episoade din serialul Merlin. „The Dark Rider” este primul episod pe care îl regizează pentru „CRIMELE DIN MIDSOMER”.

Scenarist – Michael Aitkens
Cariera de scenarist a lui Michael Aitkens are peste 40 de ani. La începutul anilor ’80, a lucrat pentru longeviva soap-operă australiană A Country Practice. Ulterior, a scris pentru serialul TV Bust, centrat pe viaţa unui afacerist falit. A mai lucrat pentru toate cele şase episoade din The River, serial cu David Essex. În anii ’90, Aitkens a scris pentru trei seriale TV: Waiting for God, Class Act şi A Perfect State. Înainte de scenariile pentru „CRIMELE DIN MIDSOMER”, a lucrat la serialul Murder in Suburbia. A scris opt episoade din „CRIMELE DIN MIDSOMER”, printre care se numără „Dark Secrets” şi „The Sword of Guillaume”.

Regizor – Renny Rye
Renny Rye a regizat numeroase seriale cu audienţe mari de pe micul ecran britanic, printre care: Agatha Christie: Poirot, The Other Side of Paradise, Lipstick on Your Collar, Karaoke, Cold Lazarus, Oliver Twist, Silent Witness şi Vital Signs. A câştigat un BAFTA pentru „cel mai bun program TV pentru copii”, cu adaptarea BBC a cărţii lui John Masefield, The Box of Delights. Lucrează la „CRIMELE DIN MIDSOMER” din 2004.

Sinopsisuri episodice

1. Habeas Corpus
Când corpul bogatului proprietar de terenuri Gregory Lancaster dispare în noaptea morţii acestuia, un sinistru ghem de secrete şi minciuni iese la iveală în sătucul Little Malton. Aflaţi în căutarea criminalului, inspectorul Barnaby, sergentul Nelson şi noul medic patolog Kam Karimore sunt atraşi în lumea macabră a hoţilor de cadavre.

2. Incident at Cooper Hill
Lumini misterioase sunt observate pe cerul de deasupra Cooper Hill, celebru pentru OZN-urile văzute aici. Când un pădurar din zonă moare în mod ciudat, oamenii care au văzut OZN-ul sunt convinşi că extratereştrii sunt de vină. Aflaţi în căutarea adevărului, inspectorul Barnaby şi sergentul Nelson descoperă suspiciuni, trădări şi secrete demult îngropate.

3. Breaking the Chain
O competiţie internaţională de ciclism ajunge în satul Burwood Mantle, din Midsomer. Când liderul cursei e ucis, inspectorul Barnaby şi sergentul Nelson se trezesc implicaţi într-o lume competitivă a şantajului, mitei şi vărsării de sânge, în care lumea face orice pentru a câştiga.

4. A Dying Art
Marea deschidere a unui nou Parc al Sculpturilor este distrusă, după ce o crimă are loc în oraşul pitoresc Angel’s Rise, din Midsomer.

5. Saints and Sinners
La un sit arheologic din satul Midsomer Cicely sunt descoperite oasele unui sfânt, ceea ce provoacă senzaţie. Dar când liderul şantierului este omorât, inspectorul Barnaby şi sergentul Nelson îşi dau rapid seama că nu doar scheletele au fost îngropate acum mulţi ani în pământul de aici.

6. Harvest of Souls
Târgul anual al recoltei şi motocicliştii neînfricaţi ai motodromului sosesc în satul Whitcombe Mallet, din Midsomer. Când proprietarul unui centru ecvestru e călcat în picioare de calul său, inspectorul Barnaby şi sergentul Nelson trebuie să descâlcească o duşmănie veche, în care nimic nu e ceea ce pare…

By Liliana K

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.