Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Serviciile de îngrijire la domiciliu dedicate persoanelor vârstnice, între nevoia reală şi decizia politică

• 1500 de persoane din 30 de comune şi sate din judeţele Vâlcea, Ilfov, Buzău, Giurgiu şi Călăraşi au fost informate despre serviciile sociale, îngrijirea la domiciliu şi beneficiile acestora la nivel comunitar;
• Peste 100 de reprezentanţi ai autorităţilor locale au participat la întâlniri privind dezvoltarea serviciilor de îngrijire la domiciliu dedicate persoanelor vârstnice;
• 70 de persoane – îngrijitori, asistenţi sociali şi aparţinători din Covasna, Harghita, Mureş au fost instruiţi şi pregătiţi pentru a furniza asistenţă permanentă;
• 30 de persoane care suferă de Alzheimer sau alte tipuri de demenţă au beneficiat de îngrijire şi supraveghere permanentă.

Asociaţia Caritas Alba Iulia – Asistenţă Medicală şi Socială, în parteneriat cu Asociaţia Four Change, anunţă rezultatele proiectului „Dezvoltăm reţele interregionale pentru acces crescut la servicii sociale în România”, finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014 în cadrul Fondului ONG în România.

Proiectul se deruleaza în perioada 1 martie 2015 – 30 aprilie 2016 şi şi-a propus creşterea accesului la servicii sociale în 7 judeţe din centrul, sudul şi sud-estul României în vederea îmbunatăţirii calităţii vieţii pentru persoanele vârstnice sau persoanele dependente.

Prin intermediul proiectului a fost creat un nou serviciu pilot, care să răspundă nevoilor speciale ale persoanelor care suferă de diferite tipuri de dementă (precum Alzheimer sau alte tipuri de dementă). Astfel, 30 de persoane aflate în situaţie de vulnerabilitate din judeţul Harghita au beneficiat de un cadru de îngrijire combinat între serviciile furnizate în centrul de zi şi supravegherea la domiciliu beneficiarului.

„Grija faţă de altul, solidaritatea, nu se învaţă citind, ci învăţând, trăind”, a declarat PÉTER György, Director Asociaţia Caritas Alba Iulia – Asistenţă Medicală şi Socială.

De asemenea, în cele 14 luni de proiect a fost derulată o amplă campanie de promovare şi conştientizare privind serviciile sociale, dar mai ales serviciile de îngrijire la domiciliu dedicate persoanelor vârstnice. Campania s-a derulat în peste 30 de comune şi sate din judeţele Vâlcea, Ilfov, Buzău, Giurgiu şi Călăraşi şi a implicat atât beneficiari şi aparţinători dar şi decidenţi locali, cum ar fi primari, consilieri locali, secretari ai primăriilor şi asistenţi sociali.

Mai mult, 22 de reprezentanți ai autorităților publice din 15 comunități au participat în perioada 23 martie – 8 Aprilie 2016 la Programul de instruire Dezvoltarea serviciilor de îngrijire pentru vârstnici, constând într-o sesiune de instruire teoretică și o vizită de studiu în judeţul Harghita.

„Acest program de instruire ne-a sensibilizat și ne va mobiliza foarte mult pentru inițierea și convingerea autorităților locale de decizie, privind necesitatea iminentă de înființare a Serviciilor Socio – medicale de Îngrijire la domiciliu pentru persoanele in nevoie din comunitățile locale”, a declarat domnul Vasile Diaconu, Asistent Social, Consilier Local Comună Mânzăleşti, Vicepreşedinte al Sucursalei Judeţene a Asistenţilor Sociali Buzău – ialomiţa.

Documentul de politică publică „Îngrijirea la domiciliu pentru vârstnici – de la nevoia socială la prioritatea pe agenda publică și politică la nivel local”, realizat în cadrul proiectului atrage atenţia asupra problemelor cu care se confruntă autorităţile locale din judeţele Vâlcea, Ilfov, Buzău, Giurgiu şi Călăraşi, cum ar fi: interesul scăzut al factorului politic (Primar, Consiliul Local, Consiliul Județean) pentru dezvoltarea serviciilor de îngrijire la domiciliu, capacitatea scăzută a autorităților locale de a rezolva nevoi sociale prin servicii sociale, bugetele reduse alocate comunităților rurale sau numărul mic sau inexistent al furnizorilor privați de servicii sociale de îngrijire la domiciliu.

„Reprezentanţii autorităţilor locale sunt pilonul principal în dezvoltarea serviciilor sociale dedicate persoanelor vârstnice. Aceştia trebuie să conştientizeze nevoile persoanelor vârstnice, să se implice în soluţionarea acestor nevoi, să înţeleagă că asistenţa socială nu înseamnă prestaţii sociale, dar mai mult decât atât să fie deschise colaborării cu organizaţiile neguvernamentale”, Diana Secal, Expert servicii sociale, Asociaţia Four Change.

Totodată documentul propune soluţii şi recomandări privind dezvoltarea şi susţinerea serviciilor sociale la nivel local, cum ar fi:
• Susținerea dezvoltării furnizorilor privați de servicii sociale şi medicale, cu precădere în mediu rural.
• Implicarea Consiliilor Județene în dezvoltarea serviciilor de îngrijire la domiciliu cu precedere a celor din mediul rural.
• Stimularea dezvoltării de către autoritățile publice a serviciilor la nivel local prin acordarea anuală a unui premiu în bani autorităților locale care au sprijinit dezvoltarea serviciilor pentru vârstnici.
• Dezvoltarea capacității reprezentanților autorităților publice de a evalua, planifica și realiză servicii sociale adresate vârstnicilor, inclusiv îngrijire la domiciliu.

Organizaţia Caritas Alba Iulia este o organizaţie neguvernamentală, de utilitate publică, înfiinţată de Arhiepiscopia Romano Catolică din Alba Iulia. Misiunea Organizaţiei Caritas Alba Iulia este promovarea carităţii şi dreptăţii sociale. În prezent organizaţia derulează proiecte complexe în domeniul asistenţei sociale în 6 judeţe ale ţării (Alba, Cluj, Covasna, Harghita, Hunedoara, Mureş).

Asociaţia Four Change şi-a propus să sprijine organizaţiile societăţii civile pentru a deveni actori relevanţi în dezvoltarea societăţii româneşti. Încă din 2012 asociaţia generează schimbări pozitive, majore în fiecare dintre comunităţile în care acţionează, dar şi în sectorul neguvernamental.

By Liliana K

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.