Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Service-urile auto Bosch aniverseaza 90 de ani de existenta

Bosch a recunoscut încă de la începutul anilor ‘20 necesitatea de a crea o reţea de service-uri auto pentru montarea produselor sale şi repararea autovehiculelor. Bazele pentru crearea unei astfel de reţele au fost puse la 1 ianuarie 1921. Astfel, atelierul de service auto din Hamburg Max Eisenmann & Co. a devenit primul „atelier oficial de montare şi reparaţii al Robert Bosch A.G.”. Aşa a început era „Bosch Service”. Astăzi, 90 de ani mai târziu, organizaţia Bosch Service este cea mai mare reţea de service-uri auto independente, cu peste 15.000 de unităţi, în 147 de ţări.

Între 1910 şi 1925, numărul de autovehicule produse în Germania a crescut de la 14.000 la peste 70.000 de unităţi pe an. Odată cu creşterea numărului de motorizări s-au diversificat şi metodele de reparare. Pe lângă sisteme de aprindere, Bosch a lansat pe piaţă, începând cu 1913, şi alte componente electrice, ca de exemplu generatoare, demaroare, faruri şi claxoane, care au început să fie în curând folosite la nivel mondial – Bosch devenise deja o companie cu 6.700 de angajaţi la acea dată. Încă din 1920 au existat centre de vânzare Bosch cu aşa-numite ’’hale de montare’’, mai întâi în zonele rurale din Germania şi apoi în oraşe ca Budapesta, Geneva, Milano, Praga sau Viena. Totuşi, în acel moment, reţeaua de service-uri nu era suficient de puternică pentru a deveni o reţea cu acoperire naţională. Totul s-a schimbat în 1921, odată cu apariţia primului service auto Bosch în Hamburg şi cu extinderea continuă a reţelei de service-uri Bosch. Denumirea Bosch Service, identificată printr-o siglă proprie, aşa-numita „Lanternă Bosch Service”, a fost patentată în 1926.

Susţinere complexă încă de la început

Un atelier de reparaţii Bosch beneficia, încă de la bun început, de echipamente speciale şi un contingent de produse bine stabilit, totul în condiţii optime. De asemenea, respectivul service avea la dispoziţie şi mijloacele de organizare necesare pentru derularea activităţilor zilnice, dar şi o serie de recomandări practice, ca de exemplu propuneri de organizare a vitrinelor.

Partenerii Bosch beneficiază şi în prezent de consilierea oferită de compania Bosch. Astfel, service-urile auto moderne Bosch Service dispun de cele mai moderne tehnici de verificare, de informaţii tehnice şi şcolarizare pentru toate tipurile de mărci, de o logistică eficientă în ceea ce priveşte piesele de schimb, precum şi de o prezentare exterioară unitară, măsuri promoţionale şi de marketing, axate pe obţinerea de noi clienţi şi informarea acestora. Un sistem de asigurare a calităţii oferit prin programul Bosch Service Excellence, dar şi auditări periodice şi verificări neanunţate ale service-urilor auto, efectuate de un partener extern independent, asigură calitatea înaltă a serviciilor oferite de partenerii Bosch Service.

Pe lângă domeniile de activitate clasice Bosch, cum ar fi service pentru sistemul electric sau electronic al unui autovehicul şi service diesel, oferta include şi reparaţii generale, revizii şi schimbul uleiului sau service pentru sistemul de climatizare, Car Multimedia, pneuri şi parbrize, iar în prezent, service şi reparaţii pentru autovehiculele hibrid şi electrice. La 90 de ani de la inaugurarea primului service auto Bosch, la nivel mondial, în cele 15.000 de Bosch Service-uri lucrează peste 80.000 de angajaţi, care întreţin şi repară zilnic, peste 180.000 de autovehicule.

Bucuresti, 22.03.2011

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.