Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Seria premiilor ORANGE continua la Editura LEDA

Editura LEDA, imprint al Grupului Editorial Corint, este încântată să vă anunţe că, după marele succes al autoarei ei, Rose Tremain, căreia în urmă cu o săptămână i s-a decernat Premiul Orange 2008, o altă autoare LEDA a câştigat un premiu ORANGE: este vorba despre JOANNA KAVENNA, care la doar 24 de ani a primit Orange Prize for New Writers pentru romanul Inglorious, publicat în 2007 şi care va apărea la Editura LEDA în toamna acestui an. Joanna e o scriitoare britanică ce locuieşte în prezent în Duddon Valley, Cumbria. Pentru a scrie cartea de debut, o carte nonfiction, The Ice Museum, Joanna Kavenna a călătorit mult prin Scoţia, Norvegia, Islanda şi Groenlanda. Cartea, apărută în 2005, a fost bine primită de critică, fiind nominalizată la Guardian First Book Award şi la Premiul Ondaatje. Autoarea, care are deja un doctorat la activ, a obţinut mai multe burse de scriitor la St. Anthony’ College, Oxford şi St. John’s College, Cambridge. Fragmente din scrierile ei au apărut în London Review of Books, The Guardian, The Observer, Times Literary Supplement, The International Herald Tribune, The Spectator, The Telegraph.

Chiar dacă nu e un “road novel“ în sensul tradiţional, povestea Rosei Lane din Inglorious  e o căutare a sensului, un drum către miezul adevărat al vieţii şi o călătorie de autodescoperire, în timpul căreia antrenează detalii dintr-un oraş tulburat de evenimente şi din vieţile celor din jurul ei. Rosa Lane e o femeie curajoasă: şi-a încheiat conturile cu trecutul dezamăgitor  pentru a porni într-o questă individuală. Care e rezultatul acestei căutări, făcută cu un zâmbet amar pe buze, veţi descoperi singuri în romanul Inglorius al Joannei Kavenna.

Dacă Franz Kafka ar fi trăit în secolul al XXI -lea şi ar fi fost femeie, englez şi un pic mai obraznic, ar fi putut scrie o carte ca debutul delicios în ficţiune al Joannei Kavenna, care vine după cartea ei nonfiction premiată, The Ice Museum.  Perspectiva amuzantă, invidioasă şi aproape paranoică a Rosei asupra lumii sale şi a celor care o locuiesc se dovedeşte a fi extrem de fermecătoare. (Rebecca Oppenheimer, LifeTimes)

Bucuresti, 16.06.2008

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.