Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Semifinala Eurovision România, ultima etapă cu juriu

superchill

Ovidiu Anton şi trupa SuperChill completează show-ul cu recitaluri incendiare. Semifinala este transmisă live la TVR 1, TVR HD, TVRi, TVR Moldova şi pe TVR+, pe 26 februarie, de la ora 20.30.

Din 15 rămân 10. Semifinaliştii Eurovision România concurează duminică, 26 februarie, pentru un loc în Finala Selecţiei Naţionale. Elizé & No Stress, Cristina Vasiu, Tudor Turcu, Ramona Nerra, Instinct, Eduard Santha, Tavi Colen & Emma, Zanga, Ilinka feat. Alex Florea, Alexandra Crăescu, Maxim, D-LEMA, M I H A I, Ana Maria Mirică şi Xandra intră, duminică seară, în semifinala Eurovision România. Doar zece dintre ei vor merge mai departe în concurs, spre finala din 5 martie. Telespectatorii TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional, TVR Moldova şi cei care urmăresc programele Televiziunii Române online, pe TVR+, vor afla, pe 26 februarie, în direct, de la 20.30, cine sunt cei mai buni dintre cei buni din show-ul prezentat de Iuliana Tudor. Vedeta TVR va fi susţinută, din Camera Verde, de Ioana Voicu şi Dan Helciug, care vor culege impresiile, reacţiile şi emoţiile artiştilor.


Pe lângă cei 15 semifinalişti, pe scena Eurovision România urcă membrii trupei SuperChill, una dintre cele mai numeroase, energice şi efervescente trupe de percuţie din România, care promit „cel mai tare show de percuţie din istoria televiziunii naţionale”! Momentul lor, ce va aduce în faţa publicului nu mai puţin de 28 de persoane, cuprinde muzică, dans, acrobaţii, cu participarea unora dintre cei mai buni muzicieni autohoni, precum Nicu Dumitrescu (percuţie), Adrian Tetrade (tobe) sau Paul Bonghez (chitară electrică).

Aşa cum a anunţat, şi Ovidiu Anton, câştigătorul Selecţiei Naţionale 2016, revine la TVR, duminică seară, pe scena Eurovision România. Artistul va susţine un recital electrizant în semifinala competiţiei, când va interpreta, alături de trupa ANTON, cele mai noi piese, dar şi hitul care i-a adus trofeul Eurovision România 2016: Moment of Silence.

Pe 26 februarie, juriul format din Paula Seling, Luminiţa Anghel, Ovi Jacobsen, Adrian Romcescu şi Andrei Tudor va avea dificila sarcină de a alege zece finalişti. Misiunea lor se va încheia după ce vom afla numele celor care vor concura în Marea Finală. Câştigătorul Selecţiei Naţionale va fi desemnat exclusiv de public, prin televot, în finala din 5 martie.

Toate cele 15 melodii calificate în Semifinală sunt încărcate pe site-ul dedicat, eurovision.tvr.ro, unde pot fi accesate şi alte detalii privind concursul. Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm să ne scrieţi la: eurovision.romania@tvr.ro.

Eveniment realizat de Televiziunea Română şi Primăria Municipiului Bucureşti prin ARCUB.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.