Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

„Secunda doi”, Teatru in TVR 1-4 septembrie

În continuarea demersului de a reașeza pe un loc firesc TEATRUL NAȚIONAL DE TELEVIZIUNE Casa de producție TVR vă invită să urmăriți „Secunda doi”, în regia artistică a lui Constantin Dicu, după scenariul lui Ernest Fazekas.

Musicalul realizat de Casa de Producţie TVR poate fi văzut luni, 29 august, ora 20.10, pe TVR 2.


„Casa de Productie TVR vă provoacă la o nouă aventură. De această dată însă, vom explora un teritoriu neglijat, pe nedrept, foarte multă vreme. Cheia abordării noastre este dată de policromia şi de polifonia unui minunat univers, acela al teatrului liric. Îmi doresc să fie de bun augur” (Demeter Andras, Coordonator cu atribuţii de Director al Casei de Producţie TVR)

„A fost un proiect science-fiction, mi s-a părut la început, şi iată că SF-ul s-a realizat. Este un musical ce tratează sentimente absolut serioase, intime şi contemporane. În spatele acestui proiect sunt instrumentişti, sunt backing vocals, sunt corepetitori… E fascinant să vezi tu, ca şi creator, să vezi o interpretare, o tuşă personală a altui creator, pe ceea ce ai scris tu şi pe ceea ce ai închipuit tu.” (Ernest Fazekas)

Ana şi Marc sunt doi medici care participă la o conferinţă de prezentare a unui produs farmaceutic. Amândoi sunt căsătoriţi, au copii, sunt mulţumiţi, dar parcă le lipseşte ceva… Din prima secundă, Marc o abordează pe Ana şi de aici cei doi încep o serie de conversaţii despre viaţă, familie, monotonie, dor, dorință, superstiţii… Povestea lor se împarte între dorința de a mai trăi o aventură, doar pentru o noapte, și teama de a nu complica lucrurile, de a-i răni pe cei dragi lor. Din aceeași secundă, totul se poate schimba…

„Întâlnirea cu Constantin Dicu, cu Jojo, în acest proiect m-a făcut să explorez, să experimentez, să conştientizez că, secundă de secundă, destinul meu poate să ia o altă turnură, că sunt fidel azi unei căsnicii, dar în două secunde întâlnesc pe cineva de care mă îndrăgostesc, că apar în capul meu întrebări: Continui pe drumul ăsta? Mă opresc, mă retrag sau cedez şi fac pasul? Suntem într-o perioadă în care schimbările şi informaţiile ne agresează, ne bombardează şi, undeva, simţim o presiune, am vrea undeva să ne oprim, să spunem «Stop, nu mai vreau, vreau altceva!» Acel altceva e o căutare, un drum, un demers, care se poate petrece când întâlneşti omul potrivit. Suntem născuţi din iubire, trăim în iubire, în acelaşi timp, capul nostru inventează scenarii, tot felul de relaţii, de posibile desfăşurări ale relaţiei… Şi, totuşi, iubirea între un bărbat şi o femeie e ceva dincolo de cuvânt, dincolo de gând, dincolo chiar de relaţie…” (spune Claudiu Bleonţ despre personajul pe care îl interpretează în „Secunda doi”)


“Secunda doi” teleplay muzical de Ernest Fazekas
Muzica originală: Ernest Fazekas, Marius Meragiu.
Muzicieni: Ferenc Áron, Vitályos Lehel, Márton Loránt, Tinca Aurel Teddy, Adina Cogarcean.
Backing vocals: Fazekas Csilla, Geanina Meragiu.
Distribuția: Claudiu Bleonţ, Cătălina Grama (Jojo), Ion Chelaru, Georgiana Vişan, Silvia Coman, Marius Nanău, Nicoleta Rusu, Monica Florescu, Eugen Constantinescu, Constantin Lupescu, Dragoş Roşu, alături de trupa de balet condusă de maestrul coregraf Cornel Popovici.
Echipa tv:
Regia: Constantin Dicu
Imaginea: Ovidiu Guzu
Montajul: Constantin Marciuc
Scenograf costume: Nicoleta Petrovici
Scenograf decor: Virgil Popa
Producători: Daniela Ciolan, Cătălin Rebengiuc
Producător delegat: Daniela Andriescu
Producător coordonator: DEMETER András István
 
Premiera a avut loc în 10 NOIEMBRIE 2014.

Program difuzare (orientativ; canalele TVR își rezervă dreptul de a opera modificări în program)

TVR 2

luni, 29.08, ora 20.10 și luni 5.09, ora 1.10

TVR 3

sâmbătă, 3.09, ora 20.00

TVR International

duminică, 4.09, ora 18.00

TVR HD

luni 29.08, ora 22.45 și marți, 30.08, ora 14.00

În data de 5 septembrie, pe TVR 2, la ora 20.10, am reprogramat „Canalul” de Kincses Elemer
(care a fost înlocuit în 22 august cu IN MEMORIAM Marin Moraru)

Textul lui Kincses Elemer a fost desemnat drept „Cea mai bună piesă românească a anului 2001” în cadrul ediţiei a X-a a Galei Premiilor UNITER.

Alex (Claudiu Bleonţ), Andrei (Marian Râlea), Mişu (Richard Bovnoczki) şi „Baronul” (Adrian Ciobanu), încearcă să îşi păstreze umanitatea în universul concentraţionar al detenţiei „la Canal”. Spaţiul căruia încearcă să-i supravieţuiască devine şi cel care le pune prietenia la încercare, atunci când puterea îi oferă unuia dintre ei… o pătură nouă. Suspiciunea pune stăpânire pe ei, iar ura devine din ce în ce mai puternică, când apare în scenă Melinda (interpretată de Antoaneta Cojocaru), soţia Baronului. Rolurile paznicilor care monitorizează atent fiecare pas al celor patru deţinuţi sunt interpretate de Isabela Neamţu şi de Radu Amzulescu.

„Canalul” de Kincses Elemér
regia: Cornel Mihalache
Directori de imagine: Dan Constantinescu, Andrei Lupu
Decor: Gigi Rasovszky
Costume: Carmen Rasovszky
Sunet: Valentin Bartolomeu, Cătălin Putinianu
Ilustrator muzical: Tudor Stănescu
Editare: Robert Kallos
PPS: Răzvan Ionescu
Asistenți: Adrian Maranca, Grigore Stoica.
Producător: Ana Preda
Organizator de producție: Sorin Cristea  

Alexandru TOCILESCU, Kincses ELEMÉR, Coca Bloos, György Spiró sunt doar câțiva dintre creatorii născuți în 1946, un an darnic, putem spune. Proiectul GENERAȚIA 7X este modalitatea prin care Casa de Producție TVR face o reverență în fața celor care s-au născut în același an și au scris parte din istoria teatrului universal.

Kincses Elemer s-a născut în 1946 la Târgu Mureș.

Om de teatru, regizor, dramaturg, romancier, a regizat peste 16o de spectacole în patru țări, și a câștigat numeroase premii la festivaluri naționale și internaționale. A regizat, de asemenea, film și operă.

A fost distins cu premiul pentru dramaturgie al UNITER pentru „Canalul“, declarată „Piesa anului 2001“.

Teatrul Național de Televiziune este un proiect Casa de Producție TVR, difuzat pe canalele TVR și online pe www.tvrplus.ro
Producător coordonator: DEMETER András István

Stagiunea estivală “Teatru în TVR”

Spectacolele programate între 1–4 septembrie 2016

Joi, 1 septembrie, ora 20.30
Asociația Culturală Spectaculis
“Lumea Visează”
concert acustic Alexandra Ungureanu & the dAdA


Casa de Producție TVR, împreună cu Asociația Culturală Spectaculis, prezintă, în 1 septembrie, cu începere de la ora 20.30, în cadrul proiectului “Teatru în TVR”, un concert acustic denumit sugestiv “Lumea Visează”, susținut de Alexandra Ungureanu împreună cu trupa the dAdA!

Pe 1 septembrie, de la ora 22.30, în incinta TVR – Alexandra Ungureanu și the dAdA prezintă un concept muzical ce se dorește a fi un manifest pentru bunul gust, muzica de calitate, prietenie, emotie și armonie.

“Lumea Visează” este un exercițiu frumos pentru toți cei care mai spera și cred în puterea prieteniei.

Într-o lume invadată de emoții negative și subcultură, noi ne încăpățănam să visam și să credem în bun gust și în muzica făcută cu pasiune. Vă așteptăm, așadar, pe 1 septembrie de la ora 20.30, să visăm împreună și să ne bucurăm de muzică”, promite Alexandra Ungureanu.

Alexandra Ungureanu, artista care nu mai are nevoie de nicio prezentare, cântă de un an și jumatate alături de trupa the dAdA și își propun ca, împreună, să aducă publicul mai aproape de muzica live, prin aceasta serie de concerte acustice.

Concertul acustic reprezintă un concept versatil, care poate ajunge ușor la inimile unei categorii foarte mari de spectatori, oferind prin specificul său live o sensibilitate aparte și trăiri pe care doar interacțiunea directă a spectatorului cu artistul și instrumentele, în forma lor naturală, o poate oferi.

Biletele pot fi achiziționate de la standul Ticketnet din Unirea Shopping Center, etj. 2, magazinul Muzica, Librăria Mihai Eminescu, agențiile TUI TRAVEL CENTER și Eurolines, sau online prin: www.ticketnet.ro, www.iabilet.ro, www.startickets.ro, www.ticketstore.ro și www.bilet.ro.

Accesul publicului se face în baza biletelor și a cărții de identitate, prin intrarea Pangrati, începând cu ora 20:00.
Informații la nr. de telefon 0727 159 090.

Vineri, 2 septembrie, ora 20.30
Teatrul Coquette
“Colonelul și păsările”
de Hristo Boicev
Regia: Ingrid BONȚA

Distribuția (în ordinea intrării în scenă):
Teresa – Celina Nițu
Meral Romska – Alexandra Gabriela Niță
Mata Hari / Nina – Ruxandra Bălașu
Doctorița – Veronica Ungureanu / Iulia Cărnaru
Colonelul Fetisov – Pavel Bârsan / Cristian Dumitru


Premiul pentru cel mai bun spectacol străin Festivalul International de Teatru “Nova Drama” 2016
(//www.evz.ro/spectacolul-colonelul-si-pasarile-al-teatrului-coquette-a-invins-in-bulgaria.html)

Dumnezeu îi ajută întotdeauna pe cei nebuni, pentru că a fost și el nebun când a creat lumea și acum s-a îndrăgostit de propria sa greșeală.”

Exodul nebunilor e pe cale să înceapă!

În curtea unui azil de nebuni se rătăcește un pachet cu uniforme ONU. Acest mic fapt care rupe rutina este suficient pentru ca pacienții să interpreteze totul ca pe un tainic semn militar. Ei decid să își formeze propria armată și să pornească spre Strasbourg pentru a se alătura forțelor ONU.

Un fel de “M.A.S.H” cu accente balcanice. O comedie despre relativitatea realității și a normalului.

Până la urmă societatea este un joc cu reguli fixe, nebunul este cel care se supune sau cel care își face propriile reguli?

Veţi găsi în acest spectacol o comedie surprinzătoare, cu mai multe niveluri de înțelegere.

Accesul publicului se face în baza biletelor, prin intrarea Pangrati, începând cu ora 10:30. Biletele pot fi achizitionate de la sediul Teatrului Coquette, din strada Calea Călărași nr. 94, în zilele de L–V, între orele 11.00–18.00 sau on-line din rețelele Eventim.ro, iabilet.ro, eventbook.rob sau kompostor.ro.

Rezervările pot fi făcute telefonic la nr. de telefon 0754990017 și pe adresa de e-mail rezervari@teatrulcoquette.ro până la data de 1 septembrie 2016, orele 18.00.

De asemenea, pot fi cumparate și de la sediul TVR, intrarea Pangrati, începând cu ora 19.30 până la ora 20.30, în ziua spectacolului.
Prețul unui bilet este de 33 lei/preț unic.

Sâmbătă, 3 septembrie, ora 20.30

Fundația „Geo Barton”
„VREAU SĂ FIU ACTRIŢĂ!”
de Robert Mauro
Un spectacol cu muzica live de / cu Anca Sigartău


Este un spectacol interactiv, Anca Sigartău intrând în dialog cu publicul, cântând, dansând, vorbind despre trăirile interioare ale actorului, de stările lui sufleteşti, de visele sale. Un text foarte bun. “Bunii mei prieteni, Vă invit la teatru, vă invit să mă vedeţi în piesa cea mai dragă mie, cea mai apropiată de sufletul meu.

Astăzi, după mai bine de 25 de ani de teatru încă o provoc pe Anca Sigartău, actriţa, la un exerciţiu de imaginaţie. Dacă nu aş fi ajuns actriţă, incotro mi-ar fi îndrumat Dumnezeu paşii? Director de bancă, soprană, pianistă… Toate ar fi fost destine posibile cu care am cochetat mai mult sau mai puţin în viaţă. Şi poate azi aş fi avut mai mulţi bani, mai multă putere sau mai mult confort, aş fi fost mai cunoscută, aş fi fost mai laudată… Nu aş fi intâlnit insă toate sufletele frumoase din teatrul românesc, nu l-aş fi cunoscut pe maestrul Ciulei. Wendla, Puck, Irina, Sonia nu ar fi fost parte din viaţa mea. Şi nu v-aş fi cunoscut pe voi, publicul meu drag! Aşa că astăzi, eu, Anca Sigartău actriţa, mă înclin în faţa scenei şi în faţa voastră, dragii mei, şi spun mulţumesc pentru că sunt actriţă! Când am făcut acest spectacol am plecat de la indicaţiile de regie ale domnului Liviu Ciulei pentru Puck, personaj pe care am avut bucuria să-l joc. «Când mergi, să am senzaţia, eu, spectator în sală, că nu atingi pământul… să auzi fiecare respiraţie». Aşa s-a născut acest spectacol: din amintirile, emoţiile, gândurile, neliniştile unei actriţe ce face o reverenţă in memoriam Liviu Ciulei” declară Anca Sigartău.

Biletele întregi costă 40 lei.
Preţul redus al biletelor este de 30 lei (reducerea aplicată fiind de 25%) şi este valabil pentru studenţi, pensionari.
Reducerile se aplică numai la vânzarea fizică, deci nu sunt disponibile online.
Bilete reduse se pot rezerva la 0767 581 545 sau se pot cumpăra, de vineri până duminică, de la ora 19.30 la ora 20.30, la intrarea TVR din str. Pangrati nr. 8–10.

Duminică, 4 septembrie, ora 11.00
Teatru la Cinema
“Rapunzel, prințesa furată!”

Distribuţie: Aurora Păunescu și Iulian Cuza

 
Rapunzel, fata cu părul fermecat, are un singur vis: să iasă din turnul în care o ține închisă Mama Gothel și să vadă lumea. Însă, după peripețiile prin care trece împreună cu Flynn Ryder, face o descoperire uluitoare: ea este prințesa răpită de la palat în urmă cu 16 ani!

Teatru interactiv recomandat copiilor cu vârsta între 3 și 7 ani.

Cumpără bilete online de pe www.teatrulacinema.ro sau direct de la casa de bilete din str. Pangrati
nr. 8–10.
Rezervări la 031.005.1620.
     
Duminică, 4 septembrie, ora 20.30
Fundația “Geo Barton”
“Aici nu-i de joacă”
După Pauline Daumale
Regia Catrinel Dumitrescu
Cu: Victoria Cociaș și Catrinel Dumitrescu


Distribuţia reuneşte două vedete ale Teatrului Nottara, pe Catrinel Dumitrescu şi Victoria Cociaş, într-un spectacol născut din dorinţa de a bucura şi care vorbeşte simplu despre noţiuni aproape uitate: tandreţe, optimism, dragoste, prietenie. Cele două actriţe aduc în prim-plan cu mult umor, o poveste de o inedită candoare, presărată cu surprinzătoare schimbări de situaţie. „Nu e nevoie decât de o «clipă» pentru ca un banal accident să spargă liniştea unui moment pe care îl dorim perfect, să lase neprevazutul «să ne inunde viaţa» şi să o ducă pe alt drum decât cel croit şi dorit. Şi dacă neprevăzutul ăsta obraznic se mai şi «instalează» comod, situaţia se încurcă, se iscă reacţii, relaţii, situaţii neaşteptate şi comice in «durerea» lor. Toţi trecem sau am trecut prin asta, cam aşa se întâmplă şi cu personajele spectacolului «Aici nu-i de joacă» (un mic secret: unul dintre personaje se va simţi ca la el acasă în curtea Televiziunii Române din Calea Dorobanţilor nr. 191, unde vă aşteptăm în seara zilei de 4 septembrie). Un alt personaj al piesei, lucreaza în publicitate. À propos: mi-ar plăcea să vă pot chema cu sunet de trompetă publicitară: «O COMEDIE LIRICĂ!», «DE SENZAŢIE», «SHOCK! SHOCK!», «Dacă nu veţi veni, nu veţi şti ce pierdeţi!!!», «Veniţi să râdeţi sau să plangeţi, nu de noi ci cu noi!»… Dar, de publicitate se ocupă profesioniştii din domeniu… Eu ca actriţă, pot să vă spun doar că, dacă nu aveţi alt program şi vă e drag teatrul, o să vă spunem o poveste de viaţă… şi cu viaţa «nu-i de joacă!»” declară Catrinel Dumitrescu, regizoarea spectacolului.

Biletele întregi costă 40 lei.
Preţul redus al biletelor este de 30 lei (reducerea aplicată fiind de 25%) şi este valabil pentru studenţi, pensionari.
Reducerile se aplică numai la vânzarea fizică, deci nu sunt disponibile online.
Bilete reduse se pot rezerva la 0767 581 545 sau se pot cumpăra, de vineri până duminică, de la ora 19.30 la ora 20.30, la intrarea TVR din str. E. Pangrati nr. 8–10.

By Liliana K

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.