free download 78 travel guides written by experts

Sector 7 Hub a realizat cea mai recentă campanie pentru CatMobile

Sector 7 Hub “a lovit” din nou cu ultima campanie realizată pentru CatMobile. În primele două spoturi, comediantul Ionuț Rusu și realizatorul TV Oreste Teodorescu sunt actorii principali, iar în al treilea, Micutzu face show total.

Campania realizată de Sector 7 Hub tratează într-o manieră amuzantă mai multe teorii ale conspirației, atât de prezente în spațiul public, iar cele trei spoturi au strâns peste cinci mii de share-uri pe Facebook și peste două milioane de vizualizări pe YouTube.

Regizate de Alex Coteț, cele trei clipuri promovează husele pentru telefoane de la CatMobile, despre care reptilienii spun că nu ai nevoie cu adevărat.

Alex Coteț, Sector 7 Hub
Alex Coteț, Sector 7 Hub

“Sunt prea sărac ca să nu-mi iau husă! Am decis încă din martie că subiectul conspirațiilor va domina pop culture-ul în 2020. Și asta datorită unui false entitlement indus de social media prin care dacă ceva ne deranjează la realitate, ne contrazicem cu realitatea până când avem noi ultimul cuvânt. Nu e important să stabilim adevărul, e important să avem ultimul cuvânt, mai ales în feed-ul nostru de Facebook. Iar când nu-l putem avea, transferăm responsabilitatea pe o “forță superioară”. Așa că am transformat CatMobile într-un personaj deranjat de realitatea faptului că 1 din 4 oameni nu simte nevoia de husa pentru telefon.

Am pornit de la un gând simplu: cum ar fi, dacă ar fi așa de simplu să găsești un raspuns?. Corelat cu noul discurs al anumitor televiziuni de știri, în care justifică lipsa de fapte prin așa zise întrebări serioase, am decis că acesta va fi portretul anului 2020 în mentalul colectiv”, spune Alex Coteț, Sector 7 Hub.

Oreste Teodorescu a acceptat cu ușurință să apară în campania Sector 7 Hub/CatMobile – “Noi doar punem întrebări”. Realizatorul TV se cunoștea deja cu băieții de la Sector 7. Filmările nu au fost însă deloc ușoare pentru participanți.

“Filosofia noastră de lucru este comedy is serious business. Așa că nu prea se râde la fimări. Pentru cine vine prima oară cu noi în platou poate fi o experiență șocantă. Cu cât e mai amuzantă povestea, cu atât suntem mai serioși și încruntați. În dulcele stil clasic al Sector 7, filmările la primul spot au durat 9 ore, iar la al doilea, doar 3. Să trântești un perete de podea, iar apoi să îl ridici la loc, 21 de duble la rând, durează un pic mai mult decât te-ai aștepta….

Cu cei de la CatMobile nu avem relația bolnăvicioasă în care ei sunt clientul și noi un furnizor care trăiește cu frica de a-l contrazice pe cel care dă banul. E mai degrabă un parteneriat în care luăm decizii de comun acord și ne răzgândim de câte ori este nevoie, până obținem rezultatul optim. Suntem participanți egali la risc, dar și la răsplată. Asta spre deosebire de mentalitatea toxică nu vrem să părem proști în fața clientului care transformă multe campanii bune în campanii mediocre”, a mai spus Alex Coteț.

Este al treilea an de parteneriat dintre Sector 7 Hub și CatMobile, după campaniile de succes cu Micutzu – “Nu știi când te lovește ghinonul” și “Alpaca lui Godină”.

Și dacă vă întrebați ce simte un creator de conținut atunci când vede că o campanie se transformă în una virală, răspunsul vine tot din partea lui Alex Coteț: “Ușurare! Ai mai câștigat o bătălie și te poți pregăti pentru următoarea”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *