Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Sebastian Zachmann se alătură echipei de știri Focus, de la Prima TV

Sebastian Zachmann

Jurnalistul Sebastian Zachmann se alătură echipei de știri Focus ca senior corespondent pe zona de politic pentru Prima TV. Cu o experiență vastă, Sebastian Zachmann va acoperi, în calitate de corespondent senior, evenimentele majore din politica românească: alegeri, congrese, sesiuni parlamentare, conferințe de presă la Cotroceni.

Totodată Sebastian Zachmann va comenta în cadrul jurnalelor Focus subiectele principale ale zilei și va participa la realizarea unor story-uri complexe pe teme politice, împreună cu ceilalți reporteri din redacția știrilor Focus.

Sebastian Zachmann
Sebastian Zachmann

„N-a fost ușor să pun capăt celei mai lungi relații din viața mea: cea cu presa scrisă. Timp de 9 ani, am săpat prin subteranele politice și am scos la lumină decizii care au marcat societatea: de la proiecte de lege cu dedicație până la jocuri de culise pentru putere. Am ales să fac un pas înainte în carieră și să trec în televiziune, iar cel mai potrivit loc e Prima TV, care, la fel, ca mine, e la un nou început. Am aceeași poftă să aflu primul informația și să o pun în context, astfel încât oamenii să înțeleagă, limpede, ce se ascunde în spatele unor hotărâri politice complicate, care, de fapt, le influențează viața până la detaliu. Vin la Prima TV cu gândul să fac jurnalism de calitate, să rămân obiectiv și să dezvălui impostura, indiferent de culoarea sa politică. Mi-aș dori ca oamenii care până acum m-au citit în ziar și pe rețelele sociale să rămână cu ochii pe mine, de această dată pe sticlă. Nu voi mai fi o semnătură, dar voi fi o voce. Noul management al Prima TV mi-a oferit încredere și un proiect pe termen lung, prin urmare le mulțumesc. Avem un țel comun: la sfârșitul zilei să fim, împreună, cei mai buni.” a declarat Sebastian Zachmann.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.