Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Se cauta Regina Capitalei Romaniei

Oglindă, oglinjoară, cine este cea mai frumoasă, inteligentă şi carismatică din Capitală? Aceasta este probabil întrebarea pe care o vom auzi rostită de majoritatea tinerelor din Bucureşti, în următoarea perioadă, pentru că s-a dat startul înscrierilor la Miss Bucureşti® 2012!

Pe 14 iunie 2012 se va desfăşura prima ediţie a competiţiei Miss Bucureşti®. Scopul concursului este acela de a găsi un model de eleganţă, rafinament, inteligenţă, feminitate, pentru tinerele Capitalei. Totodată evenimentul este şi o excelentă oportunitate de a promova valorile Bucureştiului, istoria, tradiţia şi principalele atracţii turistice, în rândul noilor generaţii. 

Organizatorii anunţă că regulile sunt foarte stricte iar criteriile de selecţie bine stabilite de către o echipă de profesionişti ai industriei frumuseţii. Astfel, toate domnişoarele care râvnesc la un titlu cu o asemena greutate, precum Miss Bucureşti®, sunt invitate să acceseze site-ul www.educatiepmb.ro, să completeze formularul de înscriere şi să ataşeze 3 fotografii reprezentative.

"Tinerii noştri îşi aleg, din ce în ce mai des, modele de urmat din rândul persoanelor promovate intens în media zilelor noastre. De cele mai multe ori însă, acestea nu sunt tocmai exemple de moralitate, eleganţă, inteligenţă şi cred că este de datoria noastră, să le oferim alternative corecte. Întrucât concursurile de frumuseţe se bucură de popularitate în rândul tinerilor, am decis ca sub egida campaniei "Istorie, Tradiţie şi Frumuseţe", să organizăm Miss Bucureşti®, pentru a găsi o concurentă care să poată fi cu adevărat un bun exemplu pentru generaţia din care face parte." a declarat Florin Diaconescu, Director al Centrului de Proiecte și Programe Educaţionale și Sportive pentru Copii și Tineret București.

Preselecţiile se vor desfăşura pe 21 şi 22 mai 2012, la sala mică a Palatului Copiilor, în intervalul orar 11.00 – 18.00. Concurentele vor susţine probele: aspect general, atitudine, fotogenie, telegenie, mers scenic şi interviu.

Pentru a fi admise în concurs, candidatele la coroana Miss Bucureşti® 2012, trebuie să corespundă cerinţelor prevăzute de regulament:
· să aibă vârsta cuprinsă între 18 ani (împliniţi până la 1 februarie 2012) şi 26 de ani (împliniţi după 1 februarie 2012)
· să fie născute în Bucureşti sau să aibe rezidenţă în Capitală (primită cu minimum 6 luni înainte de desfăşurarea finalei)
· să aibă înălţimea de minimum 1.70 m
· să nu fi fost căsătorite vreodată
· să nu aibă copii sau să deţină calitatea de tutore legal al unui minor
· să nu fi intervenit asupra trăsăturilor fizice naturale cu ajutorul intervenţiilor chirurgicale estetice
· să nu fi fost implicate vreodată într-un scandal mediatic
· să nu fi pozat vreodată nud, topless sau în ipostaze indecente, indiferent de conjunctură

Concurentele trebuie să aibă o stare bună a sănătăţii, să fie inteligente, frumoase, carismatice, cu o condiţie fizică excelentă, cu un stil personal bine definit şi cu tărie de caracter în condiţii de stres şi suprasolicitare, specifice unei competiţii de anvergură.

Semifinala Miss Bucureşti® 2012 se va desfăşura pe data de 25 mai, la sala mică a Palatului Copiilor.

Finala Miss Bucureşti® 2012 va avea loc pe 14 iunie 2012, la Player Summer Club. În urma susţinerii probelor de concurs se vor decerna 5 titluri: Miss Bucureşti® 2012, 1st Runner Up, 2nd Runner Up, Miss Fotogenie FHM, Miss Congeniality.

Scopul Concursului MISS BUCUREŞTI® este acela de a desemna un model pentru tinerele generaţii bucureştene şi de a promova principalele atracţii turistice ale Capitalei. Câştigătoarea trebuie să dea dovada inteligenţei ei, rafinamentului, calităţilor ei morale, eleganţei, stilului personal bine definit şi nu în ultimul rând trebuie să demonstreze un dezvoltat spirit civic.

Organizator: Centrul de Proiecte și Programe Educaţionale și Sportive pentru Copii și Tineret București

Parteneri oficiali: USR, MURO, ISMB, Şcoala Democraţiei

Sponsori: Max Factor, Gett’s Salons, Daimon Welness Club, Starshiners.com, Cristallini, iPantofi.ro

Parteneri media: Radio Zu, 7 seri, FHM, Spectacular Tv, Unirea Shopping Center, Stop to Shop, Showbiz.ro, Revistafelicia.ro, divahair.ro, forum.sofpedia.com, studentie.ro, vipstyle.ro, salutbucuresti.ro, b365.realitatea.net, femina.ro.

Bucuresti, 07.05.2012

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.